Poze de la competitie
Ajungem la St Polten vineri. Concursul e
duminica dimineata.
E primul triatlon
si primul half ironman deci totul e nou. Primul lucru – mergem sa vedem
lacurile in care vom inota ca apoi sa ma inscriu.
Ma dau jos din
masina - tulai ce frig e. Si bate vintul ca dracu. Drumul spre inscriere trece
pe linga lacuri. Frig, vint, intunecat, lumea imbracata cu pulovere, un dement
face baie.
Well ... ma tot
gindeam cu o fi sa intru in apa si imaginea nu prindea nicicum contur. Sint vreo
7 grade si ploua. Nu am idee ce temperatura are apa, mi-a fost frica sa bag
mina in ea sa nu ma apuce depresia. Concluzia finala - sper sa-mi dea cineva un
sut in cur la concurs ca eu nu ma vad intrind in apa. Preferabil sa fie Chuck
Norris, atunci clar termin primul.
Ma inscriu si plecam rapid, e foarte frig sa mai pierdem vremea.
A doua zi merg sa
depun bicicleta si pungile cu echipamentul pentru bicicleta si alergare. La
sedinta tehnica ne anunta ca au hotarit sa anuleze proba de inot. Nu atit
pentru temperatura relativ scazuta a apei (cica avea 16 grade apa, deci relativ
rezolabil), ci mai mult pentru frigul de afara (7 grade) coroborat cu vintul
puternic care dadea senzatia de zero grade, iar noi am fi iesit infrigurati si
cu costumul ud din apa urmind sa pedalam 3 ore in frigul ala.
Un strop de
dezamagire ca primul ironman nu avea sa fie complet dar in acelasi timp usurare
pentru ca erau sanse sa scap viu.
Pentru ultimele pregatiri ale bicicletei se putea intra in zona de
tranzitie intre 5:30 si 6:30, startul urmind sa fie la 9:30. Nu ar fi fost o
problema sa ma trezesc devreme, dar nu ma puteam impaca cu ideea de a freca
menta dupa aceea 3 ore pina la start. Asa ca am hotarit sa umflu rotile si sa
pun bidonul cu energizant odata cu predarea bicicletei si sa ma duc direct la
start a doua zi, ca sa dorm 2 ore in plus si sa nu fac lucruri care nu erau in
concordanta cu feng-shui-ul neuronului.
Dimineata cind am ajuns la concurs si m-am dat jos din masina tremuram atit
de tare de frig incit cu greu am reusit sa ma echipez. Am luat pe mine 2 bluze
cu mineca lunga si un buff in jurul gitului ca sa nu imi fie frig si bine am
facut.
Lume multa. Din 2500 inscrisi au plecat doar vreo 1700, restul au
renuntat din cauza frigului. Startul il dadeau in ture de cite 15 persoane la
interval de 30 secunde, ca sa nu fie inghesuiala.
Eu am pornit in tura 7 si am stat printre ultimii, stiam ca o sa merg
incet si nu avea rost sa merg printre primii numai ca sa fiu depasit dupa aceea.
Dupa mine a mai fost tura 8 cu cei peste 45 ani si apoi echipele de stafeta
care erau putine.
Primii 18km erau pe autostrada, drum drept si cu vint destul de putin.
M-au depasit intii cei citiva din tura 7 ce plecasera dupa mine, apoi m-au depasit
cei din tura 8, apoi stafetele, mame insarcinate, bunici cu tuburi de oxigen,
batrine cu cadru, si in final moluste si alte nevertebrate.
Toti m-au depasit. Nu eram stresat, nu am problema cu cei ce ma
depasesc, stiu ce am de facut in cursa si merg intotdeauna in ritmul meu
conform planului. Totusi, sa te depaseasca chiar toata lumea iti da putin de
gindit asa ca la un moment dat ma uit si eu pe ceas sa vad cu ce viteza merg,
sa nu cumva sa am frina de mina trasa, si constat ca am ... 42km/ora. Atunci
m-am linistit, am hotarit ca fie le-a tras cineva un sut in cur la start fie
sint pe prafuri, urmind sa-i ajung pe urcarea de la km 60, sau daca nu, oricum
or sa fie morti la alergare si ii depasesc acolo. Sau nu.
Am fluierat tot
traseul de bicicleta. Au spus la sedinta tehnica cum ca te descalifica daca faci
ceva ce dauneaza celorlalti concurenti, asa ca nu aveam voie sa cint. Am
fluierat. Treceau pe linga mine horcaind ca locomotivele si bulbucau ochii ca
la urs, nu pricepeau de ce eram asa relaxat. Astia chiar dau totul din ei, rup
miofibrila in doua, probabil frustrari acumulate din copilarie.
La km 60 incepe
marea urcare a traseului, o urcare de vreo 8km si inclinare care ajunge spre
8%. Am scos medie de 32km/ora pina la baza dealulului cel spaimos care e cam
cit feleacul pe care il urcasem eu dar un strop mai lung si mai abrupt, dar nu
cu mult. De fapt cam dublu e, dar imi tot ziceam ca tot un drac e, da bine la
neuron sa stie ca nu-i greu.
Nu a fost greu, am
mers constant fara sa fortez neavind experienta pe urcari. De fapt nici pe
plat. De fapt m-am dat numai de vreo 5 ori cu bicicleta inainte deci nu prea
aveam experienta deloc. Dar increderea ca e perfect posibil face mai mult ca 6
luni de antrenament. Cam pe asta m-am bazat.
Am terminat bici complet odihnit, as fi plecat fara problema la inca o
tura de 90k. Nu am idee daca as fi terminat-o, dar clar as fi plecat. Am
terminat cei 90k in 3:20, deci media generala a iesit 27km/ora, foarte bine
pentru mine.
Inceputul alergarii
a fost greu. Simteam gambele destul de grele. Am plecat usor, sa ma obisnuiesc
cu noua provocare. Am crezut ca alerg incet dar aveam pace 5:00 ceea ce m-a
bucurat. Dupa vreo 8 km a trecut durerea din gambe si lucrurile au mers
constant si usor pina la final, mai precis un slalom printre zombi.
Circuitul de alergare era ca dupa bombardament. Erau toti rupti in
gura. Trebuie sa recunosc ca savuram prostia majoritatii de a trage ca dementii
la bicicleta ca apoi la alergare sa-si tirasca organismele precum molustele. Am
depasit tot timpul. Aici am recuperat vreo 200 locuri in clasament. Au trecut
de mine doar vreo 5 skelete, toate imbracata in costume d-alea de tri cu nume
de cluburi pe ele.
Am terminat cei 21k in 1:55 cu un pace mediu
de 5:29, complet aerob si cu picioarele ok.
La sfirsit m-am
intrebat cum ar fi sa fac inca odata toata treaba asta, adica un ironman intreg
.... si imaginea a refuzat sa se materializeze.
Un half ironman e
greu dar nu foarte greu. Categoric il poate termina (in timpul alocat de vreo
8:30) oricine care face constant un strop de miscare si are suficient creier sa
nu plece ca dementul din start, adica sa isi dozeze energia pe parcursul
cursei.
Un ironman insa e
din alt film. E o kestie complet dementa. Trebuie sa fii super antrenat sa il
poti termina. Nu e loc de amatori la asa ceva, categoric. Rational analizind e imposibil
acum. Dar poate ca nu rational trebuie abordata problema asta. Asa ca ramine
pentru anul viitor.
