105km alergare montana
Diferenta de nivel
pozitiva 4900m (5800m dupa gps)
As putea povesti cel putin 23 ore si 40 minute despre aceasta cursa, dar
cum putini au atita rabdare voi vorbi doar despre lucrurile mai importante. Voi
grupa informatiile pe capitole ca sa va fie mai usor sa sariti peste portiunile
pe care le considerati mai putin interesante.
Putem face orice ne
propunem !
Presupun ca majoritatea va ginditi
ca dupa ce am reusit sa termin o asemenea cursa m-am ales cu senzatia ca sint
mai special sau mai puternic sau mai altfel decit ceilalti. Exact pe dos s-a
intimplat. Am aflat ca in esenta sintem toti la fel, singura diferenta dintre
noi e puterea de a mai face inca un pas in directia dorita atunci cind totul
iti spune sa te opresti.
Cursa asta te sparge intr-o mie de cioburi, te dezveleste de orice scut
ai crede ca ai, te lasa fara orice farima de aparare, fara ultimul strop de
energie, fara ultima picatura de speranta.
Niciodata nu iti va fi mai clar ca esti doar o idee, ca in ecuatia cu
miliarde de necunoscute esti un simplu punct pe un grafic infinit. Ramii doar
tu, acel tu pe care de mult l-ai uitat si absolut totul e fie impotriva ta fie
cu tine, iar asta e in totalitate decizia ta.
Universul nu are nimic cu tine. Te lasa sa alegi. Nu este loc unde sa
pui degetul si sa nu te doara. Nu este celula care sa nu zbiere ca nu mai
poate. Nu este neuron care sa nu te implore sa te opresti. Iar tu trebuie sa
alegi : te opresti si chinul se termina sau mergi mai departe si afli cine esti
cu adevarat. Orice decizie vei lua, e a ta.
Nu spun ca te poti da jos din fotoliu si sa faci asa ceva. Spun doar ca
putem orice daca ne dorim cu adevarat. E nevoie de o idee, sa credem in noi, sa
facem un plan, sa alocam timp suficient si sa respectam planul. Si asta e tot.
In urma cu 2 ani si jumatate reuseam
sa alerg mai mult de 4km si simteam ca s-a intimplat o minune. Apoi am avut
curajul sa cred ca pot 10km, apoi am avut curajul sa cred ca pot 21km, apoi am
avut curajul sa cred ca pot 42km. Si treptat am invatat sa am curajul sa cred
ca pot orice.
Daca reusesc sa imi fac un plan care sa ma duca la destinatia dorita,
oricit de nebuna ar fi ea, totul devine posibil.
Mai jos am sa scriu exact cum am
reusit sa cred ca pot alerga 105km si cum am reusit sa imi fac planul. Iar
odata planul facut nu ai de facut decit sa il respecti.
Ce se intimpla daca nu reusesti ?
Simplu. Incerci iar. Iar daca ceva a fost gresit, modifici planul. Atit de
simplu e.
Sa mor io daca mai fac
asa ceva fara antrenament !
Ce inseamna fara antrenament ? Pina prin aprilie cind au inceput
concursurile de triatlon alergam de 2 ori pe saptamina cite 10km prin parc,
deci pe teren plat. Restul timpului era alocat pentru inot si cycling, sporturi
la care eram mult mai slab.
La triatlon proba de alergare e de aproximativ 5km asa ca nu ma agitam
prea tare cu alergatul. In vara am alergat si mai rar. Nici un antrenament de
alergare pe munte.
Am fost la doua concursuri de alergare montana anul asta, Maraton Retezat (40km) si
Runsilvania Wild (21km) si cam asta e tot.
Dar aici distanta e mult mai mare si
diferenta de nivel aproape dubla fata de ce am facut pina acum. Un om zdravan
la cap nu se baga la asa ceva in conditiile astea. Dar viata devine interesanta
dupa ce sari putin gardul ratiunii asa ca …
De ce m-am inscris la
un asemenea concurs ?
Odata terminat maratonul din Retezat
stiam ca pot duce 8 ore de efort intens, asa ca eram in cautarea unui concurs
care sa dureze 10-12 ore, ca sa vada baiatu daca face fata sau nu la asa ceva.
Cautind ce concursuri mai sint pina la finalul anului am dat peste ghidusia
asta si trebuie sa recunosc ca am ris extrem de bine cind am vazut ce propuneau
baietii astia.
Dupa mai mult timp (mai precis dupa
vreo 1.4 secunde) mi-a trecut prin cap ideea de a participa. A ris ce a ris
neuronul dar cind a vazut ca eu nu glumesc mi-a comunicat scurt ca nu putem
face asa ceva, pentru simplul fapt ca o sa murim dracului, lucru cu care am
fost de acord din lipsa de contraargumente.
Orice alergator are undeva intr-un
colt de tartacutza ideea ca poate, cindva, nu se stie cind, ar putea alerga un
maraton. Din astia, cam jumatate mai au o camarutza in care e ideea ca poate,
cindva, nimeni nu stie cind, vor alerga un ultramaraton. Din astia, cam
jumatate mai au o pivnita in care zace livida ideea ca poate, cindva, nici
zdrulea nu stie cind, vor alerga o cursa de peste 100km.
Din astia care au mai ramas, 50 au avut curajul sa se inscrie aici. Iar
din cei 50 curajosi, 37 au avut inconstienta sa si plece de la start. Ce
inseamna sa nu-ti iei medicamentele ….
Cum am avut curajul sa
particip la asa ceva ?
Am vazut despre ce e vorba, mi-a
placut, am zis ca vreau, neuronul a zis “hai sictir”, nu am avut replica si
asta a fost tot. Neuronul nu voia. Oricit am intors problema pe toate partile,
era imposibil. Neuronul jubila, mi-o trasese.
Alergasem maxim 42km si eram mort la sfirsit. Aici erau 105km.
Urcasem maxim 3500m inainte si aici erau aproape 5000m de urcat.
Nu mai alergasem niciodata noaptea iar aici era clar ca trebuie alergat
11-12 ore noaptea.
Si sa nu uitam ca astea erau toate la un loc, nu la alegere una din ele.
Patru zile m-am zvircolit sa gasesc o cale de a convinge neuronul ca
putem scapa vii de aici. Poate ca unora li se pare ca ma bag la kestii
sinucigase, dar cu regret va informez ca daca ma bag la ceva sint 99.69% sigur
ca o pot duce la capat. Asta inseamna ca intotdeauna este o idee urmata de un
plan. Ca uneori imi bag picioarele in plan e alta poveste.
Ei bine ideea salvatoare care a convins neuronul ca nu-s complet nebun a
fost cind am avut inspiratia sa impart cei 105km la timpul limita de 24 ore. Daca
faceti socoteala ies 4.4km pe ora. Ce inseamna asta ? Ca daca reusesc sa scot o
viteza medie de 4.4km/ora ma incadrez in timp.
Oricit de negativisti ati fi, trebuie sa recunoasteti ca asta suna
absolut rezonabil si realizabil. Nu zice nimeni ca e usor, dar e categoric
realizabil. Daca mergi relaxat pe teren plat ai viteza de 4km/ora. Daca mergi
repejor ai cam 5km la ora, deci ar fi un mers nici prea lenes nici prea rapid.
Atita doar ca pe munte si atita doar ca 24 de ore. Amanunte.
Pentru mine a fost suficient sa-mi conving neuronul ca putem face treaba
asta, asa ca m-am si inscris in acea zi. Sa nu se prinda neuronul ca o fura.
Planul pentru a
termina un ultramaraton de 105km
Odata convins neuronul ca e posibil sa facem treaba asta, eram constient
ca trebuie sa fac un plan extrem de minutios pentru a maximiza sansele de
reusita. Cu drag, pentru voi toti, urmeaza marele secret :
Se ia un pix si o hirtie si se scriu urmatoarele :
Plan pentru terminarea ultramaratonului de 105km
1.
Te inscrii
la ultramaraton
2.
Te duci la
start
3.
Nu te
opresti
Sa-mi spuna cineva daca planul nu e perfect … Sint geniu, frate !
Acum ca v-am convins ca-s si inteligent, sa detaliem amanuntele. Imediat
dupa inscriere am si platit taxa de inscriere. De ce ? Neuronul trebuie sa stie
ca nu e gluma, o sa facem kestia asta si trebuie sa scapam vii de acolo. Iar
pentru asta planul trebuie sa fie perfect.
Primele doua puncte sint clare. Dar cum fac sa nu ma opresc ….. ?
Stiam ca voi ajunge de zeci de ori in situatii in care ma voi simti complet terminat. Ca sa nu te opresti ai nevoie de doua lucruri : sa fie cit mai multe lucruri care sa te motiveze sa mergi mai departe si cit mai putin motive care sa te faca sa te opresti.
Stiam ca voi ajunge de zeci de ori in situatii in care ma voi simti complet terminat. Ca sa nu te opresti ai nevoie de doua lucruri : sa fie cit mai multe lucruri care sa te motiveze sa mergi mai departe si cit mai putin motive care sa te faca sa te opresti.
Metode de motivare
- am anuntat citiva prieteni ca ma bag la asa ceva. De ce ? Cu citi vor
fi mai multi cei care vor sti ce faci, cu atit iti va fi mai greu sa renunti.
Nu vrem sa dezamagim. E extrem de motivant sa stii ca lupti si pentru prietenii
tai. Stii ca se gindesc la tine, stii ca spera sa reusesti, sint ginduri care
te ajuta sa mai faci un pas cind nimic altceva nu mai ramine.
- am decis ca in timpul concursului
sa trimit periodic SMS-uri unor prieteni, cu gindul ca suportul lor ma va ajuta
in clipele grele sa merg mai departe. Si nici nu banuiti cit de mult conteaza
sa stii ca cineva se gindeste la tine.
- am decis ca ma opresc la mijloc
daca sint varza. Face bine la neuron sa stie ca are o portita de scapare, chiar
daca nici prin gind nu-ti trece sa renunti.
- Am facut ca totul sa para mai usor
: am impartit cursa in bucati mici. Intre punctele de control sint in medie cam
10km. Sa fim seriosi, oricine poate alerga 10km …. Aveam la mine o foaie cu
distantele intre punctele de control. E reconfortant sa vezi ca mai ai, sa
zicem, doar 8km pina la urmatorul. Ce facem dupa aceea ? Lasa ca vedem acolo.
Eliminarea posibilelor obstacole
Aveam cam 6 saptamini pina la cursa
si trebuia sa identific orice posibila problema care ar fi putut sa apara in timpul
cursei si sa o elimin. Am inceput o lista in care treceam orice imi trecea prin
cap si am incercat sa gasesc o solutie pentru probleme. Mai jos sint o parte
din ele :
- Cunoastere traseu : am studiat citeva ore hartile, mi-am notat unde
sint punctele de control (PC), unde avem apa si unde avem mincare, distantele dintre
PC si distantele de la start pina la ele. Totul intr-un tabel listat iar
hirtia la mine sa pot sti tot timpul cit mai am pina la apa, mincare sau punct
de control.
- Evitare ratacire : am studiat profilul cursei, bifurcatiile, am
memorat cit am putut harta. Am decis sa iau cu mine un gps in care sa incarc
harta traseului pentru a evita ratacirile. Anul trecut fusese ceata si multi
s-au ratacit. Vezentan mi l-a imprumutat pe al lui (multe multumiri, as fi
pierdut mult timp fara el), asa ca eram foarte linistit ca e aproape imposibil
sa ma ratacesc pe distante mari.
- Evitare basici : pentru a evita basicile mi-am lipit leucoplast de
matase pe degete si in zonele sensibile din talpa. Am luat cu mine in cursa
leucoplastul pentru a-l putea aplica, daca va mai fi cazul, si in alte zone. Am
luat cu mine 3 perechi de ciorapi de schimb, ca sa nu alerg cu picioarele ude, tot
pentru a evita basicile.
- Evitare ulceratii prin frecare : am cumparat vaselina si m-am uns in
toate zonele posibile si imposibile unde ar fi putut sa apara frecare. Deoarece
la cele doua concursuri anterioare m-au julit cusaturile kilotilor … ati ghicit
… am plecat fara kiloti. Alta idee nu am avut.
- Economie energie : am comandat un rucsac cu suport de bidoane in fata,
sa imi fie mai usor accesul la apa. Stiam ca devine greu sa bagi bidonul inapoi
in borseta de la spate dupa multe ore de alergare.
- Backup baterii : am luat baterii de rezerva pentru gps si pentru
lanterna frontala.
- Frig : am luat cu mine manusi, caciula si buff-ul primit de la
martonul Apuseni. Buff-ul asta nu l-am luat niciodata pina acum la vreun
concurs, dar de data asta a fost miracolul care m-a tinut in viata in frigul
acela. L-am tras peste fata si mi-a tinut de cald vreo 5 ore pina nu am mai
putut respira prin el deoarece se udase.
- Ploaie : am luat o pelerina de ploaie care sa poata fi purtata peste
rucsac, pentru a proteja pe cit posibil rucsacul. Ulterior am aflat ca pelerina
nu era de ploaie ci de vint, adica trecea apa prin ea…. Dar m-a invatat Florin cum sa le recunosc, asa ca in viitor nu o sa mai
fiu atit de umed.
Alimentatie si hidratare
In cele 4 saptamini dinainte de cursa m-am fortat sa maninc cit mai mult
ca sa pun citeva kilograme pe mine, stiam ca voi avea nevoie de resurse de
energie. Am reusit 2 kg…. Grea treaba a fost asta. Deasemenea m-am trezit cu 2
ore inainte de start si am mincat o portie de paste.
Poti sa fii cel mai puternic om din lume, daca nu-i oferi organismului
energia si apa de care are nevoie pentru intretinerea efortului fizic nu o sa
ajungi nicaieri. Gelurile imi irita stomacul asa ca nu le pot duce mai mult de
3-4 ore, asa ca eu dizolv maltodextrina in apa pe care o beau. Asa imi asigur
aportul energetic timp de 7-8 ore, pina se revolta stomacul. Dupa ceea mai
merg numai carbohidratii simpli (glucoza, ciocolata).
Pentru inceputul cursei am luat doua
banane, niste biscuiti, tot felul de seminte, smochine si curmale. Nu am reusit
sa maninc decit bananele si o parte din biscuiti, nu am reusit sa mestec si sa
alerg in acelasi timp.
Apa luam de la punctele de control.
Cum distanta dintre ele era suficient de mica am plecat in cursa cu un singur
bidon.
Planul cursei
Deoarece ma ingrijora ideea de a alerga noaptea am decis sa merg mai
tare ziua astfel incit sa-mi ramina cit mai putin de parcurs noaptea. Idee mai
cretina nu cred ca as fi putut gasi. Dar cu lipsa de experienta dinaintea
cursei parea o idee buna asa ca … asta a fost.
Alergare pe plat si pe pante mici, la pas pe urcari si viteza cit mai
mare pe coboriri. Suna simplu. Atita doar ca nu aveam idee ce inseamna sa faci
timp de 24 ore treaba asta …
Toate astea fiind
stabilite mai ramine … sa respect planul.
Ce nu putem planui :
conditiile meteo.
Da, stiam ca e posibil
sa ploua.
Da, stiam ca e posibil
sa ninga.
Da, stiam ca e posibil
sa fie ceata.
Da, stiam ca e posibil
sa fie vint.
Ei bine, nu credeam ca
o sa fie toate astea, fiecare din ele la extrem si sa tina atitea ore...
A inceput sa ploua tare pe la miezul noptii si a tinut-o tot asa pina la
start si inca multe ore dupa aceea. Dupa 6 ore de ploaie puteti deduce cum era
solul prin padure.
Dimineata la start era frig, batea vintul si continua sa ploua sustinut.
Si noapte. Era ora 6. Ne-a plouat timp de 5 ore, timp in care am urcat continuu
spre virful Ciucas. Dupa ce am ajuns in golul alpin ploaia s-a transformat in
lapovita iar vintul batea si mai tare. Era atit de frig incit nu puteam stringe
cu o mina sticla de plastic pentru a bea apa, aveam miinile inghetate. Trebuia
sa ma opresc si sa o string cu doua miini. Cu scurte pauze a plouat aproape tot
drumul, inclusiv noaptea la intoarcere.
In zona virfului Ciucas ne-a nins
cam o ora. Era dupa 5 ore de ploaie care ma facusera placut umed. Daca te
opreai sa te odihnesti tremurai incontrolabil. Era obligatoriu sa alergi din
cauza frigului.
Noaptea pe drumul de intoarcere a inceput iar lapovita. De pe virful
Zaganu si pina la intrarea in padure a fost tot lapovita si vint puternic cit
am alergat pe creasta. Alergam si tremuram in acelasi timp. Oribil a fost.
Era atit de frig incit nu puteam stringe cu mina bidonul de apa. Era
atit de frig incit nu puteam porni telefonul mobil. Iar daca cumva l-as fi
putut porni ar fi fost imposibil sa scriu un mesaj. Era atit de frig incit nu
m-am oprit sa-mi schimb ciorapii uzi de teama ca nu o sa-mi pot lega sireturile
la loc. Iar pe creasta dinspre virful Zaganu spre Muntele Rosu era atit de frig
incit tremuram in timp ce alergam, corpul nu mai era in stare sa genereze
suficienta caldura.
Ca sa intelegeti cit de inghetat eram va povestesc ce s-a intimplat dupa
sosire. Am terminat cursa si am mers in camera cu gindul sa fac un dus
fierbinte. Dau drumul la apa, bag mina si constat ca apa era fierbinte. Ma bag
sub dus si savurez momentul. Treptat apa incepe sa se raceasca iar dupa 2
minute era rece bine, asa ca renunt la dus si ma duc sa ma culc.
Dupa 3 ore de somn ma trezesc si merg sa fac dusul. Dau drumul la apa si
… era rece ca gheata. Mai stau un minut, tot rece. Ma uit la ceas, era ora
10:30, imposibil sa nu fie apa calda la ora aceea.
Atunci imi pica fisa : dadusem drumul la apa rece nu la calda. Exact la
fel de rece fusese apa si dupa cursa dar eram atit de inghetat incit mi s-a
parut fierbinte si m-am bagat sub dus. Atit de inghetat eram.
Vintul batea extrem de tare in golul alpin si facea sa para si mai frig.
Au fost alergatori care au fost trintiti la pamint de rafalele de vint pe virful
Zaganu. Vintul ne-a chinuit tot timpul, fara oprire. Doar in padure era mai
bine, ne protejau copacii. Pe drumul de intoarcere de la baraj am mers 6 ore in
vint constant. Plus lapovita si ceata pe final. As fi dat orice sa se termine
vintul ala, oricita ploaie, dar sa nu fie vint.
Georgiana Popa
Georgiana Popa e nascuta pe satelitul Mirabeaux al stelei Bellatrix din
constelatia Orion.
Descendenta dintr-o generatie de alergatori stelari, ea poate alerga 40-50 ore fara oprire, timp in care nu bea apa si nu maninca. Nu suporta apa de pe Terra pentru ca i se pare ca are gust, cind in mod evident nu ar trebui sa aiba. Ocazional maninca cite un sandwich si bea cola, dar numai dupa zeci de ore de alergare. Frigul de pe planeta noastra o face sa-i curga nasul, motiv pentru care alearga la ea cu doua servetele de hirtie.
Descendenta dintr-o generatie de alergatori stelari, ea poate alerga 40-50 ore fara oprire, timp in care nu bea apa si nu maninca. Nu suporta apa de pe Terra pentru ca i se pare ca are gust, cind in mod evident nu ar trebui sa aiba. Ocazional maninca cite un sandwich si bea cola, dar numai dupa zeci de ore de alergare. Frigul de pe planeta noastra o face sa-i curga nasul, motiv pentru care alearga la ea cu doua servetele de hirtie.
Ii e frica sa alerge singura noaptea, se sperie de ochii animalelor care
clipocesc in intuneric. Alearga incet si constant de la inceput pina la
sfirsit, asa ca la baraj a ajuns penultima.
S-a lipit de mine cind era deja bezna. Venise in viteza din spate, mi-am
dat seama ca are viteza mult mai mare ca mine, asa ca am anuntat-o din start ca
sint rupt in gura, ca nu pot alerga, ca am genunchii praf, asa ca e mai bine sa
o ia inainte, sa nu stea dupa mine.
I-am spus ca sint cam 15 minute pina la cel dinaintea mea asa ca poate pleca
daca crede ca poate recupera cele 15 minute. A spus ca sta o vreme cu mine sa
vada cum e ritmul meu. Genunchii mei s-au rusinat si au inceput iar sa alerge.
O vreme.
Fusesera doua fete la start iar cealalata abandonase. Trebuia sa se
incadreze in cele 24 ore si cistiga cursa. Ne-am motivat reciproc in cele 11
ore petrecute pina la sosire.
Cei de pe Mirabeaux cistiga intotdeauna. Orion are o influenta pozitiva.
Ciinele ultramaratonist
Citisem ca anul trecut un ciine a parcurs tot traseul alaturi de un
alergator. Ei bine, nu e doar o poveste, am alergat si eu o vreme linga el. De
fapt a fpst cam invers.
M-a ajuns din urma pe virful Grohotis. A alergat o vreme cu mine pe
coborirea de pe virf, uitindu-se cu ochii lui frumosi catre mine fara sa
inteleaga de ce mergeam asa incet. Mie tocmai imi cedasera genunchii, iar el nu
intelegea. A alergat mai departe cu cei dinaintea mea.
L-am reintilnit pe virful Zaganu, statea cuminte intins in iarba, in
lapovita si vint, linga cortul salvamontistilor. Nu il deranja deloc dezastrul
meteo din jurul lui. A alergat cu noi de acolo pina la intrarea in padure. E un
ciine frumos, pare un amestec de ciobanesc mioritic si saint bernard, cu ochii
mari si lasati, parca ar plinge tot timpul. O scumpete de ciine
ultramaratonist.
E trist pentru ca mergem sa alergam cu el doar o data pe an.
Voluntarii
Pe unul din voluntari l-am intilnit in 3 sau 4 puncte de control, ultima
data pe virful Zaganu in frigul acela incredibil. Incredibila vointa.
Pe virful Grohotis voluntarul ma astepta in picioare. Era albastru la
fata cu buzele vinete. Vintul era atit de puternic incit m-am asezat pe jos, nu
puteam sta in picioare. Era atit de frig incit nu am putut scoate dopul
bidonului de apa. S-a oferit el sa ma ajute si mi l-a umplut cu apa.
“Pina la ce ora mai stati aici in frigul asta ?”
“Cel putin pina la ora 5. Chiar mai tirziu daca trebuie”
Venise inca un alergator si l-a rugat pe cel din cort sa iasa afara sa-i
puna apa.
“Nu pot sa ies. Daca ies ne ia vintul cortul si raminem fara el”
Tirziu in noapte, pe drumul de intoarcere de la baraj, ne apropiem de
punctul de control. Cei doi voluntari ne asteptau in drum, nu in masina. S-au
asigurat ca sintem ok, ne-au pus apa si s-au oferit sa ne lase in masina sa ne
adapostim. Dar nu ne puteam opri, pentru ca nu stiam daca pe urma mai puteam
pleca.
Ne-au spus ca daca ajungeam cu 2 ore mai devreme am fi abandonat cu
siguranta, ca nu am fi avut cum sa o scoatem la capat. Fusese atit de frig iar
vintul atit de puternic incit au inghetat de frig desi se adapostisera in
masina.
Nu am vazut nici o fatza incruntata. Nici un repros pentru ora tirzie
sau pentru frigul indurat. Doar zimbete calde si bunavointa. Niste oameni
minunati.
Povestea cursei
Ma sperie sa alerg in noapte.
Urasc frigul.
Nu-mi place sa alerg in ploaie daca e si frig.
Ma enerveaza ceata.
06:00 – start in noapte, ploaie, frig si vint
Un concurent intreba plin de speranta daca nu se anuleaza cursa. Altul
era in pantaloni scurti. Spunea ca ii e cald. Altul intreba daca nu o sa ne
ratacim. Altul intreba in ce directie o sa plecam.
Un organizator striga cit il tin plaminii catre corturile din vecini
“cine vrea sa alerge 105km noaptea prin ploaie sa vina repede, e ultima voastra
sansa !”
Ma uitam in gol catre cer in directia in care intuiam ca sint muntii si-mi
spuneam : o sa fac kestia asta, o sa plec si o sa termin. Miine dimineata o sa
fiu tot aici. Pur si simplu.
Ploua tare si era frig. 10, 9, 8, 7, 6, 5, 4, 3, 2, 1, ….. am si uitat
ca imi fusese frica sa alerg in noapte.
07:30 – 1 ora si 30 minute de la start
Se crapa de ziua. Sting frontala. Am depasit multi concurenti si ramasesem singur. Mocirla in padure. Traseul bine marcat, dar la intersectii gps-ul ma ajuta sa nu gresesc drumul. Ploua constant.
Se crapa de ziua. Sting frontala. Am depasit multi concurenti si ramasesem singur. Mocirla in padure. Traseul bine marcat, dar la intersectii gps-ul ma ajuta sa nu gresesc drumul. Ploua constant.
08:30 – 2 ore si 30 minute de la start
Ma simt epuizat. Sint complet ud, mi-e frig, simt ca nu mai am deloc energie.
Ma simt epuizat. Sint complet ud, mi-e frig, simt ca nu mai am deloc energie.
Nu inteleg nimic, au trecut doar 2 ore si jumatate, nu are nici un sens
sa fiu mort deja. Orice fac nu se intimpla nimic. Nu inteleg unde am gresit.
Decid ca nu mai are rost, o sa abandonez la urmatorul punct de control.
Se intimpla o minune : odata ce am hotarit sa abandonez neuronul se
relaxeaza si uita ca e praf. Nu imi vine sa cred ! In gind imi spun rinjind
“doamne ce tzeapa ti-ai luat !” si alerg mai departe.
Drumul urca spre virful Ciucas. Vintul e din ce in ce mai puternic si e
din ce in ce mai frig. In final imi dau seama ca schimbasem alimentatia, nu
bausem maltodextrina ca de obicei si poate de aceea sint praf. Incep sa beau si
imi revin imediat. Oooooooo da ! Alta viata.
10:00 – 4 ore de la start
Ajung la cabana Ciucas. Desi beau 2 ceaiuri calde nu ma pot incalzi. Nu
pot sa ma opresc din tremurat. Nu pot porni telefonul mobil, nu am putere sa apas suficient de tare pe butonul de pornire....
Trebuie sa alerg, altfel inghet dracului acolo. Decolez.
Trebuie sa alerg, altfel inghet dracului acolo. Decolez.
11:00 – 5 ore de la start
Ajung pe virful Ciucas. Ninge. Nu ma pot opri pentru ca e prea frig. Ma
depaseste unul care are agatata o ratusca galbena in spate pe rucsac. Si e in
pantaloni scurti .....
13:00 – 7 ore de la start
Incepe urcarea spre virful Grohotis. Ploaia s-a oprit si e un strop de
soare. Pacat ca vintul nu se opreste. Toate beculetele de avarie sint aprinse.
Nu mai am energie deloc. Oricit incerc sa pacalesc neuronul nu mai pot inainta.
Decid sa fac o pauza inainte sa lesin.
Dau jos pelerina si rucsacul, scot doua batoane de ciocolata din rucsac,
ma intind pe spate in iarba sa scap de vint si bag in mine ciocolata privind cerul. Reusesc
sa ma incalzesc si aici trimit primul SMS. Parcursesem 38km in 7 ore.
14:00 – 8 ore de la start
Ajung pe virful Grohotis. 43km de la start. Sint al 10-lea care ajunge
aici.
Sint complet bocna. Voluntarul imi pune apa si incep sa cobor. Constat
cu tristete ca mi-au cedat genunchii si nu mai pot alerga pe coborire. Fiecare
pas pe coborire e un chin, asa ca pasesc pe lateral, asa e putin mai bine.
Melcii treceau in viteza pe linga mine.
De pe virf se vede barajul unde trebuie sa ajungem. Fuuuuuuck ! E atit
de departe incit ma izbeste depresia. Decid se nu ma mai uit inainte, doar la
un metru in fata mea.
Incepe iar sa ploua. Ma lupt cu neuronul sa merg mai departe. Inca un
pas. Inca un pas.
16:00 – 10 ore de la start
Nu se mai termina coborirea asta. Genunchii ma dor la fiecare pas.
Energia e pe zero. Nu mai pot bea nici apa, simt ca vomez orice bag in gura.
Fac o basica in talpa dreapta care ma inteapa la fiecare pas. Ar trebui sa-mi
schimb ciorapii cu altii uscati dar am miinile inghetate si nu am curajul sa ma
opresc de teama ca nu o sa-mi pot lega sireturile la loc ....
Mai am cam 2 ore pina la baraj. Trebuie sa fac cumva sa ajung acolo.
Trec pe linga un cioban care ma intreaba ginditor daca am obosit …. Am gasit
singurul cioban intelectual.
18:30 – 12 ore si 30 minute de la start
In sfirsit ajung la baraj. Speram sa fie un cort care sa ne apere de
frig dar sint doua mese puse fix pe dig asa ca nici aici nu scap de vint si
frig.
Cer o portie de supa. A fost calda ... la ora 12, dar parca savuram ambrozie. Mai cer inca una si primesc. Cer si felul doi si primesc paste cu ciuperci. Jumatate maninc eu, jumatate catelusul care ma privea cu ochi mari.
Cer o portie de supa. A fost calda ... la ora 12, dar parca savuram ambrozie. Mai cer inca una si primesc. Cer si felul doi si primesc paste cu ciuperci. Jumatate maninc eu, jumatate catelusul care ma privea cu ochi mari.
Imi masez citeva minute muschii picioarelor. Ma descalt si curat talpile
si pantofii de pietricele.
Leucoplastul picase de pe degete asa ca il arunc si pun leucoplast nou
peste degete, ocazie cu care constat ca 4 unghii au refuzat sa mai colaboreze
si au plecat.
Imi pregatesc echipamentul de noapte : caciula, manusi, frontala, buff. Fac
orice numai sa nu ma gindesc la ce urmeaza.
Mai sosesc trei concurenti care pleaca rapid mai departe. Unul din ei
de-abia isi tira un picior. Zau ca nu glumesc, efectiv isi tira un picior pe sol, si totusi a plecat mai departe !
Toate astea reusesc sa ma refaca fizic si psihic si imi fac curaj sa
plec mai departe. Reusesc sa trimit un SMS. Inca 40km si 11 ore ca sa scap de
chin.
Plec si-mi spun cu voce tare : “Nu-mi vine sa cred ca ai avut curajul sa pleci, doamne cit o sa regreti asta mai incolo …”.
Plec si-mi spun cu voce tare : “Nu-mi vine sa cred ca ai avut curajul sa pleci, doamne cit o sa regreti asta mai incolo …”.
km 70. din nou in noapte |
19:00 – 13 ore de la start
Bateria din GPS cedeaza. Ma anunta aparatul sa schimb bateriile sau ma
paraseste.
Ma intilnesc pe drum cu un cioban care vorbea la mobil, fiind urmat de
doi ciini enormi. Ma anunta ca sint multi ciini pe drum si sa fac bine sa iau o
bota cu mine daca vreau sa scap viu. Ma conformez rapid si imi fac o bota lunga
de vreo 2 metri dintr-un mesteacan uscat de pe marginea drumului.
Nici nu dau bine curba si ma trezesc ca 8 ciini enormi gonesc spre mine.
Ma duc inspre lateral ca sa stau cu spatele la un sant adinc, macar sa stiu ca
nu ma ataca si din spate si incep sa invirt bota in jurul meu, asa cum vazusem
in copilarie ca fac ciobanii.
Se pozitionasera in cerc in jurul meu la o distanta de vreo 3 metri, dar nu parea speriati de mine. Atunci imi vine ideea sa aprind frontala. Ciudat, lumina puternica ii sperie putin. Profit de bulversarea lor, strig la ei si plec incet, fara sa fug, sa nu creada ca imi e frica, tinind frontala catre ei. Am noroc si ma lasa in pace.
Se pozitionasera in cerc in jurul meu la o distanta de vreo 3 metri, dar nu parea speriati de mine. Atunci imi vine ideea sa aprind frontala. Ciudat, lumina puternica ii sperie putin. Profit de bulversarea lor, strig la ei si plec incet, fara sa fug, sa nu creada ca imi e frica, tinind frontala catre ei. Am noroc si ma lasa in pace.
Dau de cioban si il rog sa-si potoleasca ciinii, il anunt ca or sa vina
si alti alergatori dupa mine. Imi zice ca el si-i potoleste dar ca oricum nu
scapam nemuscati pentru ca mai sint doua stine in vale si sigur nu or sa ne
auda ciobanii ca sa potoleasca ciinii …
Asa ca ... am mers cu bota aia la mine 5 ore, pina la finalul drumului forestier,
in caz ca dau iar de ciini sa le arat ca mi se filfiie. I-am auzit latrind in departare, dar
am avut norocul sa nu vina la mine.
20:00 – 14 ore de la start
Ma ajunge Georgiana si alergam impreuna mai departe. Genunchii isi revin
de rusine o vreme si pot alerga pe coborire.
5 ore am mers pe forestierul ala. O vesnicie. Ne-a biciuit vintul tot
drumul. Foarte frig.
La punctul de control aflam ca majoritatea celor de dupa noi au renuntat si s-au intors la
baraj. Doar 3 mai erau dupa noi, dar destul de departe in urma. Luam apa si plecam
mai departe, era prea frig ca sa ne putem odihni.
Aflu ca ea marcase ultima bucla de 15km cu o saptamina inainte. 9 ore durase
treaba asta. O intreb cit de mult o sa ne ia bucla aia si imi spune senin “o
terminam destul de repede, in maxim 5 ore e gata”.
15km in 5 ore … WTF ?
15km in 5 ore … WTF ?
O intreb cit de grea e urcarea si
imi spune ca e o urcare de vreo 2km care o sa ne ia cam ... 3 ore.
2km in 3 ore ?
Rinjesc dar nu e risul meu. Calculez, derivez, da cu virgula, deduc ca nu se poate si tac din gura.
2km in 3 ore ?
Rinjesc dar nu e risul meu. Calculez, derivez, da cu virgula, deduc ca nu se poate si tac din gura.
01:00 – 19 ore de la
start
Ajungem la capatul forestierului la CP11. Voluntarii facusera un foc si
stam 1 minut sa ne incalzim. Plecam apoi prin padure spre CP12 de unde urma sa
incepem urcarea aceea groaznica.
La CP12 stam cam 10-15 minute la foc. Maninc o banana si beau multa apa.
Maninc si citeva patratele de ciocolata pina simt ca nu mai pot. Trebuie sa bag
in mine cita energie pot duce, urmeaza cea mai grea bucata din traseu.
Ne ridicam si plecam. Inca 15 km si terminam. Avem aproape 5 ore ca sa
ne incadram in timpul limita. Ne anunta ca vom fi ultimii concurenti, cei 3 de
dupa noi vor fi opriti aici, nu mai au cum sa parcurga in timpul ramas traseul.
Urmeaza urcarea. Cei care stiu urcarea Diana din Piatra Craiului au cu
ce compara urcarea asta : e de doua ori mai lunga si mult mult mai abrupta.
Atit de abrupta incit daca aluneci cumva esti 100% mort. Atit de abrupta incit
e imposibil sa renunti, nu te poti intoarce. Pe linga astea, ploua de 20 ore si era totul ud.
Bonus.
La fiecare pas ma tineam de ceva, fie de o piatra fie de o creanga. Ca
sa fiu sigur ca nu pic, verificam inainte daca e fixa piatra sau daca e
rezistenta creanga. Urcam in patru labe
si totusi alunecam uneori.
A durat o vesnicie. O vesnicie care a tinut doua ore si jumatate. Doua
ore si jumatate de urcat in patru labe.
Pentru prima data in concursul asta am ajuns la senzatie de voma de la efort.
03:30 – 21 ore 30 minute de la start
Ajunsi in creasta ne asteapta voluntarii. Nu ne lasa sa plecam mai
departe singuri, ne spun ca ne-am rataci, ca nu avem cum sa ne descurcam
singuri in ceata aia. Ii oprisera si pe cei doi alergatori dinaintea noastra si ne asteptau,
stiau ca sintem ultimii doi.
Era lapovita, ceata de nu-mi vedeam picioarele si nici pamintul pe care calcam, iar vintul batea
ingrozitor de tare. Desi alergam, tremuram incontrolabil.
Au strins cortul si am plecat impreuna pe traseul de creasta si apoi
spre padure. Ciinele ultramaratonist alerga cu noi.
Ca sa nu ma doboare vintul alergam cracanat, pasind cind in stinga cind
in dreapta. Aveam deja 5-6 basici in fiecare talpa, la fiecare pas parca paseam
pe pioneze. Dar cu mult timp inainte renuntasem la lupta cu durerea. Nu mai
conta. Era atit de frig incit nu a mai contat nici durerea genunchilor, goneam
cit puteam de tare ca sa scapam din frigul acela.
La intrarea in padure salvamontistii s-au oprit si ne-au urat bafta, iar noi am plecat mai
departe catre sosire. Mai aveam aproape o ora. Deja aveam certitudinea ca ne
vom incadra in timp. Unul din alergatori incepe sa se balangane si vomeaza
dintr-o data. Organismul face tot ce poate ca sa-i fie mai usor.
5:30 – 23 ore si 30 minute de la start
Sintem pe forestierul care duce spre sosire. Mai avem cam 500m pina la
sosire.
Vedem doua luminite in mijlocul drumului, alergind spre noi. Credem ca
sint voluntarii care ne asteapta. Cind colo … erau doi alergatori.
-
Sinteti la
ultra ? intreaba ei plini de speranta
-
Da, ce e
cu voi ?
-
Ne invirtim
de 10-15 minute in toate directiile, habar nu avem unde sintem. Ne hotarisem sa
abandonam. Stiti drumul catre sosire ? Ne luati cu voi ?
-
Sigur.
Haideti cu noi. Terminam toti 6 imprepuna
-
Suuuuuuuuuuper
!
Erau la 500m de sosire si renuntasera. Aparent pare de neinteles, dar
atit de tare te zdrobeste cursa asta.
5:40 – 23 ore si 40
minute de la start
Am terminat toti 6 tinindu-ne de
mina. Emotionant. Multe poze.
finish impreuna, 6 alergatori |
Iubesc sa alerg in
noapte.
Iubesc sa alerg in
ploaie.
Iubesc ceata.
Admir frigul pentru ca
e mai puternic decit mine. Dar nu m-a invins.
Iubesc un ciine
ultramaratonist.
Am aflat multe despre
mine.
Ieri a plecat vechiul
eu.
Acum a sosit noul eu.
Incintat de cunostinta.