Cupa Orca 2014

1500m inot in bazin

Timp : 30:37

 

 

 

            Nu e mare lucru de povestit despre un concurs de inot in bazin: dunga de pe fundul bazinului e tot aia, apa o fi alta dar arata cam la fel, cind inoti nu vezi mai nimic asa ca mari minuni nu se intimpla.

            Anul trecut terminasem proba in aproximativ 31 minute, de antrenat nu am avut timp, asa ca speranta de a termina cu un timp mai bun era pur filozofica, fara nici un strop de suport real.

Ziua concursului a fost, ca de obicei, prilej de a revedea prieteni dragi, inotatori, alergatori si triatlonisti. Un strop de socializare dupa care am trecut la fapte.

Cum nu ma puteam baza pe antrenamente, am decis sa inot cit se poate de relaxat, de la inceput pina la sfirsit. Am inotat de placere, fara sa fortez deloc si am terminat in 30:37, deci cu aproape un minut mai rapid ca anul trecut …

Se pare ca relaxarea e foarte importanta, si nu e o gluma. Anul viitor am sa incerc sa adorm in apa, poate cobor si eu sub 30 minute ….

Tor des Geants 2014

330km alergare montana, adica un ultramaraton mai ultra decit altele

diferenta de nivel pozitiva 24.000m si tot atit negativa (coborirea m-a ucis pe mine, dupa luxatie)

timp limita 150 ore

mi-am luxat glezna dreapta la kilometrul 220

terminat in 141 ore (eu am terminat cursa, iar ea m-a terminat pe mine)

740 concurenti la start, 444 au reusit sa termine, eu am fost al 323-lea gigant

nirvana

Sinteti persoane inteligente si nu cred ca va asteptati sa fie un blog scurt. Daca am putut scrie vreo 10 pagini la un ultra de 100k, logic ar fi ca acum sa urmeze un roman fluviu. Dar cum pretuiesc timpul vostru, am grupat ca de obicei informatiile pe capitole, astfel incit sa puteti sari peste ceea ce vi se pare mai putin interesant, desi pot sa jur ca totul e interesant.
 

Dar daca sariti peste capitole, sa nu uitati sa cititi ultimul capitol care cuprinde o parte din SMS-urile primite in timpul cursei, mesaje care m-au tinut in viata si care mi-au dat energie sa merg mai departe. Nu sint toate, nu de alta dar au fost foarte multe, daca am uitat vreunul sa stiti ca nu e cu intentie, sint om batrin si eu ...
 

Daca ar fi sa scurtez postarea, as sterge totul si as lasa capitolul cu mesajele. Evoca extrem de bine cum am simtit cursa, atit eu cit si cei cu care am comunicat. Iar faptul ca am comunicat cu voi ramine cel mai pretios lucru cu care am ramas dupa cursa, lucru pentru care va multumesc.
 

Repet, obsesiv poate, pina o sa pricepeti: fara voi nu as fi terminat cursa.

in rest, numai de bine

Ce este TDG ?

Simbata cind am mers sa ma inscriu, domnul care mi-a dat kitul de participare si-a ridicat privirea din hirtii, apoi mi-a spus zimbind : "This is not a race, this is a journey !"
 

Stiam ca nu sint premii, la fiecare Base Vita primesti o insigna drept rasplata pentru ca ai ajuns pina acolo, iar la final inca o insigna pe care scrie Courmayeur. Deci, in final aduni 7 insigne daca reusesti sa ajungi la finish. Asta e tot.
 

Stiam ca e mult prea mult si mult prea greu ca sa poata fi considerat un concurs, de asemenea stiam ca indiferent cit m-as gindi la ce ma asteapta nu am cum sa inteleg. Nimeni nu poate. Trebuie sa traiesti experienta asta ca sa intelegi.
 

Eu spun ca e cea mai grea cursa care exista. Cel putin eu nu stiu alta atit de grea. Daca voi stiti alta, astept cu interes sa-mi spuneti care anume, nu de alta dar acum e goala agenda mea :D
 

Inainte de cursa ma gindeam daca nu cumva e mai dificil la MDS, dar acum ca am facut TDG nici nu incape comparatie: la MDS distantele sint mult mai mici, diferenta de nivel mult mai mica iar faptul ca e pe etape si ca dormi in fiecare noapte 6-8 ore face ca lucrurile sa fie mult mai simple. Categoric sint curse extrem de diferite, fiecare frumoasa in felul ei, dar neuronul meu zice ca e mult mai greu la TDG.
 
  

altimetria cursei si planificarea mea pentru a termina in 120 ore

Strict tehnic, trebuie parcursi 330km cu o diferenta de nivel de 24.000 metri, strabatind masivele Mont Blanc, Matterhorn (Mont Cervin), Monte Rosa si Grand Paradiso.

Nu exista nimic linistitor cind citesti despre TDG. De obicei distanta sperie prima, 330km e mai mult decit poate cuprinde imaginatia, indiferent ce ai fumat. Dar daca stai bine sa te gindesti, asta e cea mai mica problema, pentru ca traseul strabate Alpii, iar diferenta de nivel este naucitoare : peste 24.000m.
 

Cea mai frecventa comparatie este cu urcatul pe Everest, diferenta de nivel fiind echivalenta cu 3 urcari pe Everest. Intr-o saptamina. Dar, daca stai un strop sa cugeti, pe Everest urci si ti-ai atins scopul, pe cind aici trebuie sa si cobori cei 24.000 metri ca sa ajungi de unde ai plecat, iar coborirea este cel putin la fel de dificila, mai ales daca ai o glezna luxata.

Pantele care trebuie urcate si coborite sint uneori halucinante. Nu am mai fost in Alpi, doar prin Carpatii nostri am alergat la citeva concursuri si o data prin Grecia, asa ca surpriza a fost pe masura. Alpii sint niste munti ridicati la patrat. Dupa ce urci sustinut 3-4 ore te-ai astepta sa ajungi in virf, dar frecvent constatam ca e doar un platou intermediar, dupa care mai aveam de urcat macar o ora.
 

De asemenea nu trebuie uitat ca majoritatea traseului e la o altitudine de peste 2000m, altitudinea maxima atinsa fiind de 3300m. Eu nu am simtit efectiv ca imi este mai greu sa alerg acolo (nesimtit fiind), dar am constatat ca tot timpul mi se formau in nas cheaguri de singe si uneori imi curgea singe din nas, semn ca presiunea atmosferica e mult mai redusa, iar asta in mod cert ingreuneaza efortul fizic.
 

Timpul limita pentru terminarea cursei este de 150 ore. Pare mult dar nu e deloc asa. Daca impartim ce avem de facut la cele 6 zile, rezulta o medie de 55km pe zi cu o diferenta de nivel de 4000 metri. Daca te misti bine poti parcurge in pas grabit distanta asta dar iti ia cam 22 ore, ceea ce inseamna ca iti ramin 2 ore pe zi pentru odihna. Teoretic se poate, dar e cam la limita, mai ales ca frecvent apar surprize de genul basici in talpa, dureri, crampe, vreme capricioasa, noroaie, sa nu mai vorbim de accidentari.
 

Concluzia ar fi ca trebuie alergat macar un strop ca sa fii sigur ca te incadrezi in timp.
 

Privarea de somn devine o problema pe masura ce trec zilele. In prima noapte e usor, in a doua e acceptabil, dar dupa aceea devine o adevarata lupta sa mergi mai departe. Aflati intr-un capitol separat detalii.
 

Conditiile meteo se pot schimba extrem de rapid, iar o cursa de vis se poate trasforma rapid intr-una de cosmar. Ziua a fost extrem de cald, neasteptat de cald, iar noaptea temperaturile au scazut in jurul a 5 grade, absolut decent in conditiile in care faci efort. Sint zone in care vintul bate extrem de puternic si e mult mai frig, iar daca si ploua nu e chiar ca in parc ...
 

In a doua noapte a plouat vreo doua ore iar in a treia a plouat toata noaptea, cu grindina, vint si ceatza, asa ca potecile s-au transformat in riuri de noroi. De vis, mai ales cind ai deja basici in talpi.
 

            Pina acum v-am tot speriat, asa ca ar fi cazul sa spun si ceva pozitiv, nu ?
 

Peisajul e fabulos, se schimba permanent si esti permanent uimit de ce ti se deschide in fatza. Cind ajungi sus pe o noua creasta e imposibil sa nu iti scape macar un "wow" cind vezi ce urmeaza. De asemenea inima ti se face cit un purice cind vezi poteca cum serpuieste in departare printre munti fara sa i se desluseasca sfirsitul. Dar daca nu era greu nu eram acolo, rait ?
 

A fost luna (aproape) plina toata saptamina, asa ca noptile au fost fermecatoare. Se distingeau cu usurinta crestele muntilor pina in departare, te simteai insotit la drum, luna parca ma privea curioasa de ce imi tirasc piciorul dupa mine.
 

Frontalele concurentilor se vedeau pina in departare asa ca era o incintare sa vezi un sirag de furnicutze misunind pe crestele muntilor, atit in spate cit si inainte. Extraordinara senzatia asta. Am incercat sa pozez dar nu a iesit nimic, trebuie un aparat bun si multa rabdare.
 

Din cind in cind, jos intre munti se vedea cite un oras, asa ca noaptea era extraordinar sa mergi pe creste si sa privesti inspre vale. Parca era un tort cu o mie de luminari.
 

In Alpi cresc vaci. Multe. Si fiecare are talanga ei. Iar noaptea sint lasate pe munti. Asa ca de multe ori dupa ce ajungeam sus pe o creasta, incepeam sa coborim intr-o caldare care rasuna de zumzetul talangilor de la zeci de vaci. Concert in noapte. O adevarata simfonie. Minunat.

Startul a fost duminica 7 septembrie la ora 10:00 iar timpul limita de 150 ore este pina simbata 13 septembrie la ora 16:00.
 

Anul acesta au fost 740 concurenti la start, dintre care 444 au reusit sa termine, deci 40% au abandonat. Acelasi procent de abandon a fost si anul trecut. Se pot spune multe despre TDG, dar sub nici o forma nu se poate spune ca e usor sa il termini.

740 nebuni la start

Cine poate merge la TDG ?

            Ei bine, de mers poate merge oricine, in sensul ca organizatorii nu cer nici puncte de calificare, nici nu verifica alte participari la diverse concursuri si nici nu cer un consult psihiatric. Asta inseamna ca daca esti suficient de dus cu capu' sa te inscrii, ei nu au nimic impotriva. Evident ca te atentioneaza ca e foarte greu si ca e posibil sa mori dracului pe acolo (nu de alta, dar anul trecut chiar a murit unul), dar cam asta e tot.

daca nu au oglinzi in base vita ....

Cine poate sa termine TDG ?

            E prima data cind nu incurajez pe oricine sa se bage la asa ceva. E o cursa in care efortul ajunge la limite periculoase iar pentru a merge pina la capat e nevoie de  o determinare extraordinara.
 
            Sincer nu vad cum poate fi terminata o asemenea cursa fara a ajunge la durere, iar acea durere va fi extrem de intensa si va dura multe zile si nopti. La toate acestea se adauga privarea indelungata de somn, si uite cum rezulta un tablou destul de dramatic.
 
            E nevoie de multe ca sa poti termina o asemenea cursa, dar si mai important e sa-ti lipseasca ceva. O doaga.

geanta galbena cu care ma intilneam in base vita

De ce am ales sa particip la TDG ?
 
            Planul era sa particip anul acesta la UTMB si anul viitor sa merg la TDG, dar cum nu am fost extras la tragerea la sorti pentru UTMB am ramas in agenda numai cu ghidusia asta. Daca universul a vrut sa merg anul acesta la TDG, cine-s eu sa ma opun ? Intotdeauna se intimpla ceea ce trebuie sa se intimple.
 

Dupa cum am tot spus, fericirea incepe dupa ce sari putin gardul. Ei bine ... asa gard mare nu mai sarisem pina acu'. Era clar ca lucruri minunate urmau sa se intimple.
 

fengshui

Cum te antrenezi pentru TDG ?

            Multi ma intreaba uimiti cum m-am antrenat pentru TDG. Ei bine e mai simplu decit pare: nu ai cum sa te antrenezi pentru asa ceva.
 
            Daca ai macar un singur neuron in cap (eu aici ma incadrez) iti dai seama ca nu ai cum sa duci pina la capat cu muschiu' o asemenea cursa. Mi se pare evident ca dupa vreo 60km esti mort. Daca cumva si fortezi din start, esti mort si mai repede. Concluzia este una singura: e o cursa mentala, e o lupta cu tine, cu demonii tai, cu limitele tale, cu neuronul tau, cu ce vrei tu, dar nu cu muschiul. Muschiul va deceda foarte repede.
 
            Trebuie sa fii relaxat si sa pleci extrem de relaxat. Trebuie sa inveti sa iti economisesti resursele din primul moment, sa iti dezvolti un stil de alergare cit mai economic si (cred eu) sa nu te gindesti la ce ai de facut. Daca incepi sa te gindesti la ce ai de facut, cit mai ai de parcurs, cit mai ai de urcat, te cuprinde disperarea si numai lucruri nasoale se pot intimpla.
 
            In primele trei zile nu m-am putut abtine si incercam sa estimez pe unde ma aflu. Ei bine, cind eram convins ca ma apropii de sfirsitul etapei, aflam ca sint pe la jumatate.
 

Sa crezi ca mai ai un strop si un voluntar sa-ti spuna senin "mai ai numai doua puncte de control: primul e aproape, la vreo 3 ore, al doilea insa e putin mai departe, la vreo 8 ore" e suficient ca sa ti se prabuseasca tot universul. Sa crezi ca ai terminat si sa afli ca mai ai inca 12 ore ... credeti-ma ... nu vreti sa auziti asta.
 

Am invatat sa nu ma mai gindesc la cit mai am. "Orice ar fi, merg pina la capat. Nu conteaza cit mai este", asta imi tot repetam in gind, si asa a fost mult mai bine. Uneori e o binecuvintare sa nu stii.
 

De asemenea repetam frecvent cu voce tare: "Tot ce am de facut e sa mai fac inca un pas, si in final voi termina. Asta e tot ce conteaza". Mai ales dupa ce mi-am luxat glezna, fraza asta mi-a dat speranta si m-a tinut in viata. Citind acum, poate par lucruri puerile, dar credeti-ma ca acolo ai nevoie de absolut orice idee, orice suport, orice idiotenie care te ajuta sa mergi mai departe.
 

Orice gind logic iti spune ca trebuie sa te opresti, ca e prea mult, ca o sa mori, ca nu se poate. Logica nu ajuta. Ai nevoie de orice altceva.

            Concret, eu am redus numarul antrenamentelor la 2 pe saptamina, un long run in weekend care treptat a crescut de la 2 ore pina la 5 ore, si inca un antrenament mai scurt in timpul saptaminii, de aproximativ 2 ore. Focusul permanent a fost pe dezvoltarea unei alergari cit mai economice, fiecare pas sa fie cit mai relaxat posibil. Importanta zero pe viteza.
 
            Cu citeva luni inainte de cursa am renuntat la long run si am insistat numai pe antrenamente scurte (1-2 ore) de forta, 2-3 pe saptamina, mai precis diferenta de nivel cit mai mare pe distanta cit mai scurta, cea mai mare parte din ele purtind o vesta de 10kg, pentru a creste dificultatea. Asta a fost tot.
 

ordine si disciplina

You are not doing it right !

            Seara dinaintea cursei ma intorceam in camera si nu reuseam se deschid usa. Invirteam cheia si nu se deschidea usa. Ma duc in final dupa camerista si imi spune suav "You ar not doing it right ! You have to do it slow ..."
 
            Nu e chiar o veste buna sa-ti spuna dom'soarele ca nu o faci cum trebuie, asa ca in timp ce ungeam sandwich-urile si ma hlizeam la cele intimplate am avut o revelatie: mi-am dat seama ca universul imi trimisese mesajul corect - la TDG, you have to do it slow. E singura cale.
 

zdranganeala

Ce inseamna TDG pentru localnici

            Pentru noi, cei veniti din alte parti, TDG e o nebunie. Citim despre el si ne minunam si ne ingrozim in acelasi timp, dar nu stim exact despre ce e vorba pina nu incepe cursa.
 
            Localnicii insa s-au nascut acolo, intre munti, i-au urcat de mici si ii cunosc foarte bine. Ei stiu cit e de greu sa ii urci si cu atit mai mult inteleg cit de monstruos de indraznet este sa iti propui sa-i parcurgi pe toti deodata, fara pauza.
 
            Suportul lor este extraordinar. Absolut toata lumea te incurajeaza cind treci pe linga ei. In orase, cind mergi pe strada, masinile se opresc si te lasa sa treci. Nimeni nu e atit de grabit incit sa nu se opreasca. Cind mergi pe trotuare, masinile te claxoneaza si cei din masina te ovationeaza. Vinzatorii din magazine stau in usa si te intreaba daca nu pot sa iti ofere ceva.
 
            Am vazut oameni care pusesera mese in strada cu mincare si bautura si cafea, oferind concurentilor orice doresc. Noaptea lasa pe marginea drumului sticle cu apa, bere, vin (inclusiv desfacator de sticle), puse in vase mari cu gheata, sa fie reci. Lasa cosuri cu mincare si fructe. E absolut impresionant sa simti cita admiratie iti poarta.
 
            Zi si noapte i-am intilnit pe cararile muntilor. Urca cu familia si cara dupa ei talangi ca sa te incurajeze cit mai zgomotos. I-am intilnit si ziua dar si noaptea, chiar tirziu in noapte, mult dupa miezul noptii. Impresionant.
 
            La punctele de control din satele mici, toata suflarea e acolo. Copiii sint primii care te asteapta la marginea satului, dupa care o iau la fuga sa anunte restul lumii ca mai vine un concurent. Cind ajungi la punctul de control sar toti sa iti ofere tot ce au. Daca vad ca nu vrei nimic, te intreaba daca nu vrei sa iti aduca altceva. Emotionant. Si sa nu uitam ca dureaza o saptamina ghidusia asta, nu doar citeva ore. Atita suflet mai rar am vazut.
 

ridicare kit concurs si predare geanta galbena

Cele 7 etape ale concursului

            Treaba sta cam asa : in fiecare etapa se pleaca dintr-un oras situat in vale (altitudine in jur de 300 - 1000m) dupa care te urca la mama dracului, catre 2500-3000m. De acolo urmeaza sa tot cobori si sa urci iar o gramada de creste intermediare, trecind prin mai multe puncte de control, dupa care in final cobori iar intr-un oras in vale, la Base Vita urmatoare. Asa se explica diferenta de nivel mostruoasa.
 
            Intre punctele de control distanta e de obicei in jur de 5-10km, dar distanta nu spune mare lucru, e posibil sa iti ia 8 ore sa faci cei 10km. Base Vita sint punctele de control mari, situate la distante de aproximativ 40-50km intre ele, unde primeam si mincare calda, puteam face dus si erau paturi de campanie pentru cei ce doreau sa doarma citeva ore. De asemenea erau medici si maseuri, gata sa te repare cum stiu ei mai bine.
 
            Multe puncte de control intermediare sint in cabane sau refugii montane, dar sint si puncte de control in zone atit de izolate incit numai cu elicopterul se poate ajunge. In cazul lor au dus cu elicopterul un generator de curent si o cutie de marimea unei dubitze, dotata cu tot ce e necesar pentru supravietuirea voluntarilor timp de o saptamina. Stiam ca ne apropiem de asa ceva cind auzeam in departarea sunetul motorului generatorului.
 
            Urcarea pe Col Malatra este atit de abrupta incit au postat doi salvamontisti acolo pentru a supraveghea concurentii. Dupa ce se termina funiile montate pe stinci urmeaza o zona in care au infipt trepte metalice direct in stinca, ca sa poti urca, dupa care se ajunge in virf, o zona plata de vreo 2 metri, dupa care te prabusesti in partea cealalata.
 
            Ei bine, un salvamontist statea intr-un sac de dormit, intins pe spate pe o stinca lata de vreo 30-40cm. Pacat ca nu i-am facut o poza, am cam ramas cu gura cascata cind am vazut in ce echilibru precar statea.
 

Era frig ca dracu si batea vintul cu putere. Daca cumva ar fi adormit era categoric mort, era prapastie sub el. Celalalt statea in picioare in vint, nu mai era loc pentru inca unul. Probabil faceau cu schimbul, dar nu am idee care era cel norocos, cel care statea in picioare sau cel care statea in sacul de dormit de pe marginea haului ...
 

cica nu se dopeaza concurentii ...

Ce faci in Base Vita ?

            Base Vita sint foarte importante, te intilnesti rar cu ele, asa ca trebuie sa ai un plan clar, sa faci tot ce trebuie cit mai rapid si mai eficient, nu e timp de pierdut.
 
            Aici te intilnesti cu geanta galbena. In ea pui tot ce vrea muschiu' tau, astfel incit sa te ajute cind ajungi in Base Vita : haine de schimb, mincare, medicamente, prosop si alte cele pentru dus, o ratzusca galbena sa dormi cu ea daca cumva nu poti altfel, orice iti trece prin cap.
 
            Sa nu uitam ca ghidusia asta dureaza o saptamina, asa ca ai nevoie de multe kestii. Sau nu. Fiecare cum crede.
 
            Planul meu a fost asa : primul lucru cind ajung maninc cit pot, pina nu mai pot, hrana cit mai consistenta. Dupa aceea iau geanta galbena, fac dus si ma schimb. Dusul iti da o stare de spirit foarte buna, te simti aproape nou dupa el, asa ca mi s-a parut important. Mai ales daca ajungi si noaptea din frig acolo, te incalzesti foarte bine la dus.
 
            Dupa dus dormi sau nu, depinde de ora la care ai ajuns si cit de obosit te simti. Daca e lumina e pacat sa dormi, soarele iti da multa energie si e preferabil sa dormi noaptea cind oricum o sa fii rupt in gura. De asemenea dupa dus imi ingrijeam picioarele. Fara ele nimic nu mai are sens, asa ca schimbam ciorapii, imi masam cu grija talpile si le ungeam foarte bine cu vaselina, sa fie protejate la umezeala.
 

Din pacate am facut basici din prima zi. Am mers cu ciorapi noi, netestati, si se pare ca nu au fost potriviti. Am mers la medic in prima base vita si am intrebat daca au vreo solutie pentru ele, si mi-au spus ca tot ce pot face e sa le sparga si sa imi panseze ranile. Daca era o alergare de o zi sau doua nu as fi ezitat, dar sa mergi o saptamina cu rani la picioare nu suna deloc bine.
 

Serban Chiurlea spune ca el nu le sparge niciodata ci le unge cu crema foarte des si le lasa in pace, asa ca l-am anuntat pe doctor ca nu vreau sa mi le sparga, ca merg cu ele asa. Am luat cu mine in rucsac tot borcanul cu vaselina si ma opream oricind simteam ca ceva nu e in regula si le ungeam iar. S-au facut din ce in ce mai multe pe masura ce au trecut zilele, dar nu s-a spart nici macar una pina la finalul cursei. De durut tot doare, dar e o durere cu care (trebuie sa) te obisnuiesti in cele din urma, iar daca cumva iti luxezi piciorul, chiar uiti ca mai ai si basici in talpa ...
 

            Dupa ce imi ingrijeam picioarele, mincam iar cit puteam de mult si apoi plecam mai departe. In felul asta mincam de doua ori la fiecare Base Vita, consumul de energie e enorm si e important sa incerci sa maninci cit mai mult.
 

mijloc de locomotie : bostani galbeni cu flacari portocalii

Comunicarea
 

            Traseul e la mama dracului, in mijlocul muntilor, asa ca in mare parte nu este semnal GSM, deci nu ai cum comunica. Erau situatii in care parea ca este semnal dar telefonul ma anunta ca nu a reusit sa trimita SMS-urile.
 

            In general porneam telefonul cind ma aflam pe o vale in care se vedea mai jos o localitate, acolo erau sanse sa fie semnal suficient de puternic.
 

            Cum parcurgerea distantelor lua extrem de multe ore, puteam sa primesc mesajele voastre si sa trimit mesajele mele cam o data la 8-10 ore, in cel mai bun caz. Nu e o problema in sine, incerc doar sa explic de ce nu am comunicat mai des. Nu era posibil mai des.

poster pe o ghereta ce vinde bilete de autobuz

Echipele
 

            Foarte multi participanti aveau echipe de suport. Unii aveau o singura persoana care sa-i ajute, altii aveau mai multe. Echipa de suport se deplasa de la o Base Vita la alta cu rulota, asteptind acolo alergatorul. Aveau camera video sa filmeze, ii dadeau de mincare, il masau, ii ingrijeazu picioarele, ii aduceau geanta galbena, faceau tot ce era de facut, alergatorul doar statea si se odihnea.
 

            Unii aveau inclusiv paceri, mai precis persoane care alergau cu ei pe traseu, fara sa fie inscrise in concurs, ca sa le fie mai usor. Am vazut concurent care avea 3 insotitori cu el, pe traseu, altul cu 2 insotitori a mers mult timp in paralel cu mine, eu avind o glezna luxata. In fiecare punct de control el se intindea si ceilalti il masau, il hraneau si il ingrijeau.
 
             In punctele de control insotitorii se ocupau de alergator cum stiau mai bine, ii aduceau de mincare, masaj, ingrijitul picioarelor, etc.
 

            Se pare ca pentru unii aceasta cursa e extrem de importanta si au facut absolut tot ce era posibil ca sa o poata duce pina la capat.
 

ne pregatim de noapte si de frig

Dracusorul din Donnas
 

            Citisem pe blogul lui Serban Chiurlea ca la iesirea din Donnas l-a intimpinat un dracusor, iar cind el a scos crucea ca sa se apere, dracusorul s-a suparat.
 

            Ei bine, am lamurit misterul. Stiam povestea asa ca atunci cind l-am vazut ca vine catre mine am asteptat sa vad ce se intimpla mai departe. Dracusorul a fugit catre mine, dupa care s-a pus linga mine ridicind tridentul in aer si a alergat impreuna cu mine pina la punctul de control, facind ca toti dracii.
 

            Morala e ca pina si diavolul e de partea alergatorilor din TOR, totul tine cu noi.

dupa 300km si 5 nopti cu 5 ore dormite

Somnul
 

            Felul in care rezisti la privarea de somn difera de la o persoana la alta, fara discutie, dar conteaza mult si cit de focusat esti pe ceea ce ai de facut. Eu am fost atit de concentrat pe cursa incit nici dupa doua nopti nedormite nu ajunsesem la senzatie de somn.
 

            In a doua noapte am hotarit totusi sa dorm doua ore, chiar daca nu imi era somn, stiind ca o sa imi prinda bine mai incolo. Am pus ceasul sa sune peste doua ore si, evident, am lesinat deindata ce am pus capul pe perna. Interesant e ca m-am trezit dupa fix 90 minute, deci inainte sa sune ceasul, perfect odihnit, cu un clopotel care urla in capul meu cum ca avem o treaba de facut si sa plecam odata dracului de acolo. Well ... cu clopoteii nu te joci, asa ca am plecat.
 

            In a treia noapte insa lucrurile au inceput sa devina mai complicate. La inceput constati ca nu poti merge in linie dreapta pe poteca, de parca ai fi beat, tot timpul iesi din poteca ba in dreapta ba in stinga. Nu e problema foarte mare daca esti pe pasune sau pe un drum, dar daca poteca e pe marginea prapastiei nu e deloc interesant.
 

            In a doua etapa nu mai reusesti sa tii ochii deschisi nicicum. Am incercat fie sa ii tin larg deschisi, fie sa ii inchid foarte strins o vreme, degeaba, e fix ca vorba aia - iti pica ochii in gura de somn.
 

            Cu primele doua etape m-am mai intilnit la celelalte ultra-uri, stiam secventa de stari si stiam ca dureaza maxim 2 ore chinul dupa care dispare totul si esti fresh din nou. Intimplarea face ca nu am avut unde sa dorm pe traseu in a treia noapte, asa ca am dus-o pe picioare pina dimineata. Am scos-o la capat pina la urma si a disparut somnul, dar speram ca dimineata sa pot dormi la refugiul unde urma sa ajung.
 

Atita doar ca odata ajuns la refugiu pe la 6 dimineata imi zice domnisoara aia ca nu mai sint locuri de dormit, dar ca pot astepta vreo jumatate de ora, ca poate se elibereaza ceva. Cind intreb unde sa astept spune senin “aici pe banca”.
 

Sa va explic : era 6 dimineata, era frig, eram ud ca ma plouase, eram rupt in gura din toate punctele de vedere, si ea imi propune sa stau nemiscat pe o banca afara jumatate de ora ca poate se elibereaza ceva. Drujba nu aveam la mine ca sa-i tai capu’ asa ca imi iau desaga si plec la drum. Mai era cam o ora pina rasarea soarele asa ca speram sa rezist pina atunci. Dupa ce rasare soarele se reincarca automat bateriile si poti merge mai departe. O vreme.
 

Doar ca nu a fost sa fie asa, ma balanganeam pe poteca de parca eram muci de beat, nu puteam tine ochii deschisi sub nici o forma, asa ca am decis sa fac o pauza cit de mica undeva. Cum iarba era uda dupa ploaie nu ma puteam intinde in iarba, asa ca atunci cind am observat o piatra mai lata uscata a fost dragoste la prima vedere si am decis sa ma opresc.
 

Am luat pe mine toate hainele, mi-am tras un buff peste cap si peste fatza ca sa imi tina respiratia de cald, si m-am intins pe ea sa ma odihnesc o vreme.
 

Ati ghicit, in 0.69 secunde am lesinat. Inainte sa ma intind imi pusesem alarma la ceas sa sune peste 45 minute, dar, ca de obicei, nu a fost cazul, dupa 32 minute (pe ceas) mi s-au deschis ochii, eram complet fresh iar clopotelul urla in cap sa pornim la drum ca avem treaba. Nici macar nu ma miscasem un centimetru in cele 32 minute. Imi sprijinisem un picior de o piatra mai inalta si acolo l-am gasit la trezire (intepenit, ofcors, cu mina l-am dat jos de pe bolovan).
 

Dupa vreo 4 ore ajung la Gressoney (Base Vita 4) si cum aveam deja 3 nopti la activ cu somn total de 2 ore, am decis sa dorm 3 ore, era prea devreme sa fortez, iar cu timpul stateam excelent, eram in avans cu 11 ore fata de cit imi planificasem, asa ca puteam sacrifica 3 ore, aveam de unde.
 

            Care e etapa urmatoare in privarea de somn, aflati in capitolul urmator …
 

10.000 kcal

Halucinatiile
 

            Inainte de a citi capitolul asta fie trimiteti copiii mici la culcare, fie le mai dati o bere sa stea linistiti.
 

            Categoric am avut mult timp de gindire in timpul TDG, asa ca la un moment dat ajunsesem la concluzia ca, in mod normal, daca intri intr-o farmacie si spui ca ai facut TDG ar trebui sa ti se dea orice medicament, in orice cantitate, fara reteta. Iar asta ar fi atit spre binele tau cit si spre binele planetei.
 

            Dupa cum va povesteam in capitolul anterior, primele etape ale privarii de somn le stiam dinainte, nu a fost o surpriza sa ma confrunt iar cu ele. Ajungi la starea aceea in care simti ca iti pica ochii in gura de somn, si daca ai puterea sa rezisti cam 2 ore, totul dispare si apoi esti fresh. Atita doar ca pina acum trecusem prin 2 nopti iar acum eram deja la a treia noapte.
 

            Lucrurile s-au repetat dupa scenariul cunoscut, ma luptam cu somnul, nimic nou. La un moment dat vad in departare pe cineva, il salut si ma saluta inapoi (in franceza, aici toti vorbesc franceza), iar cind ma apropii de el constat .. ca nu e. Ei pe dracu, unde o fi disparut ? Ma uit imprejur si nu vad nimic. Deduc ca o fi tulit-o prin padure cu vreo treaba.
 

            Merg mai departe si scena se repeta, salut, mi se raspunde, ma apropii si … nimic. Incep sa intru la idei. Doar nu i-o scapa pe toti pisarea cind apar eu. Scena se tot repeta si incep treptat sa imi dau seama ca sint halucinatii, mai ales cind il vad pe Pufi, un ciine caruia ii dadeam mincare acu vreo 5 ani :D
 

            Interesant e ca detaliile erau extraordinare, efectiv eram convins ca erau acolo si cind stiam deja ca sint halucinatii. Mergeam si asteptam cu curiozitate sa vad cine mai apare. Tot felul de personaje au aparut.
 

Intr-un punct de control ma intilnesc iar cu o americanca ce era a 3-a oara la TDG si injura de mama focului vremea nasoala. La primele doua ture fusese vreme perfecta, nici un strop de ploaie, iar acum erau noroaie peste tot. Era saraca plina de noroi din cap pina in picioare, inclusiv in pantofi. Statea pe o banca, privea pierduta in noapte si nu-i venea sa creada ce i se intimpla. De parca ar fi obligat-o cineva sa fie acolo.... Povesteam diverse in timp ce mincam, si la un moment dat imi spune rizind cum are halucinatii si vede diverse persoane cind de fapt sint copaci sau stinci.
 

Vaaaaaai ce bine mi-a picat treaba asta ! I-am zis “si tu ai halucinatii ?” iar ea mi-a raspuns uimita “normal ca am !” Mi-a mai venit neuronu la loc dupa ce am aflat ca nu-s singurul delirant de pe traseu.
 

Pe urcarea urmatoare, destul de abrupta, prin ploaie - ofcors, ridic la un moment dat capul si chiar sus in creasta erau doua stinci printre care urma sa trecem. Pe cea din dreapta statea tantos un barbat care semana leit cu Winnetou : imbracat cu haine largi care-i fluturau in vint, vesta de piele maro, parul lung prins cu o bentita.
 

Se uita cu atentie catre noi cum urcam. Ma uit o data si il studiez. Perfect real. Ma uit o vreme in pamint apoi iar in sus. E tot acolo. Era atit de real, atit de in detaliu vedeam fiecare amanunt, incit imi tot ziceam in gind “ sa mor io daca asta chiar nu e acolo !”. Tot asa pina ajung la vreo 20m de virf cind … ati ghicit … dispare tzaranu’ .
 

Ei bine, din acel moment nu m-am mai uitat in lateral. Vedeam tot felul de kestii ba in stinga ba in dreapta, dar ma convinsesem ca-s halucinatii toate si nu le mai dadeam atentie. Macar sa fie halucinatii pina la capat, sa stea pina trec eu de ei, nu sa dispara cind vrea muschiu’ lor …
 
  

matematici superioare : 7 insigne = 6 base vita + finish

E extrem de interesant cum dupa o vreme putem sa ne detasam de orice problema. Daca te concentrezi, in final poti privi absolut orice se intimpla in capul tau ca pe un tablou, de la distanta. Iar cind reusesti sa faci asta, ai controlul. Halucinatia era un simplu eveniment. Nu ma mai afecta. Il observam si il ignoram. La fel am facut si cu durerile, dar asta va povestesc in alt capitol de groaza.
 

            Dupa episodul cu dormitul (lesinatul) pe o piatra, am constatat ca cele 32 minute au fost suficiente pentru a-mi reveni aproape complet. A fost un fel de reset la nivel neuronal. Evident ca fizic nu s-a schimbat mare lucru, dar neuronul isi revenise complet si avea iar chef de joaca pe munti.
 

Am fost extrem de surprins sa constat asta, asa ca data viitoare cind s-a intimplat iar sa ajung in acea stare nu am ezitat sa repet povestea. Era a 5-a noaptea si urcam catre Col Bruson cu glezna muci. Am trecut prin toate etapele iar cind nu s-a mai putut, am ochit un brad mare sub care cazusera in strat gros ace de brad, formind un pat moale, numai bun de dormit.
 

Am luat pe mine toate hainele, am pus ceasul sa sune in 30 minute si m-am asezat sub el privind luna plina. Peisajul era fabulos. Sincer as jura ca nu am dormit, ca doar am privit luna si brazii din jur, atita doar ca atunci cind m-am ridicat lipseau 10 minute pe ceas. Dupa cum speram, eram complet revigorat, resetat neuronal, gata sa continui urcarea.
 

Tot asa in ultima noapte, cind nu s-a mai putut, am dormit 45 minute intins pe o polita de lemn la un refugiu. In conditii normale as fi zis ca nu se poate dormi pe asa ceva, ca e tare, ca e ingusta, ca nu e aliniata cu chakrele mele, etc. Avantajul aici era ca in subosecunda adormeam (lesinam) asa ca practic nu conta unde ma asez.

km 220. o noua provocare. pentru ca asa trebuia sa fie.

Durerea
 
            Pfoai de capul meu ce capitol nasol. Mai dati o bere copiilor ca nici de capitolul asta nu e bine sa se apropie.

            Inainte de concurs ma consideram un fel de mama omida a durerii, in sensul ca eram convins ca pot duce cam orice fel de durere. Nu ca m-as fi nascut eu fara nushce centru senzorial prin creier, dar la ultra-urile anterioare am avut prilejul sa trec prin kestii nasoale si am reusit sa termin cu bine.
 
            Am avut ghinionul sa fac basici din prima zi. Zau ca nu stiu de ce, banuiesc ca ciorapii au fost de bai, erau proaspat cumparati si netestati. Greseala, evident. Dar am mai alergat eu cu basici, e drept ca numai vreo 12 ore, asa ca nu eram foarte tare ingrijorat. Nivelul de durere era sub control. Prima reactie a fost sa pun leucoplast peste degetele cu basici ca sa le protejez. Nu am explicatie de ce, dupa ce am pus leucoplast au aparut si mai multe basici sub el. Kestia asta nu s-a mai intimplat inainte. Cind am observat, am dat jos leucoplastul si am ramas la a le unge des cu vaselina in speranta ca nu se vor sparge, ceea ce am si reusit in final.
 
            Alergatul cu basici e extrem de dureros, ai senzatia ca fiecare basica e un ac care ti se infige in talpa de fiecare data cind calci. Dar mai trecusem prin asta asa ca nu a fost o mare problema pentru mine.

            Am fost suficient de bou sa alerg pe coboriri in prima zi, iar cum pantele au fost extrem de abrupte m-am ales cu durere nasoala in ambele talpi. Aveam senzatia ca la fiecare pas cineva ma loveste cu o ranga in talpa. Deci pe linga durerile de la basici, a doua zi au aparut si durerile in talpi. Level two cum s-ar zice.
 
           Acum cind scriu sint destul e relaxat, dar atunci in cursa a fost foarte nasol. Cind o sa cititi ultimul capitol cu mesajele din timpul cursei o sa pricepeti mai bine cit de tare dureau.
 
            Tot din cauza alergarii pe coborire, desi nu am simtit nici o secunda ca fortez, a doua zi m-am trezit cu febra musculara grava la ambii cvadricepsi. Grava insemnind mers de robocop. Nu mai puteam, si nici nu am mai incercat sa alerg. Deci inca o durere pe lista. Ajunsesem rapid la nivelul 3.
 
            Din a treia noapte s-a adaugat si somnul pe lista cu probleme asa ca va dati seama in ce hal eram. Nici nu visam ca toate se vor rezolva extrem de usor in a patra noapte. Cu o luxatie.
 
            In a patra noapte trecusem de kilometrul 200 si alergam cu spor. Pe la kilometrul 220 se intimpla nenorocirea : pun piciorul jos la citiva milimetri de o lespede mare de piatra, iar cind ridic piciorul, virful pantofului se agata de marginea lespezii si laba piciorului se da peste cap. Daca ar fi fost o piatra mai mica sau o crenga m-as fi impiedecat sau as fi picat in bot, dar cum lespedea aia era enorma, ati ghicit, a zburat piciorul.

Ciao TOMA ADRIAN MARIUS,
il tuo pettorale per il Tor Des Geants 2014 è: 828

  

            Am facut eu cruci cu limba pe cerul gurii in speranta ca nu s-a intimplat nimic nasol, dar dupa vreo 2km nu mai puteam alerga deloc. In primul punct de control ma opresc sa evaluez situatia si constat ca puteam sta pe piciorul drept, ca nu pot misca deloc glezna, ca pot merge (cu o durere intensa dar suportabila), dar daca cumva incerc sa pun piciorul jos pe o coborire durerea e atit de intensa incit pic jos de durere. Nasoooool.
 
            Nu ma panichez. Scot fasa elastica, string cit pot de bine glezna, iau 800mg de ibuprofen si sper sa gasesc o solutie de a merge mai departe. Mai aveam cam 5 ore pina la urmatoarea Base Vita, speram sa ajung pina acolo si pe urma ... vedem noi acolo ce facem.
 
            La doctor nu m-am putut duce pentru ca m-ar fi descalificat. Sincer, nici nu ar fi avut ce sa faca mai mult. Daca ei constata ca ai ceva nasol, te descalifica chiar daca tu mai ai chef sa mergi mai departe. Un grec imi povestise ca anul trecut l-au oprit asa cu 12km inainte de final. Deci ... fara doctori.
 
            Ei bine, pe plat si pe urcare durerea era intensa dar suportabila, insa pe coborire nu puteam face nici macar un singur pas. Era atit de intensa durerea incit picam in genunchi inainte sa percep durerea, un fel de shutdown automat al creierului, dupa care ma trezeam cu o durere atit de intensa incit imi dadeau lacrimile. Lacrimi o data, lacrimi de doua ori, dar pina la urma se cumuleaza si durerea asta si te apuca plinsul pe bune. Oribil a fost.
 
            Trebuia sa gasesc o solutie sa cobor. Mai erau 110km pina la final .... si o gramada de coborire. Prima idee a fost ca pe coborire sa merg intr-un picior, chiar am facut asa citiva km dar mi-am dat seama rapid ca nu am cum sa rezist intr-un singur picior 110km. Mai devreme sau mai tirziu ar fi cedat si stingul. Trebuia o alta solutie.
 

Am tot incercat diverse pozitii ale piciorului drept (pe coborire) si in final observ ca doare doar cind incerc sa ridic laba piciorului. Deduc ca imi intinsesem ligamentele muschiului tibialul anterior, cel care ridica virful piciorului.
 

Trebuia sa nu fac nici o miscare care sa implice contractia lui. In traducere asta inseamna ca puteam sa imi incord musculatura gambei, dar nu aveam voie sa incord muschiul ala mic de linga tibie, muschi care ridica laba piciorului. Nasol e ca contractia lui o facem in mod reflex cind coborim o panta, fara sa gindim. Degeaba incercam eu sa nu incord tibialul anterior, creierul o facea reflex si picam in genunchi de durere.
 

Prima solutie  fost sa cobor cu spatele. A mers, dar e foarte riscant. Ma puteam impiedica usor si cum frecvent erau pante extrem de abrupte am renuntat rapid la idee. Sa nu uitam ca pe linga faptul ca eram obosit, era noapte si mai urmau si alte nopti. Mult prea periculos.
 

A doua solutie a fost mersul in lateral, cu virful piciorului drept in sus. Un fel de mers de handicapat :D   Ma si gindeam cum arat mergind asa si ma busea risul. Si imediat dupa, plinsul, ofcors. Mersul pe lateral l-am practicat multa vreme, singura problema era ca nu puteam merge numai cu stingul in jos si cu dreptul in sus, ceea ce inseamna ca atunci cind era curba spre dreapta ajungeam iar cu spatele inspre prapastie si asta nu era bine. Extrem de periculos. Aveam solutie pentru mers spre stinga, mai trebuia o solutie pentru mers spre dreapta.
 

Oricit am cautat, nu am gasit solutie pentru mersul spre dreapta. Orice faceam, in final ajungeam in genunchi de durere. Solutia la care am ajuns in final a fost sa imi las toata greutatea pe betze, astfel incit coborirea sa fie practic un fel de mers pe plat, altceva nu am gasit. Ma aplecam si infigeam ambele betze in pamint, cit mai departe in fatza, tinind toata greutatea corpului in miini, dupa care faceam 2-3 pasi pina la betze. Extrem de lent, cam 1km/ora parcurgeam in stilul asta.
 

Singura problema cu treaba asta e ca pe coborire toata greutatea corpului sta in miini si nu stiam daca articulatiile miinilor si umerii vor rezista trei zile si trei nopti la un asemenea efort. Stiam ca muschii rezista, dar articulatiile ... greu de spus. Oricum alta solutie nu am avut, asa ca asta am facut.
 

Mai era inca o singura problema, iar de asta nu aveam cum sa scap sub nici o forma: din cind in cind ma impiedecam de cite o piatra. Daca pina la luxatie nu avea nici o importanta treaba asta, se lasa maxim cu o injuratura, acum era extrem de grav: imi ridica talpa piciorului iar durerea era ucigatoare, era fix miscarea care imi provocase luxatia.
 

De fiecare data cind loveam o piatra sfirseam in genunchi. Si pe linga pietrele care sint in mod normal pe poteca, italienii au minunatul obicei sa puna din loc in loc lespezi de piatra transversal pe poteca pentru a impiedica apele sa erodeze potecile, iar acele lespezi (nu ma intrebati de ce) sint inalte de vreo 20cm.
 

Vai de curul meu cite din alea am lovit cu piciorul. Vai de genunchii mei de cite ori am picat. Vai de mamele celor care au pus lespezile alea, ca mult i-am injurat.
 

Ibuprofenul ajuta destul de mult, cam 8 ore durerea era semnificativ mai mica la mers pe plat si urcare. Durerea ucigatoare de pe coborire nu trecea cu nimic. In penultima zi mi se termina ibuprofenul asa ca ma duc la doctor sa cer.
 

Imi explica suav ca antiinflamatoarele se iau dupa masa ca sa nu irite mucoasa gastrica, dupa care imi spune ca daca cumva eu uit sa maninc inainte sa il iau, e posibil sa am un disconfort gastric sau chiar durere, asa ca nu imi poate da, e mult prea periculos pentru mine. Adica pe mine ma durea piciorul de parca mi-l taia cineva cu drujba la fiecare pas, iar el ma proteja de un mic disconfort gastric. Asa ceva ...
 
  

stairway to heaven

Nu reusesc sa il conving asa ca plec mai departe sperind ca voi reusi sa trec cu bine de ultima noapte fara sa am ibuprofen.
 

Din pacate ce banuiam avea sa se intimple. Ultima urcare pe Col Malatra e absolut ucigatoare, extrem de abrupta, asa ca glezna cedeaza fara preaviz. Ma trezesc in virf cu glezna praf, avind inca vreo 17km pina la finish, numai coborire. Toti erau fericiti ca mai este numai coborire, dar pentru mine era cel mai cumplit cosmar.
 

Dupa luxatie am tot facut calcule sa vad cu ce viteza merg, ca sa pot estima in cit timp ajung la punctul urmator de control, iar concluzia a fost ca pe plat si pe urcare scot o medie de aproximativ 2.4km pe ora, iar pe coborire scot maxim 1km pe ora, deci absolut catastrofal. Iar cum din Col Malatra mai aveam 17km numai de coborire pina la final iar timpul ramas era de 15 ore si un strop, concluzia era ca nu am cum sa ajung in timp util la final daca nu fac ceva.
 

Am decis sa ramin optimist pina la primul refugiu si acolo sa iau o decizie. Avansam extrem de greu, durea deja ingrozitor glezna, atit de tare incit de multe ori m-am oprit sa ma uit daca nu cumva era rupta, atit de tare ma durea. Ma opream si mingiiam zona ca sa vad daca e intreaga sau nu.
 

Odata ajuns la refugiu constat ca sint si rupt in gura de somn, asa ca trebuie neaparat sa dorm putin, ca sa scap de gindurile negre. Mai erau doar 12km pina la final si trebuia sa gasesc o solutie. Dorm 45 minute intins pe o politza de lemn, nici nu sesizez ca e tare ca dracu, iar dupa ce ma trezesc stau si cuget ce sa fac. Mai am cam 10 ore pina la timpul limita si cam 12km, deci nu ma incadrez daca merg cum am mers pina acum, trebuie sa cresc viteza. In acelasi timp durea atit de tare incit nu imi convenea deloc sa stiu ca o sa suport durerea aia timp de inca 10 ore.
 

Daca tragi linie o singura solutie iese la socoteala : trebuia sa o iau la fuga. Astfel terminam in vreo 5 ore, scapam repede de probleme, dar .. trebuia sa vad cum fac sa trec peste durerile care, in mod evident, urmau sa fie … sa zicem neplacute.
 

Ei bine, cei care au alergat cu mine stiu teoria mea "totul e in capul tau". Pe scurt, orice gind din capul nostru nu e real, e pus acolo de cineva, fie de noi fie de altcineva. Odata ce intelegi lucrul asta, poti sa decizi ce gind lasi in cap si pe care il elimini. Pare ciudat, dar treaba asta functioneaza. Atita doar ca nu incercasem niciodata sa il pun in practica pentru a elimina niste dureri care in mod normal te fac sa pici jos. Dar alta solutie nu era, asa ca nu aveam decit sa incerc ...
 
  

flat is boring

Ce a urmat nu prea poate fi povestit. Sper sa nu mai fie cazul niciodata sa mai trec prin asa ceva. Tinind cont ca am terminat la ora 7 dimineata, putem deduce ca am reusit. Da, teoria a functionat si pentru durerile acelea monstruoase.
 

Am alergat cele 5 ore repetind in cap fraza : "durerea asta nu exista, e doar in capul meu!". Dupa vreo 40 minute am simtit cum intensitatea ei incepe sa se reduca. Am reusit sa ma detasez de durere. Treptat am inceput sa o percep ca fiind departe de mine, si in final sa o ignor. A fost incredibila senzatia de control. Totusi, sper sa numai fie cazul sa incerc asa ceva.
 

Putem orice, daca ne dorim cu adevarat, daca ne punem intreaga noastra vointa in joc. Nu exista limite. Limitele sint niste idei in capul nostru, si, ati ghicit, orice e in capul nostru poate fi eliminat si inlocuit cu altceva mai bun, mai luminos, mai maret.
 

            Cind am ajuns la linia de finish s-a facut dintr-o data liniste in jur. Stateam acolo de parca adormise intreg universul. O mie de ani as fi putut sta acolo. Era perfect. Dar mi s-a facut foame si am plecat :D

prima urcare. prima creasta. multe poze.

Povestea cursei

Etapa 1 : Courmayeur – Valgrisenche, 49km cu urcare 3996m
Timp estimat 19 ore, parcurs in 10 ore

            740 de dementi se agitau la start. 739 mai precis, eu eram linistit. Toata lumea vorbea zgomotos, faceau poze, tzopaiau, dronele zburau si ne filmau. In capul meu ma tot gindeam "oamenilor, ce o sa mai plingeti mai incolo dupa energia asta". Cred ca e singurul loc de pe glob unde se discuta despre vaselina mai mult decit intr-un studio de filme porno.
 
            Eu m-am pozitionat fix la sfirsit, ca de obicei. Era un gard in capat, ca sa nu intre lumea, asa ca fix linga el m-am postat. Planul era ca sus in prima creasta sa ajung ultimul, atit de incet sa merg. Dupa aceea, extrem de economic mai departe. Consideram ca prima zi ar trebui sa fie de incalzire, iar din a doua zi incolo urma sa vad cum merg.
 
            Intr-un final se da startul si, ati ghicit, pleaca toti de parca ar fi la o cursa de 5km. Asa cretinism te astepti sa il vezi la maratoane, dar chiar nu credeam ca o sa fie la fel si la TDG. La urma urmei daca s-au inscris la asa o cursa clar nu-s normali la cap, ori asta le da dreptul si sa alerge ca din pusca la start, rait ?
 
            Eu plec in ritmul meu de femeie gravida asa ca dupa citeva minute nici nu mai vad restul plutonului. Eram eu cu inca vreo 3 seniori, care aratau ingrijorator de rau, probabil plecasera din greseala in cursa fara tuburile de oxigen. Toata lumea de pe margine ne aplauda si ne incuraja, neintelegind probabil ce bai avem de sintem asa in urma.
 
            Ajung dupa vreo 15 minute la intrarea pe poteca in padure unde, evident, se facuse un dop enorm de populatie, asa ca asteptam vreo 10 minute pina ne vine rindul sa urcam pe poteca. Imi vad linistit de ritmul meu de gravida ignorind diversi indivizi care depaseau prin lateral zburind peste copaci si stinci. Dusi cu capu.
  

aratindu-mi fasolea pe prima creasta

            M-am oprit de vreo 3 ori sa fac poze, ca nu cumva sa merg prea repede. In final ajung in creasta si cind ma intorc vad ca mai erau vreo 10 askilopati in spatele meu. Am vrut eu sa merg incet, am facut si o gramada de poze, dar se pare ca astia frecau menta grav de tot. Ar fi fost culmea sa ma intorc si sa-i imping la deal numai ca sa fiu in spatele lor :D
 
            Urmeaza o coborire destul de domoala spre La Thuile pe care o alerg extreeeeeem de incet. Singura mea grija era sa nu cumva sa merg prea repede. Tot timpul ma intrebam "pot sa merg in ritmul asta o saptamina intreaga ?", iar daca cumva raspunsul era ca nu, incetineam.
 
            Oricit de incet mergeam, tot depaseam indivizi. In final ajung la La Thuile si incep sa maninc portocale. Nu stiu de ce, dar din tot ce era pe masa, organismul a vrut portocale. Multe. Vreo 8 cred ca am mincat. Voodoo ...
 
            De aici urmeaza o urcare serioasa spre Haut Pas si Col Crosatie. Distantele sint enorme asa ca nu are rost sa va povestesc tot ce s-a intimplat pe traseu, ar fi prea mult. Ar fi de spus ca pe bucata asta de drum l-am ajuns din urma pe Viko, un fel de rockstar local. Din cei 666 de turisti care coborau poteca in timp ce noi o urcam, cam 600 l-au salutat pe nume (deci clar il cunosteau) iar el le-a raspuns tot pe nume, uneori intrebind si ce fac copiii lor (rostind numele copiilor). Eu asa ceva nu am mai vazut.
 
            Eu daca ar fi trebuit sa vorbesc pina sus atit cit a vorbit el, cred ca as fi fost epuizat si m-as fi culcat. Nonstop a vorbit cu lumea si a facut poante. Mergea insotit de alti 3 indivizi si vorbea si cu aia. Sincer nu am idee daca a terminat sau nu, dar daca scena asta s-a tot repetat e imposibil sa fi terminat, nimeni nu are atita energie sa vorbeasca atit de mult. Mie mi-a facut praf neuronul numai stind pe linga el o vreme si ignorind zgomotul discutiilor lor.
 
            Cind am ajuns la punctul de control de sub Haut Pas zaresc pentru prima data prajiturile de pe mese. Prajituri de casa, la baza un blat gros, apoi un strat serios de dulceata (caise sau prune) si dupa aceea un grilaj tot din blat peste stratul de dulceata.
 

Am ales varianta cu dulceata de prune si am mincat vreo 8, in conditiile in care o bucata era destul de mare, de vreo 250-300 grame. Asta inseamna vreo 2 kile de prajitura .... Nu mi-a venit sa cred cita prajitura poate intra in mine. Am si baut vreo 3 pahare de cola ca sa alunece maglavaisul mai bine. Asta spune ceva despre cantitatea enorma de energie consumata ca sa urci pantele alea brutale. Domnisoarelor ahtiate dupa dulce ... aici e de voi !
 

Din prajiturile astea aveam sa maninc pina la final cantitati enorme. Minim 25kile am bagat in zilele alea, pe linga alte kestii. Ma si gindeam ca daca nu fac diabet dupa concursul asta, nu mai fac niciodata.

            Dupa ce ajungem la Haut Pas urmeaza o coborire extrem de abrupta, pe niste stinci mari, similar cu stincile de prin Retezat. Aici observ ca lumea nu mai alearga asa ca imi trece prin cap ideea idioata sa alerg la vale. A fost ca o joaca, nu simteam ca fac efort nici o secunda, zburam peste stinci si depaseam constant alergatori, cam 50 pe o coborirea din asta mare. Minunat a fost. Atita doar ca a doua zi urma sa am o febra musculara sora cu moartea. Dar deocamdata ma simteam foarte bine :D  Maaaaare bou am fost. Cel mai mare.
  

catre Haut Pas

            Urmeaza o alta urcare brutala catre Col Crosatie. Urc, urc, urc, si iar urc si cind in final cred ca e gata, constat ca e doar o platforma dupa care urmeaza adevarata urcare: inca vreo 100m diferenta de nivel pe funii, stinci sculptate si trepte prinse in stinca. Se lasa si noaptea, batea si vintul destul de tare, asa ca se facuse dintr-o data si foarte frig. Dar odata ajuns in virf totul pare sa aiba sens, peisajul e fabulos, mai ales ca prind si apusul fix acolo.
 
            Urmeaza o alta coborire extrem de abrupta spre primul Base Vita, coborire pe care, ati ghicit, o alerg. Boooooou.
 
            In final ajung la Valgrisenche in 10 ore, cu 9 ore mai repede decit timpul pe care mi-l propusesem. Imi era clar ca nu respectasem planul si fortasem, desi nu am simtit asta. Raminea de vazut cit de grav voi fi afectat zilele urmatoare.

in sfirsit rasare soarele

Etapa 2 : Valgrisenche - Cogne, 56km cu urcare 4141m
Timp estimat 21 ore, parcurs in 19 ore

            Nu stiu daca a fost ghinion sau noroc, mai degraba noroc, dar dupa prima etapa m-am trezit cu basici la degete, cu dureri nasoale in talpi si cu febra musculara grava la cvadricepsi. Va intrebati cum mama dracului poate fi asta noroc ? Ei bine, daca nu am fost in stare sa respect planul de a merge incet, acum nu mai aveam de ales.
 

Am decis ca in a doua etapa sa nu alerg nici un metru, ca sa ofer timp organismului sa se refaca. Cu mindrie in glas anunt ca am reusit treaba asta, mai precis nu am alergat deloc in a doua etapa. Bune si durerile la ceva.
 

Ajungind pe la 10 seara in Base Vita, uit ca voi prinde ziua de miine pe drum si din pacate uit sa ma dau cu crema de protectie solara. De asemenea uit si sapca in geanta galbena. Toate astea au facut ca a doua zi sa ma ard bine in soare pe urcarea catre Col Loson, o urcare foarte grea si foarte lunga, fiind un cer perfect senin, fara strop de nori. Astfel la durerile de pina atunci s-au adaugat si arsurile. Cel mai rau m-au chinuit buzele, erau crapate si pline de singe si nu puteam minca cum trebuie. Din pacate nu au trecut pina la sfirsitul cursei.
 

            Noaptea trece fara nimic deosebit, urcind peste Col Fenetre si apoi peste Col Entrelor, coborind dimineata la Eaux Rousse. De aici urmeaza urcare spre cel mai inalt punct al traseului, 1700m de urcare constanta pina sus pe Col Loson la 3300m. Nu dormisem deloc noaptea si urcarea mergea destul de greu. Dupa ce iese soarele e si mai greu, e extrem de cald si vintul nu bate deloc.
  
 

blue eyes

 
            Ultima bucata e extrem de abrupta si pare sa nu se mai termine. Aici vad niste floricele mici albastre extrem de vesele, care mi-au redat zimbetul pe buze. In toata nebunia aia, numai pietre si stinci, ele se incapatinau sa aduca fericire in lume.
 

Virful e extrem de ingust, vreo 2 metri pe care se inghesuie toti cei ajunsi acolo, dupa care urmeaza o coborire la fel de abrupta ca si urcarea, 1800m de coborire pina la Cogne, Base Vita numarul 2. Or fi grele urcarile, dar coborire m-au terminat psihic mult mai tare. Nu stiu de ce, dar pareau sa nu se mai termine. Problema nu era dificultatea lor ci faptul ca intotdeauna dura mult mai mult decit ma asteptam. Evident greseala a fost a mea, mai precis faptul ca ma asteptam sa se termine la un moment dat, cind de fapt, ofcors, se termina atunci cind vrea muschiul lor sa se termine.
 

            La Cogne ajung pe la ora 16, pe lumina, asa ca nu am de gind sa dorm, nu imi era somn deloc. Imi iau geanta galbena, fac un dus rapid, maninc bine dupa care decolez rapid mai departe.

expeditie pe marte

Etapa 3 : Cogne – Donnas, 44km cu urcare 3348m
Timp estimat 16 ore, parcurs in 15 ore

            Urcarea de la Cogne pina la Fenetre di Champorcher este destul de stearsa in capul meu, am facut-o noaptea si nu tin minte mare lucru din ea, doar ca a fost foarte lunga. In virf era ceata si ploua asa ca nu pierd vremea, nu se vedea oricum nimic. Imediat dupa ce incep sa cobor ma intilnesc cu doi francezi care se invirteau in cerc. Ii intreb ce bai au si imi zic ca au pierdut poteca. Ii intreb in ce parte au cautat si le explic ca-s dusi cu capu', unul incerca sa coboare pe o poteca ce urca la deal iar altul cauta poteca in niste vagauni fara iesire, asa ca i-am adus eu pe calea cea dreapta.
 
            Talpile inca ma dureau foarte tare, asa ca a fost o surpriza extrem de neplacuta sa constat ca italienii pavasera poteca cu pietre. Tulai ce i-am mai injurat. Poate ca o fi interesant la urcare sa ai poteca pietruita, dar la coborire era o adevarata crima pentru talpi si pentru genunchi.
 
            Trec de un refugiu, intru pe un drum forestier care merge infinit prin ceata, iar la un moment dat ma intilnesc cu un alt francez (sau cel putin vorbitor de limba franceza) care ma anunta ca in 10 minute ajung la refugiu.
 
            Nu am idee daca in franta minutele sint aceleasi cu minutele din italia, dar dupa 30 minute, desi nu eram nervos, dar pentru ca nu aveam alta treaba de facut, am inceput sa-l injur pe ala pentru ca minte populatia, ca doar eu nu il intrebasem nimic, chiar nu ma interesa cit timp mai am. Eu oricum merg mai departe. Chiar nu pricep de ce a trebuit el sa-mi spuna ca mai am 10 minute cind era mai mult de jumatate de ora. Oameni rai …
 
            Ajung dupa o vesnicie si la refugiul cu pricina, maninc prajiturile de rigoare si mai infulec si doua iaurturi cu fructe. Tare bine au picat astea, nu mai vazusem pina atunci pe mese asa ceva, asa ca orice mincare noua era binevenita.
 
            Aflu cu tristete ca mai sint vreo 10 ore pina la Base Vita asa ca decid sa merg mai departe, nu aveam chef sa dorm stiind ca mai e atit de mult de mers. Eu speram ca mai am vreo 2 ore pina la final, iar cind aflu ca mai am 10 ore ma cam ia cu ameteala. Super nasol e sa iti faci sperante, te ucid mai rapid decit efortul.
 
            Coborirea ce a urmat a durat o mie de ani. Talpile ma dureau din ce in ce mai tare, mai si ploua din cind in cind si imi era teama sa nu fac alte basici, iar coborirea era pe o poteca facuta parca pentru uriasi, din niste pietre enorme aruncate unele peste altele, practic saream de pe o stinca pe alta.
 
            La un moment dat ma intilnesc cu doi francezi (astia chiar erau din franta) si de plictiseala am mers impreuna cu ei pina la Base Vita. Stiau si un strop de engleza asa ca am putut discuta foarte bine, rostind fraze ce contineau cuvinte si in engleza si in franceza. Foarte bine ne-am inteles. Incepuse sa ploua serios iar poteca devenise practic un riu.
 
            Unul din ei era intelectual. Stia tot, indiferent despre ce era vorba. Se oprea din cind in cind in mijlocul potecii, privea inspre steaua nordului (era ceata, nu se vedea nici o stea, dar el stia unde e) si declara solemn : mai avem 6km pina la nushce punct. Mergeam vreo 2 ore povestind diverse, clar trecusera mai mult de 6km, asa ca se opreste iar, se scarpina in nas si zice : rectific, mai sint 10km pina nustiuunde.
 

"Sa mori tu !" ziceam eu in capul meu. Mai mergem vreo 2 ore si in final dam de un indicator de localitate de unde stiam in mod cert ca mai sint 10km pina la un punct de control.
 

            Se opreste ala, se scarpina in alta parte (nu zic unde) si zice : rectific, mai avem 16km pina la Base Vita. Asa ca eu strig catre celalalt: "Auzi, asta delireaza, ii razi tu doua palme ca esti mai aproape de el, sau vin eu sa i le dau ?"
  
 

Col Crosatie. Greu. Frig. Vint. Dar incredibil de frumos.

            Dupa ce am facut alte doua ore si nu am ajuns nicaieri s-a linistit si nu a mai zis nimic. 
 

Celalalt avea ceva bai la pantofi. Avea nushce Salomon in picioare si la cea mai mica panta era in cur. Am ris prima data, a doua oara, si a treia oara, dar a patra oara i-am zis sa faca ceva ca o sa moara dracului la concursul asta. Pentru mine era chiar distractiv, oricum era plictiseala mare sa tot cobori 10 ore, asa ca era haios sa vad cum zboara ala cu curu in balta, dar nici nu aveam chef sa-l car in spate o mie de ore daca isi rupea piciorul. Iubesc francezii care se deplaseaza singuri, chiar daca se trag pe cur. Tulai ce aiurea suna fraza asta :D
 

            Intelectualu' era siderat ca eu nu dormisem deloc de doua nopti. Declara catastrofic ca el nu poate merge daca nu doarme in fiecare noapte, si imi tot explica cit de important e somnul. Si vorbea, si vorbea, si explica, si dupa vreo 2 ore de delir il intreb ce vor face dupa ce ajungem la Base Vita, iar el imi raspunde : "dormim 40 minute si apoi mergem mai departe".
 
            Poate-s eu dus cu capul, lucru destul de posibil si de probabil tinind cont de context, dar dupa ce imi explicase importanta somnului timp de doua ore, sa aflu ca marele lui somn e de 40 minute si ca fara el nu poate, a fost prea mult, asa ca nu l-am mai ascultat, era prea plictisitor, m-am concentrat pe amicul lui care continua sa se arunce cu curul prin balti. Vorba aia, enough talk, let's fight !
 
            Drumul pina la Donnas a fost un adevarat chin. Am ajuns in ceva localitate si am crezut ca e Donnas. Nu era. Era alta. Ne-au plimbat prin curtea primariei, prin centru, pe tot felul de strazi, apoi ne-au scos din oras pe drumuri asfaltate, unele atit de abrupte incit le-am coborit cu spatele (nu glumesc), ca dupa nushciti kilometri sa intram de fapt in Donnas pe un vechi drum roman, adica un drum de 2000 de ani, format din bolovani enormi rosi de timp si de ape, o adevarata placere pentru talpile mele care urlau de durere.
 
            Dupa o mie de ani ajungem si la Donnas la Base Vita numarul 3, unde ma prabusesc pe o banca, epuizat de ultimii kilometri parcursi pe asfalt. Pusesera capac, ma omorau talpile. Pacat ca nu aveau agentie de pariuri, as fi pariat ca francezii aia doi o sa doarma minim doua ore :D
 
            Nu dormisem deloc de doua nopti asa ca dupa ce maninc bine si fac un dus, hotarasc sa dorm si eu doua ore. Ma duc la etaj si ajung intr-o sala enorma cu vreo 50 paturi unde temperatura era de vreo 40 grade. Ma arunc intr-un pat, pun ceasul sa sune peste 2 ore, pun peste cap polarul (nu aveam altceva) sa nu aud cum sforaie altii si dupa doua minute de zviricoliri, adorm.
 
            Interesant e ca dupa 90 minute, deci inainte sa sune ceasul, mi se deschid ochii si clopotelul urla in cap sa plecam, ca avem treaba. Stau 5 minute si imi masez cu atentie ambele picioare, dupa care cobor in sala de mese sa mai maninc o tura.
 
            Ma simteam obosit, basicile dureau, talpile dureau, muschii dureau, totul sugera ca ar fi bine sa te opresti. M-am dus la doctor sa intreb ce pot face cu basicile si s-au oferit sa mi le sparga si sa imi panseze ranile. Am decis sa le las in pace, asa cum spunea Serban Chiurlea.
 
            In timp ce mincam, cel ce statea linga mine m-a intrebat daca merg mai departe, si cind i-am spus ca da, mi-a oferit trei pungi cu alune. Mi-a spus ca a picat si si-a rupt un dinte si ca nu mai poate minca nimic tare, asa ca mi le da mie, si ca spera sa ne revedem la sosire in Courmayeur.
 
            Aveam oricum de gind sa plec, dar am fost atit de emotionat de discutia cu el incit adrenalina mi-a urcat la cer si am plecat de acolo plin de energie, complet revigorat.

plecarea din Donnas

Etapa 4 : Donnas - Gressoney, 53km cu urcare 4107m
Timp estimat 20 ore, parcurs in 28 ore

            Etapa asta a fost absolut naucitoare. Venea si dupa primele trei etape extrem de grele, doar 90 minute de somn pina atunci, distanta e foarte mare si urcare foarte multa.
 
            Ca de obicei, traseul parcurs ziua e mai clar in memorie, iar cel parcurs noaptea e cam tulbure.  In Perloz am mincat un fel de pancove facute in casa si am baut suc de portocale proaspat stors. Am stat acolo pina am minct toate pancovele de pe masa. Doar imi place sa duc luptele pina la capat.
 
            Am trecut apoi peste un pod foarte interesant, dupa care am continuat sa urc spre refugiul Coda. Donas e la altitudine 330m iar refugiul la 2224m asa ca am urcat pina nu am mai stiut cum ma cheama. A plouat nonstop, era mult noroi pe jos, asa ca totul a fost extrem de greu. Incepuse a treia noapte si somnul m-a chinuit foarte tare. Cind am observat ca nu mai pot merge nicicum drept am decis sa dorm un strop in primul loc unde se poate.
 
            Dupa o coborire extrem de nasoala, foarte abrupta si plina de noroaie, am ajuns la un punct de control in mijlocul pustietatii, punct din acela adus cu elicopterul, nefiind nici un fel de drum de acces. Am mincat un strop, nu prea mai puteam minca de oboseala, si am intrebat daca se poate cumva dormi la ei. A verificat si mi-a zis ca are un pat liber pentru o ora.
 
            Aveau un fel de container mic in care erau 4 paturi pliante si saci de dormit. Nu era nici un fel de incalzire asa ca era foarte frig acolo, tremuram incontrolabil. M-am descaltat si m-am bagat in sacul de dormit asa cum eram, cu toate hainele ude pe mine. Aveam crampe la toti muschii picioarelor asa ca am adormit foarte greu. M-am tot zvircolit, mi-am masat picioarele, in final am reusit sa dorm un strop, dar mai important decit toate e ca s-au uscat hainele de pe mine. Am plecat dupa o ora ca sa fac loc in pat altui alergator rupt in gura. Ca la razboi – ai o ora sa-ti revii, dupa care vine altul. Am mai mincat ceva, imi revenisem cit de cit, si am plecat mai departe. In noaptea asta au inceput halucinatiile asa ca a fost destul de distractiv.
 
            Dimineata urma sa ajung la Niel unde stiam ca sint locuri de dormit si speram sa pot dormi un strop. Cum nu au avut locuri libere si nu voiam sa astept afara in frig pina se elibereaza ceva, am mers mai departe cam o ora dupa care am dormit 32 minute pe o piatra in padure, dupa cum va povestisem intr-un capitol anterior.
 
            Restul urcarii spre Col Lasoney a fost usor, dupa care a urmat o coborire extrem de lunga pina la Gressoney. Eram extrem de obosit, dormisem extrem de putin in primele 3 nopti si stiam ca de aici mai departe etapele sint mai usoare, asa ca am decis sa ma odihnesc mai bine aici. Facusem totusi 200km, meritam un strop de odihna, mai ales ca stateam extrem de bine cu timpul, eram cu mult in avans fata de ce planificasem.

Col Pinter. km 200. Ploua.

Etapa 5 : Gressoney - Valtournenche, 39km cu urcare 2601m
Timp estimat 13 ore, parcurs in 16 ore

            Dupa ce am dormit 3 ore in Gressoney ma simteam foarte bine, ma refacusem complet, sau cel putin asa simteam. Am si mincat foarte bine acolo asa ca am plecat plin de entuziasm mai departe.
 
            Urcarea pina pe Col Pinter am facut-o foarte bine, desi ploua, am depasit tot ce am prins pe traseu, ajungind sus in 2 ore jumate. Pe coborirea lenta ce a urmat am alergat foarte bine, ma simteam plin de energie. La refugiul Cuneaz am mincat cele mai bune paste de pina atunci, imi venea sa ling farfuria de bune ce au fost.
 
            Din pacate pe coborirea spre Saint Jacques m-am impiedicat de o piatra si mi-am luxat glezna dreapta, asa ca dintr-o data totul s-a schimbat, dintr-o data totul s-a transformat intr-o lupta de a termina in timpul limita. De la extaz la agonie intr-o clipa. Asa e viata.
 

In Saint Jacques mi-am bandajat glezna cum o fasa elastica si am inceput sa caut solutii pentru a merge mai departe.
 

            Treptat am constatat ca pot merge pe plat si pe urcare dar ca nu pot merge deloc pe coborire. Durerile erau foarte mari asa ca am uitat si de somn, si de basici si de talpi. Totul disparuse. Ajung tirindu-mi piciorul in Valtournenche si decid sa dorm mai bine aici, cu speranta ca poate imi trec durerile de glezna. Imi era clar ca nu mai am cum sa ajung in timpul propus asa ca nu mai conta, puteam sa dorm mai mult.
 
            Fac un dus, maninc cit pot de bine, pe urma dorm doua ore intr-o sala de sport alaturi de multi altii. Pun si hainele la uscat pe un spalier.
 
            La trezire constat ca glezna nu trecuse, durerea era mare si se umflase si mai tare, dar cum durerea era suportabila decid sa merg mai departe atit cit pot. Pas cu pas.

39 creste am trecut. Zic ei. Eu am trecut mai multe :D

Etapa 6 : Valtournenche - Ollomont, 44km cu urcare 2702m
Timp estimat 16 ore, parcurs in 25 ore

            Ei bine, asta a fost o etapa foarte nasoala, dupa cum se poate deduce din timpul in care am parcurs etapa. Cosmarul incepuse. Plecasem cu glezna bandajata cu fasa elastica si, evident, nu a fost suficient ca sa imi imobilizeze glezna iar durerile au devenit rapid insuportabile, astfel ca inainte de Oyace am decis sa abandonez.
 
            Etapa a fost destul de grea, foarte multe creste de trecut, iar coborirea spre Oyace a fost extrem de abrupta si plina de bolovani, iar durerile pe coborire erau insuportabile, picam frecvent in genunchi de durere. Nu ma uitasem cu atentie la traseu, iar cind am aflat ca de la Oyace la Ollomont mai e un munte maaaare de trecut, am cedat si psihic.
 
            Am stat si am analizat: durerile erau insuportabile, viteza era extrem de mica, oricum calculam nu aveam cum sa ajung la final in timp util in halul in care eram. In final m-am impacat cu ideea abandonului si m-am asezat pe o piatra cu gindul de a trimite un SMS prietenilor, anuntind abandonul.
 
            Am pornit telefonul si am primit 14 mesaje de la voi. Le-am citit pe toate si totul s- schimbat. Primisem doza necesara de energie si optimism, asa ca m-am ridicat si am decis sa merg mai departe pina o sa pic jos si nu o sa ma mai pot ridica. In ultimul capitol aveti mare parte a mesajelor primite pe parcursul cursei.
 

La urma urmei atita vreme cit eram in picioare si mai puteam face un pas nu aveam de ce sa abandonez. Cind nu voi mai putea sa mai fac un pas, va fi de inteles sa ma opresc. Asta fusese concluzia.
 

            Frecvent dupa aceea am repetat in gind fraza: "tot ce am de facut e sa mai fac un pas, si in final voi ajunge la final". A fost un moment extrem de greu pentru mine, incredibil de greu, decisesem rational sa abandonez, fara nici o implicare emotionala, iar mesajele voastre au reusit sa ma faca sa merg mai departe.
 
            Printre mesajele primite a fost si unul de la Florin care imi sugera sa merg la doctor sa-mi puna piciorul in ghips ca sa pot merge mai departe, iar asta mi-a dat ideea salvatoare, de a inventa un fel de ghips care sa imi imobilizeze glezna. Ceea ce am si facut la Ollomont.
 
            Asa ca am mincat cit am putut de bine la Oyace, supa si mamaliga cu brinza plus o doza letala de prajituri, si am plecat mai departe. Vazind ca schiopatez, m-au intrebat cit am de gind sa merg asa, si le-am spus: "am sa merg pina o sa pic jos si nu o sa mai pot merge". Au strins pumnii si mi-au urat “Fortza ! Bravissima!” 
  

calator prin trecut. Un fel de Maraton Apuseni prin Alpi.

            Urcarea a fost extrem de abrupta, destul de grea si lunga, asa ca la un moment dat am dormit 10 minute sub un brad ca sa imi resetez neuronu, care o luase iar pe pasune, emitind ginduri negre. Am mai incercat sa dorm jumatate de ora la un punct de control, dar tot ce aveau era un cort, iar cortul (nu am idee de ce) era pus pe niste scinduri de lemn, fara nimic pe jos, asa ca nu am putut dormi deloc si am plecat mai departe, ma apucasera crampele stind intins pe scindurile alea.
 
            Coborirea a fost la fel de abrupta si mi-a facut praf glezna. Odata ajuns la baza muntelui eu am sperat ca ajung la Ollomont, dar au urmat 10km criminali pe un drum forestier, care m-au terminat psihic.
 
            Pe bucata asta de drum s-a lipit de mine Ilias, un grec care baga ultra-uri fara numar. Avea unghiile praf la ambele picioare si alerga atit de repede incit eu mergeam in paralel cu el, la pas, tirindu-mi piciorul dupa mine. Daca ne-ar fi filmat cineva am fi ris foarte bine acum.
 
            Era extrem de vorbaret asa ca timpul a trecut mai repede cu el. La un punct de control am intrat in cort (la indemnul lui) si am mincat mincarea voluntarilor (la indemnul lui). Evident ca voluntarii nu au zis nimic :D

Zice Elefantu' acu vreo doua luni : Adi, se vede ca alergi mult,
ti s-au ingrosat picioarele. Mai ales dreptu'  :D
Ei bine, iar a avut dreptate ...

Etapa 7 : Ollomont - Courmayeur, 48km cu urcare 2880m
Timp estimat 17 ore, parcurs in 25 ore

            La Ollomont ajung cu glezna praf. Ca de obicei. Durea atit de tare incit nu o puteam atinge, parca nici nu mai aveam picior de la glezna in jos.
 
            Maninc bine (escalop cu cartofi la cuptor ... de vis) si cind aflu ca dusul e afara, in spatele casei ... renunt la el. Tremuram de frig asa cum eram, chiar nu aveam de gind sa ma dezbrac si sa fac dus afara in frigul ala.
 
            Ma duc sa ma culc si din pacate constat ca in cort era extrem de frig si batea vintul, dar nu aveam ce face, trebuia sa ma odihnesc putin, eram complet rupt. Ma intind in pat si nu pot sa adorm, am crampe la toti muschii picioarelor si la fesieri. Ma tot masez dar fara nici un efect.
 
            Avind mersul defectuos din cauza gleznei luxate, foloseam si fortam muschi pe care in mod normal nu ii foloseam, asa ca asta imi provoca dureri si crampe generalizate la tot felul de muschi nefolositi in mod normal.
 
            In final adorm vreo 2 ore dar ma trezesc complet intepenit. Am avut senzatia ca am paralizat si ca nu pot sa ma mai misc. A durat vreo 10 minute pina am reusit sa ma ridic in fund pe marginea patului, masind treptat toti muschii picioarelor. Eram si complet inghetat de la frigul in care statusem.
 
            Dar cum mai aveam o ultima etapa, eram hotarit sa termin in orice conditii, asa ca m-am concentrat asupra gleznei. Am scos briceagul si am dat jos bandajul de pina atunci. Scopul era sa imobilizez glezna cit mai bine, ideal ar fi fost sa nu se miste deloc. Am pus bandajul compresiv cit de strins am putut in jurul gleznei, iar dupa aceea am pus o rola intreaga de leucoplast lat de 5cm in jurul gleznei, obtinind un fel de gheata care imi tinea glezna destul de bine imobilizata.
 

M-am ridicat in picioare si nu am simtit nimic. Era un semn bun.

Mi-am schimbat hainele, am luat ultimele doua pastile de ibuprofen, am pregatit tot ce era de pregatit si apoi am predat geanta galbena si am mers sa maninc cit pot de bine. Escalop cu cartofi la cuptor, ofcors. Si doua iaurturi si sase croissante, sa refacem rapid glicogenul.
 

La plecare doctorul nu a vrut sa imi dea ibuprofen, i-am aratat degetul in gind si am plecat mai departe. Ma intorc dupa 10 minute si mai plec odata, dupa ce imi amintesc ca uitasem sa scanez bratara inainte sa plec.
 

Urcarea catre Col Champillon e usoara in comparatie cu urcarile anterioare asa ca nu simt deloc efortul. Odata ajuns sus se vede incredibil de frumos Mont Blanc, dar in acelasi timp constat ca tare departe mai e. Sub el trebuie sa ajungem la finish, asa ca se vede clar cit de mult mai este.
 

Coboririle le fac foarte incet, am timp destul sa temin in timp util daca nu imi cedeaza glezna, asa ca nu am de gind sa fortez de loc. Daca cumva cedeaza, se duce totul dracului si ar fi culmea sa abandonez cu citiva kilometri inainte de final.
 

Totul merge foarte bine pina in Saint Rhemy, durerea creste dar e la cote acceptabile. Imi e foarte foame asa ca maninc foarte mult aici. Nu imi e somn dar decid sa stau cu picioarele in sus o ora. Mai am o ultima urcare, foarte abrupta, pina pe Col Malatra, dupa care 17km de coborire pina la final, asa ca prefer sa odihnesc putin glezna inainte de urcare.
 

Ma intind intr-un pat si pun picioarele in sus pe perete si atipesc vreo 45 minute. Constat ca glezna doare cam tare, dar nu am ce face. Merg inapoi la punctul de alimentare si maninc absolut tot ce gasesc pe masa. Cam jumatate de ora am stat si am mincat pina nu am mai putut, inclusiv doua portii de paste.
 
  

Col Malatra. Ultima urcare inainte de finish.

Se lasa seara si incepe urcarea catre Col Malatra. Urcarea e foarte lunga asa ca o abordez calm, timp era destul. Dupa vreo 3 ore ajung la Refuge du Lac, unde nu e voie sa intri incaltat asa ca toata lumea se descalta.
 

Pare greu de crezut, dar 30 minute cit am stat aici am mincat nonstop. Am fost un fel de monstru mincator in cursa asta. Doua portii de supa cu multe paste si cu 4 felii de piine fiecare supa. De asemenea la final portia letala de prajituri. Majoritatea ramin sa doarma acolo, dar eu am chef sa termin odata cu povestea asta, asa ca plec la lupta.
 

Urcarea catre Col Malatra e mult mai abrupta decit ma asteptam. Dureaza 70 minute, iar pe final am ajuns la funii montate pe stinci, iar cind nici astea nu mai aveau rost, montasera trepte metalice in stinci, ca sa se poata urca. Banuiam ca glezna nu va rezista la o asemenea urcare si din pacate asa a si fost. Urma sa cobor 17km cu glezna praf. Ibuprofen nu mai aveam sa ma ajute.
 

Dupa vreo 2 ore de coborire chinuitoare ajung la refugiul Bonatti unde, dupa ce maninc iar o portie letala de prajituri decid sa ma intind 45 minute pe o politza de lemn in speranta ca isi revine putin glezna. Viteza scazuse dramatic de mult si era clar ca nu ma incadrez in timpul limita daca nu schimb ceva.
 

Dupa ce ma trezesc decid sa alerg pina la final, asa cum pot, altfel nu iese socoteala si nu termin in timp util. Am povestit intr-un capitol separat cum am facut. Reusesc sa imi controlez durerea in cele din urma si astfel reusesc sa ajung la linia de finish la ora 7 dimineata. Ultima coborire a fost absolut brutala, extrem de abrupta. Durerile erau atit de mari incit de citeva ori m-am oprit sa ma uit daca piciorul chiar mai e acolo, aveam senzatia ca e rupt, ca nu il mai am. Super nasol a fost.
 

Dar in momentul in care am ajuns pe linia de finish, timpul parca s-a oprit in loc, parca intreg universul tacuse, toate durerile disparusera. Stateam acolo si ma uitam in gol, nu imi venea sa cred ca reusisem. In acelasi timp parca totul avea sens, parca totul trebuia sa fie asa, tocmai ca sa fiu acolo, in acel punct, in acel moment, simtindu-ma exact asa.
 

Lucrurile sint asa cum sint. Noi lipim etichete pe ele, noi le numim bune sau rele. Totul e in capul nostru. Nu exista etichete, noi le inventam.
 

Lucrurile sint asa cum sint, neutre.

numarul 828 termina pe locul 323. Ceva legatura pare sa fie ...

Mesajele din timpul cursei

            Nu sint toate, dar reflecta extraordinar de bine cum am stimtit eu cursa si cum ati simtit si voi cursa. Unele dintre ele sint absolut adorabile.

Km 50. Sint ok. Inca. E foarte greu.
Km 100 cu basici la ambele picioare. Inca 4 zile de vis. >>>>> :    Te misti fantastic. Valgrisa out. Yeh! >>>>> :    Excelent! Rhemes la 3 dimineata! Te apropii de Eaux. Pozitie 304. Ai innebunit, omule?! >>>>> :    Am simtit cam greu drumul catre Cogne. Dormi acolo putin?     Basici. Nu mai pot alerga. Nasooool. Doare.     >>>>> :    Bravo! Esti eroul nostru! Cand dormi? Nu sunt doctori pe acolo sa remedieze basicile?     Nu am dormit. Am facut basici la ambele picioare si nu mai pot alerga. Doare. Va fi nasol. Nu e foarte frig noaptea. O sa dorm la noapte, probabil. Acu am ajuns la km 100. Imediat decolez.     >>>>> :    Asa e. Ne odihnim la vale, E ok vremea?     Am mai alergat 12 ore cu basici, dar 4 zile .... Gretos de cald ziua. M-am ars ... Noaptea 5 grade. Decent.     >>>>> :    Ce sunt 4 zile raportate la eternitate? Run tovarase run. Ca de aia ti-ai luat concediu. Gandeste-te si la Chuck Norris un pic. Ciao eroule. >>>>> :    Offf. Imi pare tare rau sa aud asta. Nu te pot drege cumva la punctele de control?     Am vaselina. O sa le ung des si cu putin noroc nu se mai fac altele. Leac nu e. Amin     >>>>> :    Ma gandesc la picioarele tale ranite dar puternice si rezistente. Somn revigorant in noaptea asta daca te hotarasti. Eu cred ca ar fi cazul dar numai tu stii cum te simti. Go go. Romania e cu tine. >>>>> :    Haide Adi ! >>>>> :    Ai ajuns la Chardonnay. Super! Esti o forta. Toata lumea iti admira ascensiunea. Esti acolo pentru tine. Ai izvor de resurse. Acceseaza-le. >>>>> :    Te salut si iti transmit multa energie pozitiva. hai Adi. te urmareste tot poporul. multa forta!!! hai Adi Toma!!! >>>>> :    Bravo.spor in continuare. io zic sa te odihnesti mai mult in baze si intra si cumpara o franzela si nutela sau pune un voluntar sa cumpere, sa ai sandvisuri pe traseu. Spor. Suntem cu ochii pe tine.     Ajuns la 150k. Stiti cum doare ? De parca la fiecare pas primesti o ranga peste talpi. Acu nu am basici la degete ci degete la basici. Sa-si futa concursul dementii pulii, ca asa ceva nu ar trebui sa fie legal, dar ma duc mai departe. Stiti de ce ? Pentru ca numai lasii renunta. Viu sau mort ne auzim la 200k. Va tzuc Am incercat sa dorm 4 ore dar dupa 90 min s-au deschis cepele. Se pare ca am treaba ...     Sa-i fut. Brutal. Nu ma las. Terminat 150k. Nani 90min. Ne auzim la 200k     >>>>> :    Super tare! Esti pe locul 258!!! Sa te tina caroseria, motoru si ... Neuronu!! >>>>> :    bravo. ce bucurie. bravooo!! bravo!! bravooo!! excelent. am vazut ca ai ajuns la km 149:-D. Apoi s a intrerupt putin 'transmisiunea'. felicitari!!!     Locul nu conteaza. Brutal e putin spus.     >>>>> :    Vai da ce hotarat sunteti domle. ma bucur. Nu cred ca e vorba de lasitate aici. Oricum mai capos ca tine n-am pomenit. Haide Adi!!!!!! Minunat ritmul!!!!!!     Nani 90min nu am putut mai mult. E ca la razboi. Decolez. Ne auzim la 200k E linga mine la masa unul vai de steaua lui. Si-a rupt un dinte si mi-a dat mie alunele. A zis ca ne vedem la finish cu lacrimi in ochi. Despre asta e vorba. E razboi aici. Fiecare cu neuronul lui. La luptaaaa !     >>>>> :    Ok atunci sa ajungi cu bine la courmayeur. Stiu ca nu te lasi >>>>> :    Curaj. Esti acolo pentru ca poti. Cu prudenta si perseverenta.     Ne auzim la 200k adica peste 24 ore     >>>>> :    Si ramanem in asteptare de vesti de pe front  >>>>> :    Fa cu mana la iesire ca este camera     Cam 24 ore o sa imi ia bucatica pina la 200k. 53k cu urcare 4100m. Noroc ca-s odihnit si dormit :D     >>>>> :    Cum te simti? Ai apucat sa dormi? Cu frigul cum e? >>>>> :    Ai urcat iarasi in clasament. Esti pe locul 238. Incetut. Dovidesti! >>>>> :    260 vs 240, foarte frumos 😀 >>>>> :    Nici macar nu-mi pot imagina cum e sa faci efort 5 zile. Ai si basici, colac peste pupaza. Stiu doar ca esti puternic si, daca nu este integritatea ta fizica in pericol, vei reusi. Iti trimit gandul meu bun. >>>>> :    Te-am vazuuuut la iesirea de la Donnas. Parca fusesei violat.  Bine ca ai dormit putin. Bine ca esti viu. Stai foarte bine in clasament. Haaaaai!!! >>>>> :    Noroc ca te ai pe tine cu sfaturile alea bune. Imprima tot. Simte tot. >>>>> :    m-am tot gandit. vad ca te-ai tinut de cuvant si iar ai pornit in concediu cu neuronu. somn de 90 de minute fix. o sa imi revizuiesc atitudinea fata de somn. ce atata somn? 90 de minute nu or fi suficiente?!! hai Adi! BT :    Va rugam sa depuneti la BT bilantul semestrial 2014 si balanta de verificare aferenta. Daca ati depus deja documentele va rugam ignorati mesajul. Va multumim!     (foarte fain a picat mesajul asta, am ris cu lacrimi) >>>>> :    Ai dat si tu autografe la copii? >>>>> :    salutari la neuron. sa se distreze bine si noaptea asta. succes si multa energie!!! >>>>> :    Hai Adi!!! Te sustinem si iti dam energie pana la finish. Clujul si prietenii iti sunt alaturi!!!! >>>>> :    Niel! Forza Adi! Nu mai ai mult pana la km 200. Ai mai dormit?     Km 200. Odios. A plouat noaptea. Alte basici. Am dormit in padure pe o piatra. Epic De acum e mai usor. Daca scap de basici.     >>>>> :    N-am cuvinte! Esti un munte de om mental! Rezista!!!!!!!!!!!!! Stiu ca poti!!!!!. Tu doar hraneste-te, dormi, si continua. >>>>> :    Am vazut. Bravo. Sa nu pleci fara sa dormi macar 4 ore, zic io. Ceva crema vaselina pt basici? Somn usor. Poti sa suni la orice ora. Da un semn cand pleci.     53km in 25 ore. Odios. Ploaie. Noroaie. Deliram. Vorbeam cu copacii. Asa ca m-am culcat. Prietenoasa piatra. Dupa 30 min pe piatra eram nou. Dar flamind. Au lespezi netede aici Pe munte au acelasi lucru peste tot . Praji. Cola. Cas. Salam. Piine. Ceai. Supa. Nu prea mai intra nimic. De obicei bag 8 praji 2 cola 4 ceai. Energie enorma in timp scurt. Sa tina stomacu.     >>>>> :    Hai Adi!!!! Si in cj ploua....  Nu stiu ce sa zic decat ca suntem cu tine si te urmarim... Sa te prindem >>>>> :    Natura iti da energie si tu o accepti. Super. Vei scrie o carte dupa asta. >>>>> :    Ce le spuneai copacilor? >>>>> :    haide Adii!! au mai trecut 24 de ore din minunatul concediu!! salutari si la pretenu' neuronu' lui Adi. multa forta mai departe!!!     Aici toti saluta apoi intreaba "Ca va ?" Observam ca e piatra sau copac cind ma apropiam. Ploua grav. In 20min plec.     >>>>> :    braaavooo. hai ca macar nu-i cald. stiu ca nu-ti place sa stai la soare. la neuron nici atata. sper ca va mai intelegeti si are grija neuronu de tine. ploua - se fac bucatele. aaaaloooo. am auzit ce aspru ai fost. dar am vazut si ce bine te-ai hodinit la Gresson. hai Adiiiii!!! haaiii Adi.     Dormit 3 ore. Sint cam ... distrus. Cert e ca toti ar trebui sa fie asa, deci no stress. Pap si plec. Amin.     >>>>> :    Bafta. Si spor la pedalat. daca te plictisesti, suna.... Aleluia baby. >>>>> :    Doamne ajuta! Fortaaaa! Finish-ul te asteapta! Si noi la fel :)) >>>>> :    Forza cu tine Adi. Clar ca nu e usor ca daca era nu se mai povestea ... papa si zbori. In ritmul tau. Haide Adi!!!!!!! >>>>> :    Nu cred ca ceva ar fi in stare sa te distruga.     Constat. Do not stop.     >>>>> :    Amiiiiin. >>>>> :    Fly baby, fly     Swim now .....         >>>>> :    Have a nice biathlon >>>>> :    Zsolt zice ca in curand ar trebui sa se vada Mont Blanc-ul si ca iti va trece oboseala. Iti trimite si el ganduri in a doua parte a cursei. Nu pot sa-mi imaginez prin ce stari treci, dar cred ca o astfel de experienta te invata sa alegi. Just be free.     A inviat moshu. Aleeerg si am kef de distractie. Fun mode on !     >>>>> :    Ia-o incet. Pas cu pas. Cu gandul la prima oprire, la primul somn. Numai nu cursa in ansamblu. Be in te present moment. >>>>> :    Vezi ce faci ca-s cu ochi pe tine :-)  Spor, I will watching you. >>>>> :    Dupa cum cobori in clasament, deduc ca dormi. Sper ca esti bine. Spartaaaaaans, what's your profession?  >>>>> :    Ajuta sa ungi si adidasul cu vaselina, acolo unde bate. Ma, omule, ma ! >>>>> :    Adiiiiii, cum te simti? La luptaaaaaaa!!!! >>>>> :    Cum esti? Merge alergatu? >>>>> :    Cum te simti? Cum stai cu picioarele? Sper din tot sufletul ca esti bine. Esti pe 258. Sunt tare mandra! Apropo, de ce?!? Cati nebuni alearga in libertate la ora asta... >>>>> :    Se pare ca va ploua dupa pranz. Spor la 'catarat'.     220k        >>>>> :    Zbori:-). Gand bun si putere. >>>>> :    Iti trimit gandul meu bun. O sa treaca. O sa ai ce povesti. >>>>> :    Ma bucur mult ca ai dormit mai mult. E normal sa te simti asa. Cine naiba nu s-ar simti??? De dovedit, il dovedesti. Zicea mama: " da' cu ce a pacatuit de se pedepseste asa?" Sunt cu gandul alaturi de tine si sunt foarte mandra de forta mentala de care dai dovada. Imediat se termina. Bucura-te ca esti acolo, imediat pleci. >>>>> :    Poveste reala : acum mii de ani, unul era haituit de biserica. L-au condamnat la ardere pe rug. A murit spunand: "Intoarceti-ma si pe partea ailalta. Partea asta e bine patrunsa." Nu uita: esti acolo pentru ca tu ai vrut sa afli ceva despre tine. Capul sus si tot inainte! Vei reusi si vei sti ce putere e in tine. >>>>> :    Oare ce faci la ora asta? Aici timpul trece repede. La tine cred ca se masoara altfel. Stiu ca esti rupt. Nani, ceva papa si pas cu pas termini. Apoi te internam. Cu perfuzii in cap. Esti foarte foarte foarte foarte tare, amutesc numai cand ma gandesc in ce nebunie te-ai bagat si ai un mental foarte puternic. Jos palaria! >>>>> :    Bravo Adi! Extraordinar ce faci!!! Haide!!!  >>>>> :    E bine asa. Bucura-te, fii zen si pastreaza energia  in curand iese soarele.     Din pacate luxatie glezna dreapta. Pacat, imi revenisem, am aletgat si depasit 70 in 6 ore. Am bandajat-o si e un fel de cizma acu, nu o pot misca dar pot calca pe picior. 5 ore asa am venit, tot depasind. Baiul e ca pe coborire pot pasi doar cu stg. Ramine de vazut daca tine stingul inca 90k. La medici nu merg pt ca ma trimit sa abandonez, am vazut la altii. Tare concediu. Si grindina am avut.  3 ore nani si pe urma ... bagati cruci.     >>>>> :    Uai!!! Iti tin pumnii ma Adi!!! Esti aspru tare!     La fix. De picioare aveam nevoie     >>>>> :    Da, tare. Da-le in cur de depasiri. Tu sa fii ok. Poti sa pui niste grindina din aia la picior? Doctorii pot sa te oblige sa abandonezi? Chiar nu poti sa-i vezi? bagam cruci si acatiste. >>>>> :    hai Adi. hai Adi. hai Adi. hai Adi. 90 de km ii faci si in cap. hai Adi. pune picioru' in cizme si la concediu cu tine. din nou!! ia o bota de sprijin la tine. la coborare duriga-te pe fund!!! ultra super Adi Toma, tin pumnii sa nu se faca mai mare glezna aia!! hai Adi!! hai Adi!!! >>>>> :    Ai grija de caroserie  si pe stg si pe dr si .... Doamne ajuta!  Vremea pare sa fie buna in continuare (la Courmayeur). Tu esti mai tare decat concediul. Spor! >>>>> :    Haide Adi!!!!!!!! Cu prudenta si veselie. >>>>> :    Mergi si cere antiinflamator ca te doare gatu...sau altveva. Nu zi nimic de glezna. Si nu strange prea tare glezna sa circule sangele. Spor     Da da. Strins. Pap si decolez. Nu exista entorse, e totul in capul meu.     >>>>> :    Hm... Sa zicem. Spune-i mersi si fii atent ce faci in continuare. Pare asa de aproape linia de finis pe grafic. Enjoy!     Acu 44k cu 2700 urcare. Pas cu pas.     >>>>> :    Uai!!! Iti tin pumnii ma Adi!!! Esti aspru tare! >>>>> :    O plimbare intr-un peisaj minunat. Mai ploua?     250k. Picior cit o franzela dar merge. Doare. Foarte lent.     >>>>> :    Esti bine? Ma gandeam ca ceea ce ai facut tu pana acum este inuman de greu. Si daca mai ai inca o tsira de picioare ar fi pacat sa nu continui. Finisul e atat de aproape. Inspiratie ai. Ea izvoraste in tine. Papa, bea, somn, mergi spre tine, spre finis. >>>>> :    Bravo. Esti in grafic. Cum e glezna? Aspirinaaaaaaa! >>>>> :    Go Adi, go ! >>>>> :    Am vazut mesajul tau cu luxatia si  m-am necajit, apoi m-am bucurat. Mai rau de atat nu stiu ce putea sa ti se intample. Ai toate provocarile posibile si INCA PUTIN sa termini. Esti COMPLET PE PASUNE facand cursa asta, dar, la naiba, chiar esti UN LEGENDAR! M-as bucura sa il termini, sa nu fie in zadar efortul supraomenesc de pana acum, dar nu iti face un rau iremediabil. Am incredere in tine ca vei sti sa nu te pui in pericol. Esti INCREDIBIL! Nici nu am cuvinte sa iti descriu amestecul de admiratie si de uimire pe care il incerc gandindu-ma la tine. Cat de aproape esti sa urli: "Am terminaaaaaaaaat!!!" SUNT CU GANDUL ALATURI DE TINE. >>>>> :    Cum iti e piciorul? Te misti bine. Bravo! >>>>> :    aaaallooo!!! domnu!!! a amortit glezna??? nu au aia ceva rachiu sa iei o dusca sa nu te mai supere glezna?! haide Adi!!!! haide Adi!!!     Merg de peste 14 ore si inca nu am ajuns la km 270. Doare groaznic si merg foarte lent.     >>>>> :    Grija mare. Spor in continuare. Esti in grafic. Vorbim dimineata in ollomont. >>>>> :    Apa rece. Baga somn. Si o tuica. Te incadrezi in timp cu ritmul asta? >>>>> :    Ofof. Ce contezi sa faci? >>>>> :    Daca nu mai poti, e ok, opreste-te. Au abandonat 250. Nu te sinucide acolo. Esti ranit si sanatatea ta e pe primul loc. Ai demonstrat ce aveai de demonstrat. >>>>> :    Cred ca nu mai ai mult pana la Oyace km271. Ceva rece nu ar ajuta? >>>>> :    Stomacul e bine? >>>>> :    Tu esti doctorul. Tu dai tratamentul. Noi intelegem orice decizie. Sa nu fie mai rau piciorul. >>>>> :    Ai facut un efort urias. Am o vaga idee cat de greu iti vine sa te opresti. Dar fii intelept, nu iti pune viata in pericol ca nu merita. >>>>> :    Mai ai 2 zile si 60 km. Ce-i mai mult a trecut. A ramas ce-i mai  greu ... >>>>> :    Mergi lent ca o testoasa sau ca un melc? >>>>> :    Tii minte aia cu no brain, no pain? Ce sa-ti fac daca esti o fiinta evoluata cu creier? >>>>> :    Adi, nu te voi mai bate la cap, doar vreau sa stii ca noi te sustinem si ne gandim la tine. Trimitem ganduri bune si caldura. You are not alone.  >>>>> :    Si ceva care sa faca un fel de compresie, ar fi bun. Fara aspirina, ca cica produce sangerare excesiva din tesuturile traumatizate.     Ajuns la km271. Facut 35k in 15ore fara somn. Calculez. Teoretic iese. Numai sa nu cedez fizic sau psihic. Nu am mai plins de durere din copilarie. Deduc ca intineresc     >>>>> :    Uai!!! Iti tin pumnii ma Adi!!! Esti aspru tare! >>>>> :    Haide Adi!!! Cum e glezna?  Banuiesc ca mai rezista si se lupta cu neuronu... Drum bun sau cum sa zic ,... Poteca usoara      >>>>> :    Pe site scrie ca au trecut 111h si 51min. Ai ajuns la Oyace la 00.01. Mai ai Ollomont IN/OUT, Bosses, Bonatti, Bertone si Finish. Poate te ajuta la calcul. Esti pe 310. >>>>> :    Oriunde ai fi si oricum ai decis, sper din tot sufletul sa ramai intreg. Ai grija pe unde calci. >>>>> :    Fura niste carje de la careva. Cati km mai ai? Sau vorbeste sa-l puna in gips. >>>>> :    Bravo tinere. Ce mai faci? >>>>> :    Eu cred in forta ta fizica si psihica. Nu cred ca numai lasii ies din cursa. Sper ca esti bine. >>>>> :    mergi grozav!!! haide Adi!! esti in Ollomont. excelent. abia asteptam sa te vedem la Finish. haide Adi. >>>>> :    Vad ca ai ajuns in Ollomont. Masochist. hai ca mai ai doar un maraton montan. Bravo! >>>>> :    Cum te simti? Tot asa doare? Esti pe 303. >>>>> :    Daca poti, da-mi un apel sau mesaj cand iesi din Ollomot, poate te vad pe camera. La fel si la sosire. Poti chiar sa faci cu mana, asa cum stiu URIASII sa faca.     Ollomont pamint romanesc. Nani 2 ore. 10 min sa ma ridic din pat. Am crezut ca-s paralizat. Glezna e problema, aparent nu pot calca pe ea. Sper sa se desfunde. De plecat clar plec. Ramine de vazut daca fac pace cu ea sau o tirasc de par pina la finish.     >>>>> :    Da-i un picior in cur. Esti ca in dej spre cluj. Cat de greu poate fi? Spor si mare grija >>>>> :    Vezi tu cum faci numa sa veniti intregi. Si acu ceva pt care unii de pe margine erau sa si-o ia: HAI CA MAI AI PUTIN!!!! Toata stima Adi, esti extraordinar ! >>>>> :    gasca de acasa te sustine maxim. multa multa energie si forta pe mai departe iti doresc. astept sa te vad in Bosses si Bonatti si Bertone. haida haida!!! deja tata meu nu mai intelege nimic...ma tot intreaba de baiatu' asta de la noi din Baia Mare care nu mai gata cu alergatu' asta. haaaidee Adi!! >>>>> :    Maseaz-o si tu, stai 10-15 min cu piciorul in sus si ia ibuprofen ca nu trece doar daca te uiti la ea. Si cere si tu bandaj compresiv. Abia apoi pleaca mai departe. Daca isi revine un strop, parcurgi mai repede distanta. Baga un masaj. Sau cu vaselina. Sa decongestionezi zona. Daca e un parau pe acolo, inhata o piatra si pune-o pe glezna, asa, rece. >>>>> :    Te admir foarte tare. Cred ca vei gasi calea pacii. Linia aia mult meritata se apropie cu fiecare pas parcurs. Forza Adi!!! >>>>> :    Diazepam n-au medicii ?     Am pus tot ce am pe glezna. Fasa elastica si o rola de leucoplast. Daca tragi cu pistolu ricoseaza. Mai mult nu am ce face. Mai am si ceva ibuprofem. Amin. Pap si plec.     >>>>> :    Acu m-am uitat la timpi. Mergi exact cum am estimat. Deci poti alerga.. >>>>> :    K. Pe ei pe mama lor >>>>> :    is cu ochii pe ceru de la ollomont. sa faci cu mana ca se filmeaza la greu. succes. o rugam pe doamna glezna umflatica sa iti dea pace sa termini concediu >>>>> :    Zboara copile! Mai ai o tsira pana la glorie.     Merg sa cer ibuprofen si plec.     >>>>> :    Go Adi, go !     Km 300. O ora nani apoi inca un munte si gata.     >>>>> :    Go Adi, go ! >>>>> :    Toma, sa-mi bag, m-am uitat pe youtube la filmuletele oficiale, fratili meu, jos palaria. >>>>> :    Acum picioarele nu mai folosesc la nimic. Anesteziaza neuronu. Am vazut ca te-ai miscat bine azi noapte. La luptaaaaa! >>>>> :    Am crezut ca lucrurile s-au agravat si ai abandonat dar ai reaparut la cunei la 17.05. Hai Toma. >>>>> :    Incearca sa nu abandonezi. E numai creieru o curva :D >>>>> :    Adiiiii, esti super tare! Nu mai este mult! >>>>> :    Haide Adi! Mm cu mm. No, ca mi-a iesit laptele pe foc! >>>>> :    Wai ce mandru is de tine :d >>>>> :    Ce te tot plangi atata. Nici nu se vede ca schiopatezi. Io zic ca poti alerga. Calci pe varf si e mai usor >>>>> :    uai da' fotogenic si fresh esti. te am vazut acuma la Ollomont.  fain tricou portocaliu. haida haida!! >>>>> :    uuuuuuf sper ca-i reparabila glezna. inca ai simtul umorului, deci o faci si pe asta.. >>>>> :    Acum e prea tarziu sa renunti. Inghite in sec si du-o la capat. It's harder to think, it's easier to do. Si cere-i iertare corpului, gleznei. Nu ea e vinovata, ci tu ca tragi de corp ca de un sclav. Fa pace, nu razboi cu durerea! Si pune ceva rece pe glezna, daca gasesti. Hai, capul sus, samurai! Ti-ai facut-o cu mana ta, joaca pana la capat. Doar sa ai grija cum calci. >>>>> :    Bravoooooooo! Asa ceva... Esti FENOMENAL! Cu atatea probleme si, totusi, sa continui...Poate ma poti anunta cand ajungi la finish, sa te vad si eu. Te mai doare? >>>>> :    sper ca muntele nu are inclinatie 90 grade. somn usor si datator de energie!     De o ora a inceput iar sa doara glezna. D-aia am oprit si stau o ora cu cracii in sus pe perete sa se dezumfle. Cam 30k mai sint, prefer 12 ore in loc de 20 ore.     >>>>> :    Super!!!! Ce nebunie!!! 300km!!! Sper ca profiti de peisaje. Km scad dramatic. Enjoy! >>>>> :    Oau! Ai mers chiar foarte bine tinand cont de glezna.... Da, te mai urci o data pana sus ...  adica inca un orgasm...  Bravo Adi! Hai!!! >>>>> :    Esti un monstru kilometric. >>>>> :    Adiiiiii, esti erou' meu!!!! >>>>> :    Mai ai vo 15 maguri de urcat >>>>> :    Hai sa te vad la finish. >>>>> :    Glezna nu are nimic. Te doare neuronu. Mergi conform estimarilor. Bravo     Ce frumosa e viata .... Dupa sute de ore de separare, in sfirsit s-au intilnit 4 basici de pe un deget, formind un fel de lac vidraru  daca totul e ok ajung la finish la 08:13. Sper sa facem pace toti 3 (neuronu glezna si cu mine). Amin.     >>>>> :    Pai sparge baraju. Pune si sare sa doara si asa nu mai doare glezna si poti zbura... >>>>> :    La 8 mergem la alergat. Vom trage niste chiote victorioase in cinstea ta. Dam acatiste sa fie ok. De neuron nu imi fac probleme >>>>> :    Pai le trebuiau ceva lacuri si Alpilor, nu? Bafta si festina lente  O sa ne uitam la camera live de la sosire!  >>>>> :    Uai!!! Iti tin pumnii ma Adi!!! Esti aspru tare! >>>>> :    Super!!!! Ai grija de glezna, lacu vidraru si care au mai aparut, si nu in ultimu rand de neuron, care acu cred ca e impacat, ca are pauza pana la urmatoarea miscare >>>>> :    Ne imbetam ca porcii cand vii!!!! >>>>> :    Baaaaaa, nu te lasa!!! Sparge tot acolo!!! >>>>> :    Hai hai ca-i aproape gata! >>>>> :    Bravo, asta e, stai linistit ca la altii e si mai greu. Inainte cu 1km de finish opreste-te sa treci apoi vesel ca se filmează. >>>>> :    Eu ma intrebam de mult cate ai, dar am zis ca pe langa glezna este poveste. Se pare ca actualizarile sunt putin in urma.De la 16:53 Bosses nu au mai trecut nimic tovarasii. Sa inteleg ca la ora asta esti trecut? >>>>> :    Oricum felicitari!     Sint la o ora de virf. Super bine a mers. Ma cam minca-n cur sa termin odata     >>>>> :    Daaaa. Exact despre asta e vorba. Sa transcenzi durerea si oboseala si sa te bucuri doar ca esti acolo, facand asta. >>>>> :    Au trecut 130h si tu esti pe 319. Ai grija pe unde si cum calci. >>>>> :    "Don't let the body control your hapiness. If the body hurts, it doesn't mean that the mind also has to hurt." – BUDDHA >>>>> :    bravo bravo jmechere!!! bravoo. ma bucur mult de tot. bravo adi >>>>> :    vreau ca cel mai nebun om ce l-am cunoscut vreodata sa vina acasa teafar si fericit! >>>>> :    Baga da cu grija pe coborare. Deja se fac pronosticuri pt ora de finish. Fugi....     Nu fug. Daca cedeaza glezna pot 1km/ora si risc sa nu mai termin. Usurel. Pe la miezul noptii ajung pe virf (acu maninc) si sint 16km coborire pe care pot 2.4km pe ora daca tine glezna. No acu calculati     >>>>> :    O sa termini. Crezi ca scapi? Ma bucur ca esti bine. >>>>> :    Atunci zboara... >>>>> :    Ne imbetam ca porcii cand vii!!!! >>>>> :    Eu am zis bonatti pe la 1-2. Inca 3 ore bertone si inca 2 pana la finish. Si sa mai dormi pe undeva vreo 3 ore sa fiu treaz cand termini sa te vad pe camera. >>>>> :    Iacata ca nu numa neuronu iti da de lucru, acuma si c...ru  Well, do what you want, but nice and easy  Treaba-i buna. Bravo! >>>>> :    Adi poate Adi stie Adi poate si stie ... sa termine o asemenea cursa >>>>> :    Din partea mea, ar fi minunat sa il termini si acum, sa apuci sa te odihnesti bine. Dar nu cred ca e o idee buna sa fortezi. Ai grija pe unde si cum calci. Hai, Adiiii! >>>>> :    daca ajungi la 8.12 sau 8.14 sa 'nu eziti' sa ne dai vestea cea mare. Florin zicea de ieri ca ajungi maine dimineata intre 8-9. haida Adi. haida!! >>>>> :    haaaaaaaaaiiideeee Adi!!         >>>>> :    Bravo! Felicitari!!! >>>>> :    Bravooooooo Adiiiiiii!!!! Urrrraaaaa:-) >>>>> :    bravo bravo bravo. ce ma bucur. bravo!!! >>>>> :    Bravoooo geanteeee. Felicitari tie neutonului si gleznei. Scuze daca am uitat pe cineva afara. >>>>> :    Esti cel mai tare. IN-CRE-DI-BIL! Acum m-am trezit, din pacate, si vad ca ai terminat deja de la 7.16. Cuvintele sunt prea mici pentru a exprima admiratia pentru efortul monstruos pe care l-ai depus. Pove cand te trezesti din coma.  You are THE STUFF OF LEGEND! CINSTE TIE! ASA CEVA... >>>>> :    Felicitari! Te-am vazut la finis. Erai foarte zambitor. Cum e sa fii Geant?     Sa stii ca ai scapat de suferinta ..... Nepretuit. Groaznic de dureroasa noapte am avut. Iti dai seama ca a cedat glezna dupa virf si nu aveam timp si nici kef cu 1km pe ora, asa ca am fugit. No asa dureri …     >>>>> :    Felicitari ! Vad ca ai terminat cursa. >>>>> :    Esti erou ma Adi!!! Sa te hodinesti sa te refaci iute! >>>>> :    Ei o sa ii treaca. Cred ca e doar putin ametit de la inaltimile pe unde l-ai plimbat. Nu prea stiu cuvinte dar... Felicitari si bravo inca si inca o data!!! >>>>> :    Super campionuuuuu!!! Vezi ca sunt italience pe acolo specialiste in masaj la glezna! Multumesc pentu suportul vostru ! A fost nepretuit ! Prezentarea cursei, realizata de organizatori :   TDG 2014