42.2km alergare pe
sosea
Terminat in 4 ore si
17 minute
Trupa vesela
Iarna nu am stat degeaba. Cycling nu
am prestat deloc, dar am inotat si am alergat. Cum nu sint deloc competitiv -
alerg doar pentru ca ma face fericit - am ajuns de mai mult de un an sa alerg
singur. Majoritatea celor cu care am alergat au fost extrem de competitivi si
am constatat ca asta imi dauneaza la fengshui si de asemenea la picioare, tot
timpul ma durea cite ceva. Odata ce am inceput sa alerg singur am gasit
fericirea pe care o cautam si au disparut complet durerile de picioare.
Astrele au facut ca in iarna aceasta
sa intilnesc citiva alergatori zen. Intii pe Mishu si pe urma Vio si Doriana. Alergare
de placere cu un strop de competitivitate, cit sa fie distractiv. Pe linga
astea, o trupa extrem de vesela.
Cum ziua e extrem de scurta iarna, aproape toate alergarile au fost de
noapte, prin padure. Ulterior am inceput sa alergam in weekend, un long run de aproximativ
5 ore condimentat cu urcari pe Magura, dupa gust.
Mishu si maratonul
La fiecare alergare prin padure
Mishu se tot intreba daca e pregatit sau nu sa alerge un maraton. Alerga cu
orele prin padure si avea timp si chef si de filozofie. Clar era pregatit.
Prima data i-am zis "esti pregatit". A doua oara i-am zis
"inscrie-te si iti promit ca-l termini". A treia oara a fost ceva de
genul "daca astepti pina o sa fii 100% sigur ca poti alerga un maraton, nu
o sa-l alergi niciodata". Si pentru ca odata urnit e destul de greu sa-l opresti,
s-a inscris dintr-un foc si la Maraton Cluj si la Maraton Apuseni. Doar v-am
spus ca-i baiat fain.
Am stabilit ca alergam impreuna. Pe mine oricum nu ma intereseaza timpul
obtinut. Fizic e categoric capabil sa il termine, dar mental prinde bine o
incurajare mai ales dupa ce treci de kilometrul 30.
Povestea
Nu e mare lucru de povestit despre un maraton de sosea. Pui un picior in
fata celuilalt si la un moment dat ajungi la finish. Prima data este
intr-adevar mai greu, ai o bariera mentala de depasit, dar dupa aceea e mult
mai simplu.
Mishu voia doar sa-l termine iar Mona s-a inscris la semimaraton cu
target de 2 ore, asa ca am plecat usor, fix pe viteza care sa ne duca in 2 ore
la semi si 4 ore la maraton.
Desi il avertizasem pe Mishu sa nu se grabeasca in primele doua ore, nu
s-a putut rabda si a tot accelerat treptat, asa ca pe la kilometrul 8 el a
luat-o inainte. Fiecare are dreptul sa dea cu capul de perete, rait ?
Am mers constant cu viteza stabilita si am terminat primele doua bucle
in fix 2 ore, asa cum stabilisem.
Dimineata la start a fost destul de frig asa ca am plecat cu doua
tricouri pe mine. Intre timp se incalzise asa ca dupa primii 10k am dat jos un
tricou iar dupa alti 10k l-am dat jos si pe al doilea, am crescut mult viteza
ca sa il ajung pe Mishu si nu mai puteam de cald. Cu frigul ma descurc, dar
caldura ma topeste.
Dupa vreo 5km il ajung si era in forma destul de buna, insa nu mincase
nimic, lucru destul de grav.
Mishu presedinte !
Doriana, agatata intre fusuri (temporale)
si cu capul inca prin nori, racnea de mama focului pe marginea traseului
incurajind alergatorii. Pe linga asta, avea in mina ceva tiribomba cu care
facea un zgomot infernal. Cine a alergat un maraton stie cit de mult conteaza,
mai ales pe final, sa fii incurajat de pe margine.
Cind am ajuns in dreptul ei ni s-a
alaturat, a alergat mai departe cu noi, incurajindu-l pe Mishu. Vorbe, sfaturi,
indemnuri, declaratii de iubire la adresa gambelor lui, zdranganit din
tiribomba aia, facea orice ca sa-l incurajeze.
Nu stiu daca v-ati gindit vreodata
ce sa faceti pentru a incuraja pe cineva drag voua, dar cireasa de pe tort a
fost cind a inceput sa racneasca "Mishu presedinte !" de fiecare data
cind vedea pe cineva cunoscut.
In final Mishu a fost coplesit de eforturile
ei si a spus cu blindete "taci tu, Dori, ca ma faci de mindra minune
!"
Sa ne ducem inainte ...
ca sa ce ?
Treptat motorasele lui Mishu au
incetinit, rezervele de energie s-au golit, diverse bucsi si planetare au
inceput sa doara, neuronul racnea ca ar cam trebui sa se opreasca, asa ca
treptat ritmul a inceput sa scada dupa kilometrul 30. Absolut normal pentru
cineva care forteaza la inceput si nu maninca nimic.
Stiam ca il terminam fara nici o
problema, target de timp nu aveam asa ca am lasat lucrurile sa curga de la sine,
nu l-am fortat sa accelereze, nu avea rost. Mergeam in echipa de 3, eu si Dori
flancind eroul de la Marathon in drumul lui catre Athena.
Se facuse liniste. De obicei dupa
kilometrul 30 se cam face liniste la maratoane, nimeni nu mai are chef de
povesti. Si chiar daca ar fi chef de povesti, nu mai este energie. Si chiar
daca ar mai fi ceva energie, ai folosi-o ca sa rupi capul celor care iti striga
de pe margine "hai ca mai e putin !". Sa mori tu ! Pai daca e asa
putin, de ce nu-i alergi tu ?
Cu vreo 3-4 kilometri inainte de final vine bomba bombelor. Sa nu uitam
ca Doriana nu era nici macar in concurs iar eu alergam de placere cu Mishu,
fara target de timp.
Deci vine bomba : Mishu zice dintr-o data "mai copii, eu nu mai
pot, luati-o voi inainte !" Eu si Doriana ne uitam unul la altul cu ochii
bulbucati, dupa care Doriana se intoarce catre el spunind "sa ne ducem
inainte ... ca sa ce ?"
Minunat moment. Am ris de ne-am cracanat. Am constatat cu bucurie ca Mishu
nu-si pierduse simtul umorului, deci era totul in regula.
Dupa citeva minute am terminat maratonul si ne-am asezat la soare in
iarba, alaturi de ceilalti. Job done.
