duminică, 30 iunie 2013

Kings Land Triathlon 2013






Kings Land  Triathlon – 1km inot, 27km offroad bike (unii), 6.5km alergare.





Domeniul Kings Land, situat la 15km de Oradea, cuprinde mai multe lacuri (acolo am inotat), un teren de golf (acolo am alergat), iar pe dealurile din jur ne-am zbenguit cu bicicletele MTB. Este si aerodrom, poate de aceea unii au zburat pina in Oradea. Dar despre asta mai tirziu.

Dupa doua concursuri half ironman in ultimele doua luni cursa parea sa fie o relaxanta plimbare prin parc. Dar aparentele de obicei inseala si se pare ca viata se ingrijeste sa nu ne plictisim, asa ca in final a ajuns sa fie o cursa foarte apropiata de un half ironman.

Inotul consta in doua ture de 500m intr-un lac.
Dupa ce la Oradea incasasem picioare in gura si pumni in cap am hotarit sa plec printre ultimii la inot. Ma gindeam ca proba fiind scurta sint toti buni si vor pleca rapid asa ca voi putea inota si eu linistit, fara sa mai intru in masina de spalat.

Wrooooooooooooooong !

Fie sint eu un geniu nedescoperit al inotului (lucru de care ma indoiesc sincer si am si dovezi pentru asta) fie astia-s prastie la inot. Cert e ca mi-am luat-o de nu mi-a venit sa cred.

Majoritatea mergeau extrem de incet asa ca ma tot loveam de ei cind ii depaseam. Nu e foarte mare problema, stiam ca asa va fi, doar ca speram sa se termine la un moment dat iar acel moment sa ma prinda cu toti dintii in gura.

Strategia la inot e simpla. Inoti pina simti in palma intinsa inainte ca se involbureaza apa, ceea ce inseamna ca te-ai apropiat de picioarele celui dinaintea ta. Atunci virezi fie la stinga fie la dreapta pentru a-l ocoli. Nu e foarte complicat, poti face asta fara sa te opresti sa te uiti, daca ai un strop de creier. Sint insa doua exceptii : disperatii si brasistii.

Disperatii lupta pentru supravietuire iar in consecinta isi arunca extremitatile in toate directiile (nu ma intrebati de ce). Astia lovesc ca ciuma – mortal, repetat si fara atentionare.

Stilul bras e stilul tip “broasca”, adica iti cracanezi miinile si picioarele inspre lateral si le impingi cu putere inapoi pentru a inainta. Cei ce inoata asa ocupa extrem de mult spatiu si lovesc rapid si neasteptat cu miinile si picioarele. La bazin ii recunosti usor – sint singuri pe culoar, nici dracu nu are curaj sa se bage cu ei pentru ca – ati ghicit – sint extrem de greu de depasit si lovesc ca dracu.

Inotam eu agale cind deodata zbaaaaang un picior zdravan in cap. V-ati prins, ajunsesem un brasist. 1-0 pentru ei. Calm virez la stinga cind zbaaaaang un pumn in cap. Ati ghicit, brasist si la stinga. 2-0 pentru ei. Calm virez la dreapta in speranta ca e liber incolo.
Citeva secunde de liniste apoi zbang picior in cap. 3-0.

Incetinesc, cuget, analizez, da cu virgula, asa ca ma opresc sa examinez terenul de lupta.

Scot capul din apa si imi scapa un fuuuuuuuuuuuuuuuck ! Vizualizez ditamai vaporul inaintea mea, frenetic practicant al stilului bras, probabil nascut prin  sacrificarea mamei pentru ca avea o latime impresionanta. Daca asta ar fi mers la bazin nu ar fi putut inota pentru ca i-ar fi trecut ambele miini de culoare.

In stinga un alt brasist mai subtirel, imbracat in albastru, probabil ca sa se asorteze cu vinataile mele. Asta era un delicat, dadea doar pumni in cap.

Era liber in dreapta dar estimasem gresit latimea mahulei din fata mea. Recalculez, bag capul in apa, virez dreapta mai tare, trei secunde liniste apoi 4-0 pentru ei.

Ma opresc iar si vad ca era ceva spatiu la stinga intre cei doi. Bag capul in apa si virez usor stinga sa trec printre ei. Fatal. 7-0 dintr-una, cel din stinga reusise sa-mi dea deodata si pumn in cap si picior in coaste in timp ce cargo-ul din dreapta imi mutase cararea pe ceafa.

A fost distractiv o vreme dar pe la 13-0 am renuntat si am hotarit sa ramin in spatele lor pina la sfirsit asa ca am incetinit cit am putut. Dupa 5 secunde … zbang un picior in cap. Nasoooool. Nu puteam merge atit de incet ca si ei.

Nu as vrea sa traga cineva concluzia ca bataia este o solutie pentru progresul intelectual, dar dupa atita cafteala neuronul a inceput sa lucreze.

Intrebarea e urmatoarea : te afli in Marea Neagra si vrei sa ajungi in Marea Barents ocolind rusia (cam atit de mare si violent era ala). Cum faci ?
Raspunsul a venit rapid : treci in mediterana, apoi in atlantic si apoi urci spre nord.

Trag frina de mina, virez la 90 grade si ma indrept spre mal. Dupa o vreme scot capul, vad ca nu e nici dracul in jurul meu. Ah, dulcele gust al victoriei ! Nu oricine se poate lauda ca a invins rusia.

In continuare inot departe de toti pe linga mal. Traseu mai lung dar mai sigur. Eh, acuma mai dadeam cu capul de trestii dar macar simteam ca pe ele le doare mai tare.

Sincer, eram convins ca sint ultimul care iese din apa dupa cit timp am pierdut ocolindu-i. Mie mi s-a parut o vesnicie. Am iesit din apa cam ametit (si nu cred ca se datora inotului) si am constatat cu surprindere ca era plin de biciclete in zona de tranzitie, deci iesisem extrem de bine din apa.

Am mai invatat ceva. Pe viitor ma plasez cit de in fata pot la start la inot. Daca sint in fata si sint lent, cei rapizi trebuie sa treaca de mine. 

Mai bine sa treaca unul rapid peste mine si sa-mi dea doi pumni in cap decit sa trec eu de un brasist si sa iau picioare in gura. Doooooh !

Gata cu inotul. Incepe proba de bicicleta pe MTB. Aici sigur o sa fie bine, ca doar sint extrem de bine antrenat. M-am dat o data anul trecut si inca o data (2 minute) in parcare chiar inainte de start ca sa-mi aduc aminte cum se schimba vitezele la MTB.

SPD-uri nu am asa ca pedalez cu pantofii de alergare in picioare, pantofi care au talpa de 1mm pentru ca eu sint adeptul alergarii minimaliste si nu servesc pantofi cu talpa groasa, deci o sa simt in talpa toaaaaaaaate pietrele de pe traseu.

Enough talk, let’s fight !

Decolez cu bicicleta. Pentru ca iesisem destul de rapid din apa erau relativ putini inaintea mea. Iar pentru ca distanta de 27km mi se parea extrem de mica am decis sa pedalez mai in forta, asa ca incet incet am inceput sa depasesc. Dupa ce am urcat dealul am ajuns la un drum forestier pe care se putea merge destul de tare, cu portiuni destul de abrupte pentru mine si cu santuri si bolovani mari. Frina am considerat ca este o jignire pentru efortul depus asa ca am gonit cit am putut, lucru ce m-a facut za rinjesc de fericire tot drumul.

E minunat sportul asta ! Adrenalina pura, in mijlocul padurii, viteza, gropi, baltoace, crengi, certitudinea ca daca cumva pic trebuie sa ma dea jos cu spaclul de pe copaci, intr-un cuvint – fericire pura ! (stiu ca-s doua cuvinte, voiam sa vad daca va prindeti)

Tot gonind si depasind am ramas eu si inca unul, nu mai erau altii in jur. Stiam ca la km 19 trebuie sa o cotesc brusc la stinga pe un drum ingust, asa ca beleam ochii dupa semne galbene.

Se spune ca atunci cind se prabuseste un avion se intimpla deodata 3 catastrofe. Am si eu o lista de 3 catastrofe :
  1. eu nu am vazut nici un indicator la stinga.
  2. chiorul din fata mea nu a vazut nici el.
  3. la un moment dat apare pe drum un indicator galben la stinga si dupa aceea un drum ingust pietruit, exact cum ne spusese organizatorul la sedinta tehnica.
Sincer mi se paruse mie ca am mers prea mult inainte, dar indicatorul si drumul se potriveau la fix cu cele spuse asa ca am dat bataie mai departe dupa semne.

Dau o bere celui care se prinde unde am ajuns.

Am ajuns in …… Oradea in parcul Bratianu, adica la 15km distanta ….

Acuma facem o pauza de 5 minute sa puteti voi ride in liniste de prostia altuia.

Ca se mai ratacesc unii s-a mai auzit, dar sa ajunga la 15km distanta in mod cert nu s-a mai auzit. Cum am reusit performanta asta ? Caz tipic de ghinion moldo-valah : pe drumul ala drept am dat de …. marcajele de la concursul Ironman de saptamina trecuta, tot cu vopsea galbena si intimplator fix o curba la stinga si drum ingust pietruit. Asa ceva ….

Ajunsesem in parcul unde alergasem la Ironman iar ceasul arata ca facusem deja 27km, deci ceilalti incepeau sa termine proba de bicicleta.

Ce ati fi facut voi in situatia asta ?

Da, va aud, mergeati la o bere rece cu niste mici si injurati organizatorul. E normal, primul gind e intotdeauna cel mai usor, renuntarea.

Dar minunile se intimpla cind iesi din zona de confort, cind dai un pumn in gura creierului (cam multa violenta in acest blog) si ii spui “quitting is not an option !”.

Lucrurile erau simple : trebuia sa urc inapoi tot dealul, sa gasesc traseul si apoi virajul la stinga, sa ajung la finish, sa termin proba de alergare inainte sa-si stringa organizatorii catrafusele si …sa nu fiu ultimul.

Nu visez locuri fruntase in clasament dar ma stradui si eu sa nu ies ultimul. Intotdeauna s-a gasit macar un octogenar cu 3 operatii pe cord sau unul care alerga cu tubul de oxigen la el care sa ma scape de rusine.
Stiam ca pierdusem aproape o ora deci va fi extrem de greu, dar trebuia sa incerc.

Am urcat dealul. Am gasit traseul. Am gasit cele 3 panglici galbene agatate pe un gard. Am injurat in gind cit de politicos am putut. Am virat pe drumul ingust si abrupt. Am ajuns la finish. Las bicicleta. Vreau sa bat pe cineva dar nu gasesc pe nimeni in jur asa ca plec rapid la alergare.


Ciudat, dar mai erau vreo 10 persoane care alergau. Desi parcursesem distanta mai mare si urcasem de doua ori dealul, deci un efort dublu fata de ceilalti, am reusit sa alerg destul de bine. Am terminat cursa in 3 ore si un strop si …………. NU am fost ultimul ! Am reusit sa depasesc un participant care parcursese traseul normal si pe celalalt ratacit. Cit de tare e asta ?

Deci, dupa cum spuneam mai sus, orice cursa o poti transforma intr-un ironman daca esti suficient de chior si suficient de determinat sa o termini.

Concluzii

La half IM in Austria a fost atit de frig incit au anulat inotul.
La half IM in Oradea a fost atit de cald incit asfaltul s-a topit si unii concurenti nu au mai fost gasiti niciodata.
La concursul asta am reusit sa fac un mic ocol prin Oradea.

Inteleg ca dramatismul e fascinant, inteleg ca inaltarea spirituala e cu atit mai semnificativa cu cit obstacolul trecut e mai dificil, dar simt ca dau cu capul de candelabru de atita inaltare spirituala. Sau altfel spus : nu pot avea si eu parte de o cursa normala ?

Nu de alta, dar saptamina viitoare ma duc la triathlon linga Tg Mures si daca iar ajung cu bicicleta in parcul Bratianu din Oradea s-ar putea sa o iau pe pasune cu caputzu.

duminică, 23 iunie 2013

Half Ironman Oradea



Stateam pe dig si ma luptam cu o banana care nu prea voia sa se lase mincata. Ironmanii (care luasera startul la ora 7) incepeau sa iasa din lac.
Voichita se smiorcaia deja de doua zile ca ea nu iese din apa, ca or sa o manince pestii in lacul din Paleu. A doua oara. Pentru ca participase si anul trecut si nici atunci nu stia sa inoate.
Andras nu isi gasea ochelarii. Se uita gol la cutia in care trebuiau sa fie si zicea “Sigur sint acolo undeva, sigur nu i-am uitat! Sau poate or fi in masina ? “. Si continua sa priveasca de departe cutia plina cu orice in afara de ochelari.
Emanuel (un concurent din Bucuresti) statea cocotat pe bicicleta si tot exersa scosul pantofilor din SPD-uri. Era primul lui concurs cu SPD. Adevarul este ca intotdeauna e ceva ce poti face ca sa iti traiesti viata mai intens.
Sandor isi pregatea in liniste bicicleta. Nici o urma de stress pe fata lui. Stia ce urmeaza, stia ce are de facut. Emana liniste si incredere.
Ileana se plingea ca geamandurile sint pe stinga iar ea stie respira doar pe dreapta.
Radu vorbea cu voce tare “O sa imi iau costumul de tri pe mine ! Acum trebuie sa intru in apa !” Orice gind ii trecea prin cap il spunea cu voce tare. L-am intrebat ce trebuie sa fac pentru a inota mai repede. “Doar tehnica trebuie sa o tot repeti” mi-a zis. Apoi l-am intrebat cam cit timp o sa imi ia sa ajung la viteza lui. “Nu mult, vreo 4-5 ani” mi-a raspuns senin.
Banana aia nu mai voia sa intre deloc. Am renuntat.


Sa ridice mina cine are chef sa alerge 21km la o temperatura de 38 grade.
Bon. Acum sa ridice mina sus cine are chef sa pedaleze inainte 90km, tot la 38 grade.
S-au mai rarit miinile ridicate. Acum sa vedem cine are chef sa si inoate 1.9km inainte de bicicleta intr-un lac cu apa calda, la inghesuiala….. Ei bine, au mai ramas 71 de tzacaniti cu mina ridicata.
Daca ai 38 grade trebuie sa iei ceva medicamente. Oare daca faci toate astea la 38 grade nu ar trebui sa iei ceva medicamente  :D ?

 E primul half ironman intreg (la St Polten au anulat inotul pentru ca era prea frig). E greu sa concurezi la 7 grade pe vint si ploaie ? Think again ! Incearca acelasi lucru la 38 grade si vei descoperi noi culmi ale dementei, culmi peste care cumva cumva trebuie sa treci pentru ca …. quitting is not an option.

Inotul nu e o mare problema. Sau altfel formulat, e cea mai mica problema dintre toate. Esti intr-o apa prin care nu vezi nimic, nu ai nici o dunga trasata pe fundul apei si chiar daca ar fi dunga lu’ peshte tot nu ai vedea-o la cit de tulbure e apa. In concluzie nu stii incotro te indrepti daca nu ai un reper fix pe care sa-l urmaresti periodic.
Zeci de concurenti in jur, multi incercind doar sa iasa vii din apa, lucru pentru care – nu am inteles niciodata de ce – dau frenetic din miini si din picioare. Asta se traduce in faptul ca te alegi cu pumni in cap si picioare in gura pina reusesti sa iesi din masina de spalat, adica primii 250 metri.
Am terminat in 49 minute si cu toti dintii in gura, deci un prim rezultat pozitiv. Am inotat calm, constant, mergind pe exterior ca sa evit zonele de conflict, un traseu putin mai lung dar mai pasnic. Treaba asta cu inotatul in ape deschise trebuie neaparat exersata, nu ajunge sa inoti bine in bazin. E din alt film.



Urmeaza bicicleta. Traseul nu e greu iar asfaltul e surprinzator de bun. Ne invirtim in cerc prin citeva sate si in final urcam un deal relativ abrupt si apoi coborim in Oradea spre parcul Bratianu unde urmeaza sa alergam. Plec din start cu ideea fixa de a bea apa foarte des pentru a evita deshidratarea. Erau 49 grade la nivelul asfaltului. La viteza mare nu se simtea caldura, dar pe urcari, odata ce scadea viteza ramineam doar eu, senzatia de a fi intr-un cuptor si neuronul care ma intreba ce dracu caut eu acolo.
Ultimii 10km sint cei mai grei, e cea mai serioasa urcare, energia e pe minim, e miezul zilei si e caldura cea mai mare, doar gindul ca mai e un strop si se termina calvarul te face sa mergi inainte. Am mers destul de bine la proba asta, am terminat in 3:12 cu medie de 27km/ora, copt uniform, bine patruns si cu coaja rumenita.

Traseul de bicicleta se termina in Oradea in parcul Bratianu. Asta teoretic. Practic am avut senzatia ca am intrat cu bicicleta intr-un cuptor de pizza. Era mai cald decit pe traseul de bicicleta. Stomacul era plin de lichide pe care nu mai era capabil sa le proceseze.
Speram ca o sa fie in sfirsit racoare alergind prin parc. Doar ca nu a fost asa. Ucigator de cald. Senzatie de voma. Neuronul cerea apa iar stomacul urla ca nu mai are loc. Iar sa alergi cu o bila de apa in burta e imposibil. Privind retrospectiv ideal ar fi fost sa vomez chiar la inceput, sa scap de apa din stomac si apoi sa alerg. Cu siguranta ar fi fost mult mai bine. Primii 7 km i-am alergat foarte incet asteptind sa dispara senzatia de voma. Urmatorii kilometri i-am alergat foarte incet ca sa fie pace pe planeta. Pe dracu. Eram rupt in gura.


Tura de parc avea putin peste un kilometru, deci am trecut de 18 ori pe linga punctul de revitalizare unde faceam pauza citeva secunde si imi varsam un pahar de apa pe piept si unul pe spate. Pe la jumatatea turei era o cismea unde imi udam basca pentru a-mi racori neuronul. Era atit de cald incit basca se usca pina la punctul de revitalizare, deci pe o distanta de vreo 700m. Halucinant.
Nu se poate numi alergare ce am facut acolo. Daca aveam un picior in ghips probabil ca tot timpul asta il scoteam. Picioarele erau complet ok dupa bicicleta, nici urma de oboseala. Nu intelegeam ce mi se intimpla, nu ma mai confruntasem cu asa ceva. Cu oboseala as fi stiu sa lupt. A fost 99% lupta mentala de a merge mai departe. Calvarul de la alergare s-a terminat dupa 2:37, rezultind un timp total de 6:37, adica fix la jumatatea clasamentului.

Sincer, timpul nu conteaza. Proba sportiva se terminase cu mult timp inainte. Ultimele 3 ore au fost o lupta incredibila cu limitele mele, limite care au fost mai departe ca niciodata. Iar dupa o asemenea experienta in care reusesti sa le depasesti, chiar si tirindu-te, devii alt om, evoluezi spre o noua versiune a ta, mult mai puternica. Daca la anul vor fi tot 38 grade voi sti ce am de facut. Atit de simplu e.



Voichita e vie. Pestii au luat tzeapa. Iar. Si sint sigur ca va veni sa se inece si la anul. Am vazut-o alergind si stiam ca nu se va opri. Era in lumea ei cu lupta ei. O invingatoare.
Radu a abandonat dupa 5 minute de alergare. Inca nu stiu de ce.
Daniel a terminat pe locul 5.
Andras a mers constant, calm, a terminat cu bine.
Sandor a mers foarte bine. A reusit sa alerge decent si a terminat pe locul 14.
Emanuel nu a mai putut alerga. Mergea. L-am pus sa promita in timpul alergarii ca nu va renunta si nu a renuntat. A terminat in 9 ore. Citi au taria sa nu se opreasca timp de 9 ore ? Asta inseamna sa fii puternic. Si la anul va sti si el ce are de facut.

Inca un lucru ar mai fi de spus. Au mai fost 23 dementi care au concurat la ironman, adica au parcurs dublul distantelor. Timpul limita a fost de 16 ore iar ultimul a terminat cu 3 minute inainte de timpul limita.
Ce as putea eu sa spun despre ei ? Nimic. Inca nu s-au inventat acele cuvinte. O adinca plecaciune, tot respectul din lume si speranta ca intr-o zi o sa am taria de a incerca ceea ce acum nu reuseste sa se contureze ca idee.