Half Ironman Oradea

Poze de la competitie

Stateam pe dig si ma luptam cu o banana care nu prea voia sa se lase mincata. Ironmanii (care luasera startul la ora 7) incepeau sa iasa din lac.

Voichita se smiorcaia deja de doua zile ca ea nu iese din apa, ca or sa o manince pestii in lacul din Paleu. A doua oara. Pentru ca participase si anul trecut si nici atunci nu stia sa inoate.

Andras nu isi gasea ochelarii. Se uita gol la cutia in care trebuiau sa fie si zicea “Sigur sint acolo undeva, sigur nu i-am uitat! Sau poate or fi in masina ? “. Si continua sa priveasca de departe cutia plina cu orice in afara de ochelari.

Emanuel (un concurent din Bucuresti) statea cocotat pe bicicleta si tot exersa scosul pantofilor din SPD-uri. Era primul lui concurs cu SPD. Adevarul este ca intotdeauna e ceva ce poti face ca sa iti traiesti viata mai intens.

Sandor isi pregatea in liniste bicicleta. Nici o urma de stress pe fata lui. Stia ce urmeaza, stia ce are de facut. Emana liniste si incredere.

Ileana se plingea ca geamandurile sint pe stinga iar ea stie respira doar pe dreapta.

Radu vorbea cu voce tare “O sa imi iau costumul de tri pe mine ! Acum trebuie sa intru in apa !” Orice gind ii trecea prin cap il spunea cu voce tare. L-am intrebat ce trebuie sa fac pentru a inota mai repede. “Doar tehnica trebuie sa o tot repeti” mi-a zis. Apoi l-am intrebat cam cit timp o sa imi ia sa ajung la viteza lui. “Nu mult, vreo 4-5 ani” mi-a raspuns senin.

Banana aia nu mai voia sa intre deloc. Am renuntat.

Sa ridice mina cine are chef sa alerge 21km la o temperatura de 38 grade.

Bon. Acum sa ridice mina sus cine are chef sa pedaleze inainte 90km, tot la 38 grade.

S-au mai rarit miinile ridicate. Acum sa vedem cine are chef sa si inoate 1.9km inainte de bicicleta intr-un lac cu apa calda, la inghesuiala….. Ei bine, au mai ramas 71 de tzacaniti cu mina ridicata.

Daca ai 38 grade trebuie sa iei ceva medicamente. Oare daca faci toate astea la 38 grade nu ar trebui sa iei ceva medicamente  :D ?

 E primul half ironman intreg (la St Polten au anulat inotul pentru ca era prea frig). E greu sa concurezi la 7 grade pe vint si ploaie ? Think again ! Incearca acelasi lucru la 38 grade si vei descoperi noi culmi ale dementei, culmi peste care cumva cumva trebuie sa treci pentru ca …. quitting is not an option.

Inotul nu e o mare problema. Sau altfel formulat, e cea mai mica problema dintre toate. Esti intr-o apa prin care nu vezi nimic, nu ai nici o dunga trasata pe fundul apei si chiar daca ar fi dunga lu’ peshte tot nu ai vedea-o la cit de tulbure e apa. In concluzie nu stii incotro te indrepti daca nu ai un reper fix pe care sa-l urmaresti periodic.

Zeci de concurenti in jur, multi incercind doar sa iasa vii din apa, lucru pentru care – nu am inteles niciodata de ce – dau frenetic din miini si din picioare. Asta se traduce in faptul ca te alegi cu pumni in cap si picioare in gura pina reusesti sa iesi din masina de spalat, adica primii 250 metri.

Am terminat in 49 minute si cu toti dintii in gura, deci un prim rezultat pozitiv. Am inotat calm, constant, mergind pe exterior ca sa evit zonele de conflict, un traseu putin mai lung dar mai pasnic. Treaba asta cu inotatul in ape deschise trebuie neaparat exersata, nu ajunge sa inoti bine in bazin. E din alt film.

Urmeaza bicicleta. Traseul nu e greu iar asfaltul e surprinzator de bun. Ne invirtim in cerc prin citeva sate si in final urcam un deal relativ abrupt si apoi coborim in Oradea spre parcul Bratianu unde urmeaza sa alergam. Plec din start cu ideea fixa de a bea apa foarte des pentru a evita deshidratarea. Erau 49 grade la nivelul asfaltului. La viteza mare nu se simtea caldura, dar pe urcari, odata ce scadea viteza ramineam doar eu, senzatia de a fi intr-un cuptor si neuronul care ma intreba ce dracu caut eu acolo.

Ultimii 10km sint cei mai grei, e cea mai serioasa urcare, energia e pe minim, e miezul zilei si e caldura cea mai mare, doar gindul ca mai e un strop si se termina calvarul te face sa mergi inainte. Am mers destul de bine la proba asta, am terminat in 3:12 cu medie de 27km/ora, copt uniform, bine patruns si cu coaja rumenita.

Traseul de bicicleta se termina in Oradea in parcul Bratianu. Asta teoretic. Practic am avut senzatia ca am intrat cu bicicleta intr-un cuptor de pizza. Era mai cald decit pe traseul de bicicleta. Stomacul era plin de lichide pe care nu mai era capabil sa le proceseze.

Speram ca o sa fie in sfirsit racoare alergind prin parc. Doar ca nu a fost asa. Ucigator de cald. Senzatie de voma. Neuronul cerea apa iar stomacul urla ca nu mai are loc. Iar sa alergi cu o bila de apa in burta e imposibil. Privind retrospectiv ideal ar fi fost sa vomez chiar la inceput, sa scap de apa din stomac si apoi sa alerg. Cu siguranta ar fi fost mult mai bine. Primii 7 km i-am alergat foarte incet asteptind sa dispara senzatia de voma. Urmatorii kilometri i-am alergat foarte incet ca sa fie pace pe planeta. Pe dracu. Eram rupt in gura.

Tura de parc avea putin peste un kilometru, deci am trecut de 18 ori pe linga punctul de revitalizare unde faceam pauza citeva secunde si imi varsam un pahar de apa pe piept si unul pe spate. Pe la jumatatea turei era o cismea unde imi udam basca pentru a-mi racori neuronul. Era atit de cald incit basca se usca pina la punctul de revitalizare, deci pe o distanta de vreo 700m. Halucinant.

Nu se poate numi alergare ce am facut acolo. Daca aveam un picior in ghips probabil ca tot timpul asta il scoteam. Picioarele erau complet ok dupa bicicleta, nici urma de oboseala. Nu intelegeam ce mi se intimpla, nu ma mai confruntasem cu asa ceva. Cu oboseala as fi stiu sa lupt. A fost 99% lupta mentala de a merge mai departe. Calvarul de la alergare s-a terminat dupa 2:37, rezultind un timp total de 6:37, adica fix la jumatatea clasamentului.

Sincer, timpul nu conteaza. Proba sportiva se terminase cu mult timp inainte. Ultimele 3 ore au fost o lupta incredibila cu limitele mele, limite care au fost mai departe ca niciodata. Iar dupa o asemenea experienta in care reusesti sa le depasesti, chiar si tirindu-te, devii alt om, evoluezi spre o noua versiune a ta, mult mai puternica. Daca la anul vor fi tot 38 grade voi sti ce am de facut. Atit de simplu e.

Voichita e vie. Pestii au luat tzeapa. Iar. Si sint sigur ca va veni sa se inece si la anul. Am vazut-o alergind si stiam ca nu se va opri. Era in lumea ei cu lupta ei. O invingatoare.

Radu a abandonat dupa 5 minute de alergare. Inca nu stiu de ce.

Daniel a terminat pe locul 5.

Andras a mers constant, calm, a terminat cu bine.

Sandor a mers foarte bine. A reusit sa alerge decent si a terminat pe locul 14.

Emanuel nu a mai putut alerga. Mergea. L-am pus sa promita in timpul alergarii ca nu va renunta si nu a renuntat. A terminat in 9 ore. Citi au taria sa nu se opreasca timp de 9 ore ? Asta inseamna sa fii puternic. Si la anul va sti si el ce are de facut.

Inca un lucru ar mai fi de spus. Au mai fost 23 dementi care au concurat la ironman, adica au parcurs dublul distantelor. Timpul limita a fost de 16 ore iar ultimul a terminat cu 3 minute inainte de timpul limita.

Ce as putea eu sa spun despre ei ? Nimic. Inca nu s-au inventat acele cuvinte. O adinca plecaciune, tot respectul din lume si speranta ca intr-o zi o sa am taria de a incerca ceea ce acum nu reuseste sa se contureze ca idee.