Ultramaraton Via Maria Theresia

81km alergare montana cu 4700m urcare

Terminat in 15 ore si 11 minute

A zis cineva ca Tibi e intreg la cap ?

La VMT ne-am dus tot ca antrenament inainte de TDG, ideea era sa facem cit mai multe ultra-uri si sa le parcurgem cit mai economic, sa exersam stilul de alergare de la TDG.

Ne-am inscris de indata ce am vazut ca Tibi organizeaza asa ceva. Pe site scria ca o sa aiba cam 80km lungime si … cam atit. Ne gindeam ca va fi o cursa foarte lejera, un simplu antrenament care nu ne va solicita prea mult. Uitasem complet ca Tibi nu-i intreg la cap.

Surpriza a aparut dupa vreo doua luni, cind au pus pe site si timpul limita pentru terminarea cursei : 16 ore. Brusc ne-am dat seama ca din simplu antrenament a devenit cursa curselor, ca va fi destul de greu sa te incadrezi in timpul limita. Am facut niste calcule si a reiesit ca va trebui sa parcurg traseul cu o viteza aproape dubla fata de orice alt ultra la care am fost.

Sa ne intelegem, in caz ca nu v-ati dat seama : eu cam frec menta la ultramaratoane. Principiul de baza e sa alerg de placere, asa ca socializez, fac poze, admir peisajul, cam orice se iveste in afara de a alerga. La urma urmei daca e un timp limita de 24 ore, de ce sa nu ne bucuram de el ?

Socotelile aratau ca Vio putea termina cursa in aproximativ 15 ore iar eu in  … peste 16 ore, deci nu ma incadram in timpul limita. In concluzie am facut planul de cursa dupa viteza ei si … speram ca o sa reusesc sa trag de mine si sa tin si eu ritmul ala. Alta solutie nu era, eram inscris iar de abandonat nu se pune problema.

pe aici am alergat

Tiha, Tihuta si Birgaul

Pe site-ul lor scrie ca startul e la cantonul silvic Tihuta Colibita. Cum nu e pe lista cu monumente protejate de Unesco, deci habar nu am unde e kestia asta, am dat si eu o cautare pe google sa vad unde e dugheana aia si google mi-a aratat ca e in Prundu Birgaului. Probabil acolo o fi sediul lor central sau birtul de unde isi iau berea, cert e ca asa am reusit sa ne cazam la 50km distanta de start  :D

Partea frumoasa a lucrurilor este ca am vizitat de sase ori localitatile Unirea, Livezile, Rusu Birgaului, Josenii Birgaului, Mijlocenii Birgaului, Susenii Birgaului, Prundu Birgaului, Tiha Birgaului si Tihuta Birgaului, Tureac (aici sta radaru, cum cobori, pe dreapta), Muresenii Birgaului (Vio i-a zis Maramuresenii Birgaului) si apoi Piatra Fintinele.

Avem o patrie frumoasa care merita cunsocuta, asa ca in cele 6 ture in sus si in jos am avut vreme sa le memoram. Nu am inteles insa cine e Birgaul asta, de ce are asa multe kestii si daca a platit impozit la stat pe ele, cine mama lui han tatar e Tiha si cine e Tihuta si daca parintii lor stie … Am intrebat toate astea si nu am primit raspuns. Mare mister.

Cind am ajuns la Tasuleasa am aflat si noi ca sintem cazati la dracu. Nu e foarte mare problema sa te plimbi, dar cind startul e la 6 dimineata si in mod normal te trezesti la ora 4, o ora pe drum inseamna trezire la ora 3, care brusc inseamna ca nu mai stii sigur daca ai dormit sau nu, cum te chema si cine dracu te-a pus sa faci ce faci.

Desi lipsa de somn e bine sa fie si ea antrenata, am decis totusi sa dormim in masina, pe pasune la Tasuleasa, ca sa fim aproape de start si sa dormim cu o ora in plus. Adinutza s-a invirtit in cercuri mici si mijlocii si ne-a facut rost de saci de dormit, asa ca problema era ca si rezolvata.

 

la inscriere

Ne inscriem, primim numerele 45 si 46, asistam la sedinta tehnica unde ni se spune ca totul e frumos si ca daca murim pe traseu sint foarte multi care vor aduce cadavrele la finish, mai aflam ca au furat marcajele pe vreun kilometru dar ca le vor reface a doua zi inainte de concurs, mai aflam ca sint citeva stine pe traseu, dar sa stam linistiti ca daca sare vreun ciine la noi au ordin sa ii impuste si ca sint sanse mari sa nimereasca ciinele, si mai aflam ca toate punctele de control au si  mincare si ca vor fi fructe din belsug in toate si ca …. ta na naaaaaa … vor avea pepene rosu in toate punctele. Asta mie mi-a sunat tare bine, va spun eu mai incolo de ce.

Mai pierdem vreo ora pina povestim si primim sacii de dormit, se insera deja, asa ca decidem sa cautam punctul de start, ca sa stim unde sa mergem dimineata, sa nu mai avem surprize, erau suficiente deja. Zuzzy imi explica pe unde se ajunge asa ca decolam incolo.

Teoretic era aproape. Dupa vreo 7 km era foarte clar ca nu mergeam bine, asa ca il sun pe Tibi care ma linisteste si imi spune ca foarte bine merg, dar ca trebuie sa ma intorc, ca-s la mama dracului. Vio isi cam ascutea deja drujba in gind, asa ca pentru a ramine in viata m-am grabit sa ajung cit mai repede la start. Mare noroc ca l-am sunat pe Tibi, nu gaseam nici impuscat drumul ala.

Am ajuns intr-un final, am vazut cantonul, am pishat pomul, am admirat porcii si am plecat spre hotel sa ne luam lucrurile si sa ne intoarcem (cica) la Tasuleasa ca sa dormim in masina, ca doar asa fac alergatorii excentrici, isi iau hotel si dorm in masina.

Era vreo 11 seara cind am ajuns la hotel, asa ca ne-a fost clar ca nu mai plecam de acolo, nu mai avea nici un sens, era mult prea tirziu. La urma urmei odihnit poate alerga oricine, iar timpul limita de 16 ore era oricum prea generos, e mai interesant sa pornim nedormiti. Sau nu ?

vreo 60 nebuni la start

Cursa

Am ajuns la start cam cu 20 minute inainte de ora 6. Era deja lume multa pe acolo, soarele nu rasarise inca asa ca era cam frig. Un strop de socializare, multa adrenalina printre concurenti, o numaratoare inversa rapida si … toata lumea alearga de parca ar fi o cursa de 5km, ca de obicei.

Eu stau mai catre final, nu alerg tare, iar cind ma uit la ceas vad ca am pace 5:30. Ma buseste risul si incetinesc. Astia iar alearga de parca s-ar da parizer moca pe traseu …

 

cam de asta e nevoie : o punga si doua picioare

Temperatura era perfecta, peisajul de vis, mult traseu prin padure la umbra, soarele rasarise in sfirsit, traseul foarte alergabil, asa ca mentineam ritmul constant si mai socializam cu cite unul pe urcari. Stiam ritmul cu care trebuie sa merg, nu aveam de gind sa fortez nici un strop, scopul era sa tin ritmul asta pina la kilometrul 46 unde trebuia sa ajungem in 9 ore. Daca reuseam asta restul era ... poezie. Multi nu au intuit dificultatea cursei si au omis si faptul ca va fi extrem de cald.

Destul de rapid ajung la primul punct de control, unde marea majoritate nu au oprit. Ei bine, va spusesem ca la sedinta tehnica Tibi ne-a anuntat ca va fi pepene rosu la toate punctele de control. Eu stiam ca va trebui sa alerg cu viteza dubla cursa asta, iar asta insemna in primul rind o strategie de hidratare si alimentatie perfecta, si nu exagerez deloc.

 

despre asta e vorba

Indiferent cit de pregatit esti, fara hidratare si fara energie tot in sant ajungi. Ideea era sa incerc sa maninc cit mai mult pepene rosu, o sursa foarte buna de apa si energie intr-un singur produs, ca si detergentul bonux. Asa ca fratili vostru s-a oprit la primul punct de control si a inceput sa bage in gura cit pepene rosu a putut. A fost si incredibil de bun la gust, asa ca am plecat cu zimbetul pe buze de acolo, asteptind sa vad cum se va comporta burtalaul plin cu pepene in timp ce alerg.

Ei bine, a intrat perfect, am reusit sa alerg fara sa ma incurce burdihanul, si ma simteam atit hidratat cit si satul. Mare minune !  Intre timp mai bagam cite un baton de orez din cind in cind, ca sa suplimentez energia. Nu prea era incintat stomacul de batonul ala, asa ca mincam bucati foarte mici ca sa intre mai usor.

Povestea avea sa se repete pina la finalul cursei, la toate punctele de control am mincat pepene rosu cit am putut. A fost un punct de control la care am mincat o jumatate de pepene. Zau ca nu stiu unde a intrat atita. Cred ca am mincat cel putin 4 pepeni in total. Un fel de pepeniada a fost concursul asta pentru mine.

Dupa vreo 10km o vad in departare pe Vio. Ea intotdeauna pleaca mai rapid. Nu ma grabesc, merg in ritmul meu, asa ca mai trec vreo 10km pina o ajung. Traseul incepe sa urce mai serios, iar cind iesim din padure ne trezim intr-un peisaj fabulos. Nu era strop de nor pe cer, asa ca se vedea pina foarte departe. De vis a fost.

            La un moment dat traseul e comun cu celelalte probe, asa ca ne intersectam cu biciclisti si cu alergatorii de la semimaraton si maraton. Atmosfera e fantastica, ne intilnim cu prieteni, ne incurajam reciproc, veselia e maxima de ambele parti. O idee minunata.

 

pe creasta asta topaiam noi, de pe un virf pe altul

Tot urcam si coborim virfurile de pe creasta, admirind peisajul, iar cind ajungem la kilometrul 45 incepe o coborire foarte abrupta spre Saua Negoiu, punctul de control unde aveam un timp limita de 9 ore. Coborirea astea era fix pe creasta, lata cam de jumatate de metru, cu prapastie in stinga si in dreapta, asa ca noi coboram cu atentie, cugetind unde punem fiecare pas, nu ca Tibi care zicea ca face coborirea asta in 9 minute, alunecind pe pietre la vale … (noua ne-a luat mai mult de o ora)

Asa se face ca pe coborirea asta Vio (probabil impresionata de viteza cu care ne deplasam corpurile) ma intreaba la un moment dat : “Tomitza, noi sintem acum skyrunnerii (p)ulii ?”. O adevarata sclipire de geniu, care ne-a facut sa ridem in hohote atit pe coborirea aia cit si dupa aceea in cursa, pina la final. Dupa ce muschiul incepe sa dispara din peisaj iar neuronul e din ce in ce mai sictirit, se ajunge la o stare emotionala extrem de delicata in care fie rizi ca prostu indiferent ce se intimpla, fie plingi ca prostu din aceleasi motive inexistente.

Ajungem la punctul de control cu vreo 25 minute inainte de termenul limita, ceea ce insemna ca daca nu facem vreo greseala nasoala, concursul e terminat. Aici aveau supa si paste, asa ca ne-am asezat sa refacem rezervele calorice, mai era aproape inca atit pina la final. Mincam cit putem, socializam cu voluntarii, mai mincam o tura, iar in final plecam de acolo ca mai aveam treaba de facut. Inca un maraton si gata.

 

cariera de sulfiti, aproape de saua Negoiu

De aici traseul e un strop mai usor, dar cam in soare. Totusi, trebuia sa alergam aproape tot ca sa ne incadram in timp, asa ca plecam in alergare usoara. Cind aveam eu mai multa energie treceam in fata si tineam ritmul, cind avea Vio mai multa energie schimbam rolurile, astfel incit am reusit sa mentinem o viteza buna tot timpul.

Treptat incepem sa ajungem alti concurenti, iar cum Vio era prima fata, toti se speriau si o luau la goana cind o vedeau, nu voiau sa fie depasiti de o fata … Ce barbati si ultramaratonistii astia, sa fuga de fete … Ne tot intersectam cu ei pe traseu, ba ii depasim noi, ba ne depasesc ei dupa ce se odihneau nitel.

Cind ajungem la punctul de control din Poiana Dalbidan, voluntarii ne primesc extrem de entuziasmati, si ne povestesc rizind cum baietii dinaintea noastra au mincat in fuga si au plecat rapid spunind “plecam repede ca vine Vio ! “. Toti erau panicati sa nu fie depasiti de Vio.

incepe sa se auda muzica de la sosire

            Cind soarele incepe sa dispara auzim pentru prima data muzica de la sosire. Ultimii patru kilometri au durat o vesnicie, asa ca ne motivam gindindu-ne cit de putin mai avem de alergat : doua ture de parc, o tura de parc, trei ture de pista, doua ture de pista, o tura de pista …

Terminam cursa in 15 ore si 11 minute, cu zimbetul pe buze, exact cum ne-am propus. Doar doua fete au reusit sa termine cursa, Vio a fost prima iar Zuzzy avea sa termine si ea putin mai tirziu. La sosire era premierea celorlalte probe, era extrem de multa lume, asa ca ne-am bucurat de o primire nemaipomenita.

Facem un scurt masaj, timp in care prieteni dragi se ocupa sa ne faca rost de niste mincare, eram morti de foame. Cum o treime din participanti nu au reusit sa termine cursa, au aminat premierea ultramaratonului pentru a doua zi, asa ca dupa ce am mincat tot ce am gasit prin farfurii (ale noastre si ale vecinilor) am decolat si noi sa odihnim neuronu, ne suportase destul.

 

finish

Concluzii

Un concurs organizat incredibil, cu niste voluntari extraordinari (atita bunavointa si suflet eu nu am mai vazut), un peisaj de vis, o atmosfera fantastica … cam multe laude intr-o singura fraza, dar e adevarul adevarat.

Peisaje care te obliga sa te opresti din cind in cind si sa te minunezi unde ai ajuns. Voluntari atit de inimosi incit nu-ti mai vine sa pleci de la punctele de control. Un traseu greu, care te obliga sa alergi foarte mult, ca sa afli cit de puternic esti. Nu fiti tristi, la anu baga Tibi si o proba de 120km, pentru cei care au terminat cu zimbetul pe buze anul asta  :D

Antrenamentele pentru TDG s-au cam terminat. Restul … e poezie.

Traversarea Tarnitei dus-intors

14km inot in 5 ore 10 minute

 

la finalul celor 14k

Anul trecut am scris cele de mai jos :

Flip-turn la Tarnita

Stiti ce e un flip-turn, nu ? Treaba aia pe care o faci la capat de culoar, ca sa te intorci rapid. Mai precis la capat de culoar te dai peste cap si te impingi cu picioarele de capatul bazinului ca sa pleci in viteza inapoi.

Am tot zis ca trebuie sa invat si eu kestia asta, dar am tot aminat. Prin iarna ma intilnesc cu Razvan Cuc la bazin si imi zice ca s-a gindit sa faca traversarea Tarnitei dus-intors, adica sa nu se opreasca la capat si sa se intoarca inot inapoi la start, adica 14km in total.

Stiu ca multi i-ar fi recomandat rapid pilule, dar eu l-am intrebat daca nu ma ia si pe mine cu el :D

Nu e o idee minunata sa faci flip-turn la Tarnita ?

Stelele au decis sa nu facem treaba asta anul asta, dar ... poate la anu'... ?

inainte de start

Anul acesta …

Eu cloceam deja ideea de aproape doi ani si eram decis sa o fac chiar si singur. Am intrebat pe FB cam cu o luna inainte de concurs daca nu vrea cineva sa facem tzacaneala asta, dar in final nu am reusit sa gasesc pe nimeni.

Stiam ca Razvan inca are probleme cu spatele, dar cum nu gasisem pe nimeni, am decis sa-i trimit un mail cu citeva zile inainte de concurs, poftindu-l sa se relaxeze cu o dubla traversare, numai buna sa-i puna la loc vertebrele  ;)

O asemenea terapie neconventionala nu putea sa-l lase indiferent … Om adevarat fiind, si-a bagat piciorul in neuron si a decis sa vina. Uite asa, intr-o singura secunda, viata devine un foc de artificii.

Astrele au vrut ca el sa imi dea ideea acu doi ani si tot el sa-mi fie partener de travsersare.

 

echipare rapida, erau 9 grade

Antrenament

Cum te antrenezi pentru 14km de inot ? Habar nu am. Cautati pe google. Practic s-a decis treaba cu vreo 4 zile inainte de concurs, deci … nu mai era timp de facut mare lucru. Asa ca m-am odihnit, ca de obicei. Tulai ce misto e sa nu ai habar ce te asteapta … :D

Cred ca ar trebui sa inoti distante lungi … Eu am fost la Tarnita de vreo 4 ori si am inotat relaxat distante de 2-4 km. Clar nu ajunge, dar pentru supravietuire e suficient.

Din punctul meu de vedere daca stii sa inoti relaxat, poti inota orice distanta. Deocamdata ideea asta se pare ca functioneaza pina la 14km, mai departe ….  ramine de vazut.

Planul

E clar ca daca traversezi dus si intors Tarnita, greul va fi pe intoarcere, asa ca planul a fost sa plecam pe la ora 8 de la coada lacului spre zona de start, astfel incit sa ajungem acolo inainte de startul concursului, astfel incit intoarcerea sa o facem impreuna cu toti concurentii de la proba de 6500m, avind astfel suport de pe caiace, in caz caz ne trebuia ceva, un mic, o bere, o maslina ...

Am pus intr-o punga niste batoane, apa, crema de protectie solara si niste vaselina si le-am lasat unui prieten de-al lui Razvan, astfel incit sa le primim cind vom ajunge in zona de start, inainte de intoarcere. Multumim pentru ajutor.

Vio s-a ocupat de ridicarea kiturilor noastre de concurs, astfel incit atunci cind am ajuns in zona de start ne-au inscriptionat si pe noi cu numerele de concurs si am primit castile de inot cu numerele pe ele. Multumim si ei pentru ajutor, ofcors, mai ales ca a participat la proba de 6500m, deci avea treaba si ea.

Cam asta a fost tot, nu e foarte complicata treaba. Enough talk, let’s swim !

 

traseul parcurs, dus - intors

Povestea

Greul a inceput de dimineata, cu trezit la ora 5 jumate. Sa te dai jos din patul cald stiind ca o sa te bagi intr-un lac de munte pentru vreo 5 ore nu e un gind prea placut...

Am mincat un strop si am plecat sa-l iau pe Razvan de acasa. Desi era foarte devreme, strazile erau pline de untoldisti beti. Sau poate nu erau beti, dar in mod clar se clatinau si priveau confuz spre puncte inexistente. Era 6 dimineata si muzica inca bubuia.

Pe masura ce ne apropiam de lac aruncam privirea din cind in cind spre termometrul masinii si constatam cum temperatura scadea la cote inadecvate. Cind am ajuns la coada lacului termometrul se incapatinase sa arata 9 grade. Ce nesuferit …

M-am gindit ca e doar o toana de-a lui, dar cind m-am dat jos din masina, desi eram cu un polar pe mine, am inceput sa tremur serios. Not good.

Razvan se da jos din masina si zice “acu ca ne-am lamurit cu temperatura aerului, hai sa vedem si temperatura apei”  :D

Termometru nu aveam, asa ca ne-am bagat extremitatile in lac. Surprinzator, dar apa era mult mai calda decit aerul de afara, asa ca ne-am apucat tovaraseste sa ne echipam pentru ghidusie, era clar preferabil sa fim in apa decit afara. Asta nu inseamna ca era calda apa, ci doar ca avea mai mult de 9 grade.

 

gata de balaceala

De la coada lacului spre zona de start

Am pus neoprenele pe noi, ne-am uns cu crema solara pe moaca, urechi si git si apoi am pus vaselina pe unde ne-a dus capul ca s-ar putea freca ceva de altceva, sau altceva de ceva. Intelegeti voi.

Soarele tocmai aparea de peste culmi, iar cum aerul era foarte rece, aburi pluteau peste lacul de oglinda, ca intr-un film suprarealist. Peisajul era fabulos. Pacat ca nu aveam cu ce sa pozam. Dar noi aveam o treaba de facut, rait ?

Am plecat relaxat, nu stiam nici unul cit de solicitanta e treaba asta asa ca ideea era sa ajungem cit mai fresh in zona de start, ca sa fim cit mai ok pentru intoarcere. Ca sa masor cit mai bine traseul, fara sa fie pierderi de semnal, am pus ceasul cu gps pe cap, intre cele doua casti de inot, astfel incit sa fie tot timpul afara din apa. L-am setat sa piuie la fiecare kilometru, asa ca stiam cu precizie ce distanta am parcurs. O idee cam proasta, la asemenea distanta cred ca era preferabil sa nu stiu cit mai am …

Pe mina aveam un ceas obisnuit, asa ca stiam si ce timp a trecut de la start. Pe mine nu prea ma interesa subiectul asta, dar Razvan a preferat sa stim si timpul asa ca l-am luat si pe el.

Primii 4km au trecut intr-o clipita, nu mi-a venit sa cred ca am ajuns la kilometrul patru si trecusera doar 80 minute. Intre timp au inceput sa treaca pe linga noi caiace indreptindu-se catre zona de start. Cum aveam pe cap casti cu traversarea tarnitei, unii s-au oprit si ne-au anuntat ca am gresit grav traseul si ora, ca startul e in alta parte si la alta ora …

Va dati seama cit de cretini au crezut ca sintem ? Sau poate … chiar eram :D

Necuratul a lovit putin dupa kilometrul 4. Am mai avut circei din cind in cind, dar de obicei destul de suportabili. Asta a fost mama si cu tata lor, Chuck Norris-ul circeilor, si a lovit fara preaviz. Am simtit cum gamba dreapta s-a contractat complet si asa a ramas. Nu mai puteam sa misc deloc piciorul drept, parca mi-l taia cineva cu fierastraul. Orice faceam, nu voia sa plece contractura. A trebuie sa ma opresc si sa astept sa treaca.

Al naibii de nasol a durut. Baiul a fost ca dupa aceea nu mai puteam da din piciorul drept, simteam cum contractura vrea sa ma capseze din nou. Solutie ? Este, sa inot fara sa dau din picioare. Nu am mai incercat asta, dar este un inceput pentru toate, nu ? Abandonul nu e pe lista, ca de obicei.

Am constatat ca nu e foarte greu sa inot fara sa dau din picioare, insa viteza scade semnificativ. Daca nu dai din picioare, ele se scufunda si pozitia in apa nu mai e orizontala, asa ca viteza scade semnificativ. Dar nu aveam ce face. Am incercat sa fac kick numai cu stingul, dar mi-am dat seama rapid ca daca suprasolicit stingul o sa ajung rapid si cu el la circel, asa ca nu era o solutie buna. Mai bine incet, dar sigur. Ideea era sa termin, indiferent de timp.

Pe ultimii 2km inainte de a ajunge in zona de start vintul batea destul de puternic, asa ca au aparut valurile. Concurentii de la proba de 1500m mai inotau cind am ajuns in zona de start. Plecasem la 8:10 de la coada lacului si am ajuns la start la 10:34, asa ca mai aveam cam 25 minute sa mincam ceva, sa schimbam castile cu cele de concurs si sa ne tatueze numerele pe buci (pardon, miini).

 

intoarcerea, odata cu startul concursului

 

De la start inapoi la coada lacului

Odata rezolvate treburile organizatorice am mincat trei batoane si am baut ceva apa, nu foarte multa, sa nu plec cu un bolovan in burta. Asa am vrut dar nu prea mi-a reusit treaba asta, aveam sa aflu mai tirziu. Am predat pungile si am plecat spre apa, startul se dadea in citeva minute. Repede zboara timpul.

M-am intilnit cu prieteni dragi, ne-am incurajat reciproc si am intrat in apa. Atmosfera era incendiara. Distanta e mare, e cel mai lung concurs de inot de la noi, asa ca fara sa vrei te umple de adrenalina.

Pentru mine necunoscutul acum incepea. Traversarea o mai facusem, dar banuiam ca exista viata si dupa 7000m, iar acum era momentul sa aflu.

Am plecat foarte incet, aveam burta destul de plina si erau valuri, asa ca speram sa nu mi se faca rau. Pe mal mi-am masat gambele cit am putut (nu prea am avut timp), asa ca puteam sa dau cit de cit din picioare, fara sa le fortez, nu voiam sa ajung iar la circei.

Primii 4km au mers foarte usor, asa ca am ajuns la kilometrul 11 fara probleme. Baiul insa a fost ca aici a aparut greata si senzatia de voma. La bazin cind ajung la senzatia asta (destul de rar se intimpla), ma opresc, ies din bazin si renunt la antrenament, nu am reusit sa gasesc o solutie ca sa scap de ea. Dar aici … nu aveam de gind sa renunt. Cind alerg si mi se face rau, vomez si stiu ca dupa aceea e totul ok. Dar in apa nu facusem niciodata treaba asta, nu stiam cum e, asa ca am preferat sa nu ajung acolo.

Am incercat sa inot astfel incit balansul sa fie cit mai mic posibil, m-am si oprit de citeva ori cind senzatia era prea puternica. Una peste alta, am reusit sa ajung pina la final fara sa vomez.

Tot pe la kilometrul 11 a inceput sa imi fie frig. Eram deja de mai mult de 4 ore in apa si corpul nu mai avea energie pentru a produce caldura. La treaba asta nu ma gindisem, ar fi fost bine sa fi avut niste geluri la mine atit la dus cit si la intors. Se consuma extrem de multa energie cu incalzitul corpului.

Ultimii 2km au durat o vesnicie. Am avut senzatia ca am mai traversat inca o data Tarnita pe aia doi kilometri. Fizic nu e o provocare extrem de mare distanta asta, dar mental e o provocare uriasa, asa ca neuronul a constatat cu mirare ca iar l-am scos din zona de confort.

Dupa 2:46 am ajuns la final, infometat si infrigurat, nerabdator sa ma intind la soare si sa maninc ceva, stiind ca scap de senzatia de greata odata ce nu ma mai balanganesc. Razvan ma astepta la sosire, el a tras tare pe intoarcere si a scos un timp foarte bun.

Ceasul meu a masurat 14km in total cu un timp total de  5 ore si 10 minute. O distanta frumoasa, o noua limita atinsa. Dar, mai pretios ca orice altceva, sa stai dupa cursa la soare si sa povestesti cu prieteni dragi.

la finalul celor 14k

Omul si caiacul

Am constatat ca imediat dupa ce am plecat inapoi spre coada lacului, impreuna cu cei din concurs, un caiac s-a apropiat de mine si  nu a mai plecat. Se tot uita lung la mine, iar din cind in cind ma intreba daca e totul ok.

Cind pleca, venea alt caiac, si tot asa. Uneori era atit de aproape incit ma incomoda, aveam senzatia ca o sa dau in caiac. Initial nu i-am bagat in seama, dar dupa ce a trecut o ora si nu a mai plecat, am inceput sa ma gindesc ca poate sint ultimul si asa e protocolul, sa stea cu ultimul.

La un moment dat am vazut ca am depasit un concurent, deci sigur nu eram ultimul, dar caiacul tot nu a plecat de linga mine … Am terminat cursa fara sa imi dau seama de ce se tot aglutinau aia pe linga mine.

Dupa ce m-am intins la soare si am inceput sa povestesc cu diversi prieteni, unii imi ziceau ca arat foarte rau, ca-s palid, etc, dar tot nu m-am prins care e baiul.

Intr-un final imi zice unul ca-s alb la fatza, de parca as fi mort, si atunci mi-a picat fisa….

 

cu crema asta ma dadusem pe toata fatza

Mai tineti minte poza asta de la TDG ? Si acolo se tot uita lumea la mine mirata si eu nu pricepeam de ce. Mi-au facut si poza si mi-au zis ca arat ca un clovn, dar tot nu m-am prins pina nu am vazut poza.

Misterul e in crema de protectie solara. Nush ce dracu au bagat in ea, probabil vopsea lavabila, ideea e ca atunci cind ma dau cu ea devind alb ca un cadavru, iar ea nu intra in piele. Si asta nu e tot, chiar daca incerc sa ma sterg cu ceva, nu mai vine jos porcaria aia.

Ei bine, dintr-o data mi-am dat seama ca cei din caiace erau speriati ca o sa mor dracului in lac. Va dati seama, vad pe unul inotind intr-o proba de 6500m, alb la fatza ca varul …

De aceea stateau atit de aproape de mine si ma intrebau din cind in cind daca sint ok. Iar cum eu nu raspundeam, se apropiau foarte tare sa vada daca chiar sint viu sau am murit si mai dau in mod reflex din miini …

Mi-am cumparat alta crema de protectie si pe aia nu o sa o mai folosesc. Constat ca speriu lumea cu ea, si nu e frumos … Inca nu o arunc, poate zugravesc in toamna si ar fi foarte buna la asa ceva.

 

daca e cu 13, e de bine

Mai fac vreodata ghidusia asta ?

Cu mare probabilitate da. Cind ma gindesc la treaba asta ma pufneste risul, iar pentru mine e suficient. Daca e distractiv, e bun.

Dupa ce am terminat, mai multi prieteni au venit la mine si s-au aratat interesati ca anul viitor sa vina si ei. Cu cit mai multi, cu atit mai distractiv. Si sa nu uitam ca Traversarea Tarnitei a aparut dupa ce citiva prieteni au trecut lacul, de distractie, deci … sint sanse ca in viitor sa apara si proba dubla, nu ?