Ultramaraton Via Maria Theresia

81km alergare montana cu 4700m urcare

Terminat in 15 ore si 11 minute

A zis cineva ca Tibi e intreg la cap ?

La VMT ne-am dus tot ca antrenament inainte de TDG, ideea era sa facem cit mai multe ultra-uri si sa le parcurgem cit mai economic, sa exersam stilul de alergare de la TDG.

Ne-am inscris de indata ce am vazut ca Tibi organizeaza asa ceva. Pe site scria ca o sa aiba cam 80km lungime si … cam atit. Ne gindeam ca va fi o cursa foarte lejera, un simplu antrenament care nu ne va solicita prea mult. Uitasem complet ca Tibi nu-i intreg la cap.

Surpriza a aparut dupa vreo doua luni, cind au pus pe site si timpul limita pentru terminarea cursei : 16 ore. Brusc ne-am dat seama ca din simplu antrenament a devenit cursa curselor, ca va fi destul de greu sa te incadrezi in timpul limita. Am facut niste calcule si a reiesit ca va trebui sa parcurg traseul cu o viteza aproape dubla fata de orice alt ultra la care am fost.

Sa ne intelegem, in caz ca nu v-ati dat seama : eu cam frec menta la ultramaratoane. Principiul de baza e sa alerg de placere, asa ca socializez, fac poze, admir peisajul, cam orice se iveste in afara de a alerga. La urma urmei daca e un timp limita de 24 ore, de ce sa nu ne bucuram de el ?

Socotelile aratau ca Vio putea termina cursa in aproximativ 15 ore iar eu in  … peste 16 ore, deci nu ma incadram in timpul limita. In concluzie am facut planul de cursa dupa viteza ei si … speram ca o sa reusesc sa trag de mine si sa tin si eu ritmul ala. Alta solutie nu era, eram inscris iar de abandonat nu se pune problema.

pe aici am alergat

Tiha, Tihuta si Birgaul

Pe site-ul lor scrie ca startul e la cantonul silvic Tihuta Colibita. Cum nu e pe lista cu monumente protejate de Unesco, deci habar nu am unde e kestia asta, am dat si eu o cautare pe google sa vad unde e dugheana aia si google mi-a aratat ca e in Prundu Birgaului. Probabil acolo o fi sediul lor central sau birtul de unde isi iau berea, cert e ca asa am reusit sa ne cazam la 50km distanta de start  :D

Partea frumoasa a lucrurilor este ca am vizitat de sase ori localitatile Unirea, Livezile, Rusu Birgaului, Josenii Birgaului, Mijlocenii Birgaului, Susenii Birgaului, Prundu Birgaului, Tiha Birgaului si Tihuta Birgaului, Tureac (aici sta radaru, cum cobori, pe dreapta), Muresenii Birgaului (Vio i-a zis Maramuresenii Birgaului) si apoi Piatra Fintinele.

Avem o patrie frumoasa care merita cunsocuta, asa ca in cele 6 ture in sus si in jos am avut vreme sa le memoram. Nu am inteles insa cine e Birgaul asta, de ce are asa multe kestii si daca a platit impozit la stat pe ele, cine mama lui han tatar e Tiha si cine e Tihuta si daca parintii lor stie … Am intrebat toate astea si nu am primit raspuns. Mare mister.

Cind am ajuns la Tasuleasa am aflat si noi ca sintem cazati la dracu. Nu e foarte mare problema sa te plimbi, dar cind startul e la 6 dimineata si in mod normal te trezesti la ora 4, o ora pe drum inseamna trezire la ora 3, care brusc inseamna ca nu mai stii sigur daca ai dormit sau nu, cum te chema si cine dracu te-a pus sa faci ce faci.

Desi lipsa de somn e bine sa fie si ea antrenata, am decis totusi sa dormim in masina, pe pasune la Tasuleasa, ca sa fim aproape de start si sa dormim cu o ora in plus. Adinutza s-a invirtit in cercuri mici si mijlocii si ne-a facut rost de saci de dormit, asa ca problema era ca si rezolvata.

 

la inscriere

Ne inscriem, primim numerele 45 si 46, asistam la sedinta tehnica unde ni se spune ca totul e frumos si ca daca murim pe traseu sint foarte multi care vor aduce cadavrele la finish, mai aflam ca au furat marcajele pe vreun kilometru dar ca le vor reface a doua zi inainte de concurs, mai aflam ca sint citeva stine pe traseu, dar sa stam linistiti ca daca sare vreun ciine la noi au ordin sa ii impuste si ca sint sanse mari sa nimereasca ciinele, si mai aflam ca toate punctele de control au si  mincare si ca vor fi fructe din belsug in toate si ca …. ta na naaaaaa … vor avea pepene rosu in toate punctele. Asta mie mi-a sunat tare bine, va spun eu mai incolo de ce.

Mai pierdem vreo ora pina povestim si primim sacii de dormit, se insera deja, asa ca decidem sa cautam punctul de start, ca sa stim unde sa mergem dimineata, sa nu mai avem surprize, erau suficiente deja. Zuzzy imi explica pe unde se ajunge asa ca decolam incolo.

Teoretic era aproape. Dupa vreo 7 km era foarte clar ca nu mergeam bine, asa ca il sun pe Tibi care ma linisteste si imi spune ca foarte bine merg, dar ca trebuie sa ma intorc, ca-s la mama dracului. Vio isi cam ascutea deja drujba in gind, asa ca pentru a ramine in viata m-am grabit sa ajung cit mai repede la start. Mare noroc ca l-am sunat pe Tibi, nu gaseam nici impuscat drumul ala.

Am ajuns intr-un final, am vazut cantonul, am pishat pomul, am admirat porcii si am plecat spre hotel sa ne luam lucrurile si sa ne intoarcem (cica) la Tasuleasa ca sa dormim in masina, ca doar asa fac alergatorii excentrici, isi iau hotel si dorm in masina.

Era vreo 11 seara cind am ajuns la hotel, asa ca ne-a fost clar ca nu mai plecam de acolo, nu mai avea nici un sens, era mult prea tirziu. La urma urmei odihnit poate alerga oricine, iar timpul limita de 16 ore era oricum prea generos, e mai interesant sa pornim nedormiti. Sau nu ?

vreo 60 nebuni la start

Cursa

Am ajuns la start cam cu 20 minute inainte de ora 6. Era deja lume multa pe acolo, soarele nu rasarise inca asa ca era cam frig. Un strop de socializare, multa adrenalina printre concurenti, o numaratoare inversa rapida si … toata lumea alearga de parca ar fi o cursa de 5km, ca de obicei.

Eu stau mai catre final, nu alerg tare, iar cind ma uit la ceas vad ca am pace 5:30. Ma buseste risul si incetinesc. Astia iar alearga de parca s-ar da parizer moca pe traseu …

 

cam de asta e nevoie : o punga si doua picioare

Temperatura era perfecta, peisajul de vis, mult traseu prin padure la umbra, soarele rasarise in sfirsit, traseul foarte alergabil, asa ca mentineam ritmul constant si mai socializam cu cite unul pe urcari. Stiam ritmul cu care trebuie sa merg, nu aveam de gind sa fortez nici un strop, scopul era sa tin ritmul asta pina la kilometrul 46 unde trebuia sa ajungem in 9 ore. Daca reuseam asta restul era ... poezie. Multi nu au intuit dificultatea cursei si au omis si faptul ca va fi extrem de cald.

Destul de rapid ajung la primul punct de control, unde marea majoritate nu au oprit. Ei bine, va spusesem ca la sedinta tehnica Tibi ne-a anuntat ca va fi pepene rosu la toate punctele de control. Eu stiam ca va trebui sa alerg cu viteza dubla cursa asta, iar asta insemna in primul rind o strategie de hidratare si alimentatie perfecta, si nu exagerez deloc.

 

despre asta e vorba

Indiferent cit de pregatit esti, fara hidratare si fara energie tot in sant ajungi. Ideea era sa incerc sa maninc cit mai mult pepene rosu, o sursa foarte buna de apa si energie intr-un singur produs, ca si detergentul bonux. Asa ca fratili vostru s-a oprit la primul punct de control si a inceput sa bage in gura cit pepene rosu a putut. A fost si incredibil de bun la gust, asa ca am plecat cu zimbetul pe buze de acolo, asteptind sa vad cum se va comporta burtalaul plin cu pepene in timp ce alerg.

Ei bine, a intrat perfect, am reusit sa alerg fara sa ma incurce burdihanul, si ma simteam atit hidratat cit si satul. Mare minune !  Intre timp mai bagam cite un baton de orez din cind in cind, ca sa suplimentez energia. Nu prea era incintat stomacul de batonul ala, asa ca mincam bucati foarte mici ca sa intre mai usor.

Povestea avea sa se repete pina la finalul cursei, la toate punctele de control am mincat pepene rosu cit am putut. A fost un punct de control la care am mincat o jumatate de pepene. Zau ca nu stiu unde a intrat atita. Cred ca am mincat cel putin 4 pepeni in total. Un fel de pepeniada a fost concursul asta pentru mine.

Dupa vreo 10km o vad in departare pe Vio. Ea intotdeauna pleaca mai rapid. Nu ma grabesc, merg in ritmul meu, asa ca mai trec vreo 10km pina o ajung. Traseul incepe sa urce mai serios, iar cind iesim din padure ne trezim intr-un peisaj fabulos. Nu era strop de nor pe cer, asa ca se vedea pina foarte departe. De vis a fost.

            La un moment dat traseul e comun cu celelalte probe, asa ca ne intersectam cu biciclisti si cu alergatorii de la semimaraton si maraton. Atmosfera e fantastica, ne intilnim cu prieteni, ne incurajam reciproc, veselia e maxima de ambele parti. O idee minunata.

 

pe creasta asta topaiam noi, de pe un virf pe altul

Tot urcam si coborim virfurile de pe creasta, admirind peisajul, iar cind ajungem la kilometrul 45 incepe o coborire foarte abrupta spre Saua Negoiu, punctul de control unde aveam un timp limita de 9 ore. Coborirea astea era fix pe creasta, lata cam de jumatate de metru, cu prapastie in stinga si in dreapta, asa ca noi coboram cu atentie, cugetind unde punem fiecare pas, nu ca Tibi care zicea ca face coborirea asta in 9 minute, alunecind pe pietre la vale … (noua ne-a luat mai mult de o ora)

Asa se face ca pe coborirea asta Vio (probabil impresionata de viteza cu care ne deplasam corpurile) ma intreaba la un moment dat : “Tomitza, noi sintem acum skyrunnerii (p)ulii ?”. O adevarata sclipire de geniu, care ne-a facut sa ridem in hohote atit pe coborirea aia cit si dupa aceea in cursa, pina la final. Dupa ce muschiul incepe sa dispara din peisaj iar neuronul e din ce in ce mai sictirit, se ajunge la o stare emotionala extrem de delicata in care fie rizi ca prostu indiferent ce se intimpla, fie plingi ca prostu din aceleasi motive inexistente.

Ajungem la punctul de control cu vreo 25 minute inainte de termenul limita, ceea ce insemna ca daca nu facem vreo greseala nasoala, concursul e terminat. Aici aveau supa si paste, asa ca ne-am asezat sa refacem rezervele calorice, mai era aproape inca atit pina la final. Mincam cit putem, socializam cu voluntarii, mai mincam o tura, iar in final plecam de acolo ca mai aveam treaba de facut. Inca un maraton si gata.

 

cariera de sulfiti, aproape de saua Negoiu

De aici traseul e un strop mai usor, dar cam in soare. Totusi, trebuia sa alergam aproape tot ca sa ne incadram in timp, asa ca plecam in alergare usoara. Cind aveam eu mai multa energie treceam in fata si tineam ritmul, cind avea Vio mai multa energie schimbam rolurile, astfel incit am reusit sa mentinem o viteza buna tot timpul.

Treptat incepem sa ajungem alti concurenti, iar cum Vio era prima fata, toti se speriau si o luau la goana cind o vedeau, nu voiau sa fie depasiti de o fata … Ce barbati si ultramaratonistii astia, sa fuga de fete … Ne tot intersectam cu ei pe traseu, ba ii depasim noi, ba ne depasesc ei dupa ce se odihneau nitel.

Cind ajungem la punctul de control din Poiana Dalbidan, voluntarii ne primesc extrem de entuziasmati, si ne povestesc rizind cum baietii dinaintea noastra au mincat in fuga si au plecat rapid spunind “plecam repede ca vine Vio ! “. Toti erau panicati sa nu fie depasiti de Vio.

incepe sa se auda muzica de la sosire

            Cind soarele incepe sa dispara auzim pentru prima data muzica de la sosire. Ultimii patru kilometri au durat o vesnicie, asa ca ne motivam gindindu-ne cit de putin mai avem de alergat : doua ture de parc, o tura de parc, trei ture de pista, doua ture de pista, o tura de pista …

Terminam cursa in 15 ore si 11 minute, cu zimbetul pe buze, exact cum ne-am propus. Doar doua fete au reusit sa termine cursa, Vio a fost prima iar Zuzzy avea sa termine si ea putin mai tirziu. La sosire era premierea celorlalte probe, era extrem de multa lume, asa ca ne-am bucurat de o primire nemaipomenita.

Facem un scurt masaj, timp in care prieteni dragi se ocupa sa ne faca rost de niste mincare, eram morti de foame. Cum o treime din participanti nu au reusit sa termine cursa, au aminat premierea ultramaratonului pentru a doua zi, asa ca dupa ce am mincat tot ce am gasit prin farfurii (ale noastre si ale vecinilor) am decolat si noi sa odihnim neuronu, ne suportase destul.

 

finish

Concluzii

Un concurs organizat incredibil, cu niste voluntari extraordinari (atita bunavointa si suflet eu nu am mai vazut), un peisaj de vis, o atmosfera fantastica … cam multe laude intr-o singura fraza, dar e adevarul adevarat.

Peisaje care te obliga sa te opresti din cind in cind si sa te minunezi unde ai ajuns. Voluntari atit de inimosi incit nu-ti mai vine sa pleci de la punctele de control. Un traseu greu, care te obliga sa alergi foarte mult, ca sa afli cit de puternic esti. Nu fiti tristi, la anu baga Tibi si o proba de 120km, pentru cei care au terminat cu zimbetul pe buze anul asta  :D

Antrenamentele pentru TDG s-au cam terminat. Restul … e poezie.