Faget Tour 2011

7k trail running
diferenta de nivel pozitiva : 270m

Time : 38:29
Age group : 3/10


Track gps

       Inca dinainte de semimaratonul de la Oradea am inceput sa alerg prin padure. E foarte aproape de casa asa ca imi era mai usor sa ajung in padure decit sa ma duc pina in parc. Pe linga asta, alergatul prin padure mi-a cazut cu tronc de la prima incercare : vara e racoare, sute de pasari cinta, caprioare prin luminisuri, iar toamna devine un adevarat spectacol cind frunzele se astern intr-un covor gros auriu.

       Am incropit un traseu de 5km pe care il alergam cu regularitate. Era semnificativ mai greu decit prin parc, dar treptat m-am obisnuit.

       Concursul era la numai o saptamina dupa semi-ul de la Oradea asa ca m-am inscris la proba scurta de 7km. Imi amintesc cu drag cum ma uitam cu admiratie la cei inscrisi la proba lunga de 24km si nu intelegeam cum pot sa alerge o asemenea distanta. Eram fascinat de puterea lor. Stiam ca sint multe lucruri de invatat, dar pe atunci nu stiam ce anume.


       Evident ca nu m-am putut rabda si am plecat prea repede. Simteam ca merg prea tare dar nu m-am putut abtine. "7km e putin si pot sa rezist asa pina la final", imi tot repetam in gind.
       Traseul incepe direct cu o urcare foarte abrupta asa ca dupa citeva minute, cind ajung in virf, eram deja cu senzatie de voma si complet ametit de cap. Bun inceput, tipic pentru incepatori.

       Reduc putin viteza si imi revin treptat pe bucata relativ plata care urmeaza, iar cind incepe coborirea gonesc cit ma tin picioarele pe marginea unei ripe adinci. Misto ar fi fost sa ma impiedic atunci ...

       Odata ajuns jos in poiana reusesc splendida performanta sa ma ratacesc. Poteca ma duce la un riu pe care il trec fara sa ma gindesc prea mult iar cind ajung in mijlocul unei paduri de urzici inalte cit mine imi dau seama ca am iesit de pe traseu.

       Intelectual fiind (paduri cutreieram) imi dau seama unde trebuie sa ajung, asa ca am doua variante : sa ma intorc pe unde am venit pina ajung iar in traseu sau ...... sa o iau prin urzici in directia drumului.

       Ati ghicit ce am facut. Prostia se plateste, intotdeauna, asa ca imi era clar ca trebuie sa platesc. Am scos un urlet prelung de lupta si am gonit printre urzici. Pacat ca nu a filmat cineva tot delirul asta. Tulai dulce-i disperarea. Ar fi la fix acum sa ma uit acum la filmarea asta, tare-mi place sa rid de mine cind mi-s bou.

      Ajung la punctul de control, trec drumul si incepe iar urcarea. Cum nu e nimeni in jur imi dau seama ca sint pozitionat destul de bine, depasisem foarte multi pe urcarea cea nasola de la inceput, asa ca nu ma mai agit, trebuia doar sa merg constant. Oricum energie nu mai aveam, dupa aberatiile de pina atunci imi cam terminasem toate rezervele.

       Ajung din urma un concurent dar imi dau seama ca e odihnit si ca nu il pot intrece. Stau cuminte in spatele lui si pastrez ritmul lui. Decizia asta avea sa fie extrem de utila mai tirziu, fara el as fi ajuns mult mai tirziu la sosire.

       Cineva rasucise un indicator de pe traseu astfel incit indica o directie gresita. Cel dinaintea mea probabil stia traseul si a mers pe directia buna. Am vazut ca indicatorul arata in alta parte, am incercat sa-l atentionez, dar alerga atit de sigur pe el incit mi-am dat seama ca stie traseul, asa ca m-am luat dupa el.

       Am terminat pe locul 3 la categoria mea de virsta. Nu va minunati prea tare, cel de pe locul 4 avea peste 60 de ani.

       Am mincat o tona de pepene rosu dupa terminarea cursei, iar dupa vreo ora a fost gata si gulas-ul, asa ca ziua s-a transformat intr-una perfecta, mai putin mustrarea de constiinta ca am furat locul 3 unui pensionar.
Daca as fi stiut, zau ca ma opream vreo 10 minute sa fac un strop de plaja.

       O zi frumoasa, insorita, alergare deliranta, pepene rosu rece, gulas bun, neuron fericit, pensionar trist. Amin.