duminică, 18 septembrie 2011

Semimaraton Oradea 2011

21k flat running

Time : 1:55:05
Age group : 17/29
Open general : 62/103

Mona

Time : 1:57:55
Age group : 2/4
Open general : 70/103


Track gps




       Dupa extraordinara performanta din aprilie de a alerga 10km prin parc impreuna cu Bonzo totul s-a schimbat. Alergasem din cind in cind in ultimii 2 ani dar de fiecare data 10 ture de pista adica 4km, iar asta devenise in mintea mea maximul posibil ce putea fi alergat de catre un om normal si vaccinat.

       Circulau din cind in cind zvonuri cum ca nustiucare alergase 20 ture de pista dar povestile astea erau la fel de fantastice precum aparitia ozn-urilor in padurea hoia. Toata lumea stie de ele, nimeni nu le-a vazut.

       Asa se face ca in ziua in care am spart globul de cristal in care inotam in cercuri marunte de citiva ani mi-am dat seama ca totul e posibil. Mia-m dat seama ca e posibil sa alerg 21k iar odata realizata treaba asta imi era clar ca voi putea alerga si un maraton. Pentru mine 10k a fost cea mai importanta bariera de depasit, a fost punctul in care mi-am dat seama ca orice se poate.

       Entuziasmul meu l-a molipsit si pe Dani (Miclea Dan, coleg la firma) asa ca dupa citeva zile aveam in plan sa alergam un semimaraton la Oradea in septembrie. Mona s-a aratat si ea interesata sa alerge un semimaraton dar in scurt timp s-a plictisit de antrenamente si a hotarit sa vina dar ... fara sa se mai antreneze.
Ea a abordat o teorie complet diferita - cel mai important e sa fii foaaaaaaaarte odihnit la concurs :D

       Alergam de 2-3 ori pe saptamina si usor usor am ajuns la 12k, 15k, 17k. Cei 21k ai unui semimaraton parea inca extrem de greu de atins asa ca planul era sa ii ating doar la concurs, la antrenamente sa fac maxim 17k.
 



       Planul e extrem de important, fara un plan e destul de putin probabil sa realizezi ce iti doresti, dar destul de repede am aflat ca viata devine interesanta de-abia cind iti bagi picioarele in el. Asa se face ca intr-o seara, extrem de nervos fiind (nu mai tin minte ce sau cine ma suparase) m-am dus pe pista si mi-am anuntat neuronul "fie alerg 21km fie o sa mor incercind". Punct.

       A fost cumplit de greu. Am crezut ca-mi pica picioarele, ca-mi explodeaza plaminii, ca mi se rup in doua mitocondriile, toate catastrofele posibile si imposibile imi erau prezentate de stimabilul neuron iar eu am avut puterea sa-i zic "hai sictir" de fiecare data.

       Nu stiam mai nimic pe vremea aceea, nu bausem apa, nu mincasem nimic, asa se face ca dupa ce am terminat m-am trezit cu o foame atit de cumplita incit daca as fi vazut un copil cu ceva mincare in mina i-as fi infulecat mincarea si probabil cu un drum as fi mincat si copilul. M-am infipt in prima alimentara si am luat doua ciocolate pe care le-a mincat in subosecunda. Si o sticla cu apa pe care am baut-o. Probabil sticla am mincat-o.

       Satisfactia ? De nedescris. Pluteam. Parca eram la un joc de poker si aveam 5 asi in mina. A fost extrem de greu fizic dar de o mie de ori mai greu mental.

       Atunci am inteles ca nu exista limite. Limitele din capul nostru nu sint reale, noi ni le stabilim, mai precis neuronul cel conservator care, dragutul de el, ne vrea binele dar dupa zeci de ani de stat cu fundul pe o canapea a uitat de ce sintem in stare.

       A fost suficient sa alerg o singura data cei 21k ca sa stiu ca ii pot alerga oricind. Inca in zid se darimase. Deasemenea in acel moment mi-a fost extrem de clar ca pot alerga un maraton. Stiam ca va fi cumplit de greu, dar stiam ca lupta e cu neuronul si ca asa cum l-am invins atunci il voi invinge si data viitoare.

       La concursul de la Oradea eram relaxat. Stiam ca il termin, restul nu conta. Mona nu se mai antrenase deloc, pentru ea era de neconceput sa pierzi atit de mult timp cu antrenamentele. A hotarit sa participe si ea la semi cind m-am inscris eu, cu o zi inainte de concurs. Pe loc, pur si simplu. E si asta un plan, doar ca e cel mai scurt plan din lume : azi ma inscriu si miine alerg un semimaraton :D

       A fost foarte cald. Evident am plecat foarte tare. Evident nu am baut apa. Evident nu am mincat nimic. Intre timp am invatat multe. Atunci nu stiam nimic. Surprinzator de multa lume pe margine, incurajindu-ne. La nici un alt concurs din tara nu a fost atit de multa lume pe margine.

       Am terminat amindoi in mai putin de 2 ore. Mona a fost pe locul doi la categoria ei, dar asta nu am stiut atunci, am vazut ulterior cind s-au afisat rezultatele pe site.

        A fost un weekend frumos. Imi amintesc cu drag de Oradea. Iar destinul a vrut sa revin acolo, probabil i-a placut si lui ...



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu