Maraton Apuseni 2014

42km alergare montana

Terminat in 6 ore si 58 minute

chiar inainte de start

Fotomodelu' cintator si dansator

            Mishu alergase in urma cu o luna primul lui maraton pe sosea, iar maratonul de la Apuseni avea sa fie primul lui maraton montan. Dupa indelungi cugetari daca e in stare sau nu sa alerge un maraton, s-a inscris dintr-un foc la ambele, ca sa rezolve chirurgical cazu'.

            Cum pe mine nu ma preocupa timpul obtinut, am decis sa mergem impreuna, ca sa aiba cine sa rida la poantele lui.

            Ne-am umplut rucsacii cu mincare, geluri, banane, pilule, apa, chei de saispe si tubulare de treispe, ca sa fim pregatiti la ce avea sa ne astepte pe traseu.

Ah, sa nu uit, Mishu si-a luat si betele, ca cica-s foarte utile, nimeni nu stie la ce, dar nu te pui cu neuronu' maratonistului. Treishpe kile. Bucata.

            Si ca toate celebritatile, ne asezam frumos in coada plutonului, sa nu deranjam avintul tineresc, dar nu inainte de a face multe poze cu prietenii intilniti la start. Pozele astea-s extrem de utile, niciodata nu stii sigur daca mai ajungi la finish, asa ca e bine sa lasi ceva rudelor :D

            Mai in gluma mai in serios, pentru ca nushce tolomac din nushce sat (in nushce casa sub nushce pat) cazuse rapus de obstescul sfirsit in timpul unei alergari aparent inocente, rudele (si parintii) lui Mishu nu fusesera informati ca el alearga, ca sa nu le dauneze la corason.

            Aflasera pina la urma ca-i dus cu pluta pe pasune, mai precis cu maratonu pe dealuri, asa ca s-a hotarit sa posteze in timp real cursa pe contul lui de FB, ca sa vada aia ca-i viu. De parca daca te intinzi pe calea ferata si pui poza pe FB nu o sa treaca trenul peste tine ...
 

Dar daca lor le face bine la ten, cine-s eu sa dau cu bota-n balta, rait ?

            Concluzia finala e ca Mishu se oprea in anumite vortex-uri energetice ca sa facem poze, dupa care le posta pe FB ca sa nu crape de suparare niste ventriculi in nushce sat. Ba mai mult, a si filmat in timp ce alergam. Am si zis ca la anu' mergem cu 3 cameramani dupa noi, sa postam 3D toata treaba. Muzica o sa o cinte Dumitru Farcas, ofcors. Live, ofcors :D

rezervatia Scarita Belioara

Raiul din Apuseni

            In urma cu doi ani alergasem tura scurta de 24km la Apuseni iar dupa cursa auzeam maratonistii minunindu-se de frumusetea peisajului de pe traseu. Ei bine, am avut ocazia sa-l admir si eu acum si pot spune ca e fabulos. Parca e rupt totul dintr-o poveste. Oricit as incerca sa-l descriu nu as reusi nici pe departe.

            Casute de lemn acoperite cu paie, aruncate brownian pe dealuri, vacutze pascind lasciv pe un deal de un verde ireal, tauri salivind pe altul, iar in rezervatia Scarita Belioara daca zburau si balauri peste stincile alea era fix ca in Avatar.

 

chiarca hoinari in trecut

Sint multe poze facute pe traseu care redau cit de cit atmosfera, dar trebuie sa fii acolo ca sa simti ca faci parte din poveste.

10 minute pina la start

Cursa

            Sintem in coada plutonului si plecam foarte incet, pina se incalzeste motorasul. Primii 5km trec foarte usor, iar odata ajunsi la punctul de hidratare, ati ghicit, facem poze ca sa le posteze Mishu pe FB  :D
 

km 6.9 :D

            Urmeaza o frumoasa coborire prin padure pina la punctul in care se desparte traseul de semi cu cel de maraton. Alergam usor, constant, ne-am intrat in ritm si lucrurile merg bine. Avem si noroi din belsug asa ca nu ezitam sa ne tratam reumatismul. Oricum nu aveam incotro.

 

autostopu' - km 10

Voluntarii de pe traseu sint absolut adorabili, inventeaza toate prostiile pamintului ca sa ne binedispuna, contribuind din plin la buna dispozitie. La asta se adauga si pancartele presarate pe tot traseul cu lozinci care de care mai hazlii.
 

De aici urmeaza o coborire lunga si abrupta pe un forestier pina in satul Sagagea, cu casute de lemn de ambele parti si bunicutze trebaluind prin curte, de parca am fi alergat in urma cu 100 de ani.

urcarea din Sagagea spre dealul Rafailestilor

Si pentru ca tot ce e frumos se termina la un moment dat (si urmeaza ceva si mai frumos, ofcors) urmeaza si momentul sa aflam de ce urcarea totala la acest maraton e de 2400 metri. Deasemenea urma sa aflam si unde e apa strinsa din ploile din ultimele saptamini.

Urcarea pina pe dealul Rafailestilor reuseste sa ne aduca mai aproape de starea zen pe care o cautam, mai ales dupa ce reusim sa ne innamolim complet si definitiv intr-o mocirla imposibil de ocolit.

Incep sa apara prin tufe alergatori loviti de crampe, iar Mishu-i salveaza pe rind cu cite doua pilule, ca doar nu degeaba avea cu el o punga intreaga....

Urma sa aflam ulterior ca in acea mocirla facuse cunostinta si Vio cu crampele, asa ca plutea antigravitational intr-o pozitie indescriptibila, sperind ca fundul nu ii va ateriza si el in mocirla. Si cam asta e tot ce se poate divulga, restul ramine acolo, ingropat in trecut.

reunirea trupei vesele la km 21

Ajungem la kilometrul 21 in stare foarte buna. Aici o intilnim pe Vio, asa ca trupa vesela se reintregeste.

De aici urmeaza o mica "plimbare" de 10km in jurul rezervatiei Scarita Belioara, urmind sa ajungem inapoi exact in acelasi loc, la PA3.
 

Pentru asta coborim pina ne iau foc talpile, dupa care urcam o panta extrem de abrupta (La Lapsor), numai ca sa coborim iar pina in fundul iadului. Noroc cu peisajul care este fantastic si ne mai ajuta sa uitam de picioarele care incep sa doara.

 

Scarita Belioara - km 27

Aici ne oprim, scoatem buletinele si ne amintim cum ne cheama. Or fi grele urcarile, dar coboririle sint cele care iti macina picioarele si te seaca de energie. Ce urmeaza ? Cea mai nasoala urcare din tot traseul : 600m diferenta de nivel pe o distanta de 2km. Cifrele nu spun mare lucru dar poza facuta de Mishu spune multe :

Mishu la km 30

La punctul de control Tamas striga din toti plaminii ca vrea snitele. Deasemenea ne anunta ca poarta prin care urma sa trecem e intrarea in iad. Cred ca stia el ceva. Probabil treci mai usor prin iad daca ai niste snitele la tine.

Cert e ca urcarea a fost ... intensa. Un pasaj stincos de la mijloc a fost de catarare, asa ca erau plasate corzi de sustinere. Si cum ii sta bine oricarei urcari, are citeva false virfuri, cit sa te faca sa crezi ca ai ajuns sus, doar ca sa constati ca mai ai cel putin inca atit. De vis.

 

Ajungem sus dupa vreo 45 minute si incep sa-mi caut ficatii prin iarba. Dupa vreo 3 minute, din liziera padurii apare Mishu, se opreste, scoate telefonul si isi face un selfie pe care-l posteaza pe FB, ofcors, si abia pe urma vine spre punctul de control, spre deliciul domnisoarelor de acolo.

Aici stam vreo 5 minute sa ne revenim, ne odihnim si mincam ceva, dupa care plecam agale cu gindul la bosonul higgs si implicatiile descoperirii lui.

km 32

Mai aveam 11km pina la final si oboseala incepea sa se simta. Mishu daduse drumul la muzica si incepu sa zica poanta aia cu "luati-o voi inainte".

Nici Vio nu-si gasea motivatia, asa ca am mers usor, glumind si bucurindu-ne de peisaj si de poantele lui Mishu, care din cind in cind incepea sa chiuie si sa isi agite betele in aer, semn ca asculta vreo piesa care-i placea mai tare.
 

Vio alearga, eu ma hlizesc, Mishu cinta si danseaza

Usor, usor, ajungem si la ultimul punct de control, de la care mai avem cam 4 km pina la final, pe un drum forestier bombardat. Reusim sa alergam pe bucati drumul asta si ajungem la finish in 6 ore si 58 minute, cu zimbetul pe buze. Dupa citeva minute apare si Mishu, tot un zimbet, extrem de incintat de reusita lui.
 

Un traseu mult mai greu decit ma asteptam. Un peisaj mult mai frumos decit ma asteptam. Voluntari minunati. Organizare deosebita. Atmosfera de vis. O trupa vesela, poante, cintat si dansat, agonie si extaz, masaj cu happy ending.

O zi frumoasa, ceea ce va doresc si voua.
 

EcoMarathon 2014

42km alergare montana

Terminat in 6 ore si 7 minute

           

Prima data la EcoMarathon. Prima data la Moeciu de Sus.

De la Brasov am cotit spre Bran si apoi spre Moeciu de Jos, dupa care am parasit drumul principal si am continuat pe un drum bombardat spre Cheile Gradistei, apoi mai departe spre Moeciu de Sus.

Dupa ce am trecut de chei, peisajul se deschide si apare o lume ca-n povesti, cu dealuri de un verde ireal, extrem de abrupte, presarate cu pilcuri de copaci si casute cocotate antigravitational, ici colo stinci parca aruncate cu furca si cite o vaca ce paste perpendicular pe bunul simt.
 
Si, ca de obicei, vazind pe unde urma sa alergam a doua zi, un rinjet de fericire mi se asterne pe fatza si refuza sa mai plece.

Ma indrept spre centrul satului cautind caminul cultural. Nu e greu de gasit. E locul in care flutura in vint drapelurile multor tari.

Marcela

Ma indrept agale spre intrare cind un zumzet de razboi ma inconjoara :

-          Bunaaaaaaaaa ! Ce mai faaaaci ? Eu as minca o ciorba. Vii cu mine sa mincam o ciorba ? Chiar mi-e foame de o ciorba. Nu trebuie neaparat sa vii daca nu ai chef, dar vii totusi cu mine sa maninc o ciorba ? Taaaaare as minca o ciorba !

-          Buna, Marcela ! Pot sa ma inscriu intii ?

Pun afisele cu Maratonul Apuseni pe masa de la intrare, ma inscriu, imi iau kit-ul de concurs si ma indrept spre iesire. In mijlocul drumului trona Marcela, privindu-ma cu ochi mari.

-          Da, hai sa mincam o ciorba.

Marcelei ii place sa vorbeasca. Mult. Adica mult ii place, asa ca vorbeste mult. Adevarul e ca oamenii ar trebui sa faca ceea ce le place, iar cum ei ii place sa vorbeasca nu vad ce e rau in asta. Ca neuronul meu se izbea cu capul de pereti de la atita vorbarie e fix problema lui, ea era fericita si la urma urmei asta conteaza.

Am incercat sa imi imaginez pe unde urma sa alerg a doua zi dar nu prea am reusit, asa ca, de tristete, am mincat doua gogosi bestiale dupa care am mers sa-mi pregatesc echipamentul pentru a doua zi si sa ma odihnesc.

Mihaita

            Plimbindu-ne prin centrul satului, la un moment dat se lipesc de noi trei sufletele de copii, oferindu-si serviciile de ghizi :

-          stiti cum se numesc casele de pe dealuri ? Odai se numesc. Nu sint pentru oameni, sint pentru animale !

Sint trei frati, pe cel mic il cheama Mihaita si e plin plin pliiiin pe fatza cu zahar, semn ca mincase cu multa pofta gogosi.

-          Ati mincat clatite ? intreaba Marcela

-          Nuuuuuuuu, raspund ei in cor. Clatitele-s 4 lei, sint prea scumpe. Gogosi am mincat, sint numai 2 lei. Avem 4 lei, ne-ar mai trebui inca 2 lei sa luam cite o gogoasa pentru fiecare - recitara ei rapid cu rinjetul intins pe fetzele lor minunate.

Am facut o poza cu ei dupa care au gonit rapid sa se indoape. Spre seara erau tot linga doamnele cu clatite si gogosi, infulecind de zor, semn ca serviciile lor au fost intens apreciate de multime :D

Trifoiul

Se pleaca din mijlocul satului, unde se intilnesc 3 drumuri. Traseul e compus din trei bucle, astfel incit pentru fiecare bucla se pleaca din sat si se revine tot in sat, in punctul de plecare. Ideea e geniala pentru ca astfel suporterii se pot plasa pe cele trei drumuri si tot timpul vad alergatori gonind in toate directiile.

Cei rapizi termina in aproximativ 3 ore si jumatate iar cei lenti in aproximativ 8 ore, asa ca tot timpul ai ce sa vezi in zona startului. Dupa start, fiecare alergator mai trece de 3 ori prin zona centrala, prilej de incurajari si poze din partea suporterilor. Minunat, atit pentru alergatori cit si pentru suporteri.

Dealtfel e primul maraton montan la care am vazut sute de suporteri imprastiati pe marginea drumurilor si pe carari. O atmosfera de vis.

Cum te asiguri ca ai o cursa de neuitat

            Traseul e in intregime pe carari cu iarba si pamint, iar dealurile alea sint teribil de abrupte. Vrei sa ai o cursa de neuitat ? Solutia e simpla : bagi trei cruci si-l rogi pe Ilie sa dea o ploaie zdravana.

            Ei bine, Ilie a fost pe faza de data asta si a plouat toata noaptea inainte de concurs, precum si vreo 2-3 ore in timpul concursului. Rezultatul ? Multa multa mocirla pe traseu si multa multa fericire in sufletele noastre.

start pe forestier

Bucla 1

Stiam ca se va pleca foarte tare asa ca m-am pozitionat cit mai in spate. Erau 600 alergatori la maraton si 700 la tura scurta de 14k (ei urmind sa parcurga numai prima bucla). 1300 de alergatori, care de care mai frenetici, urmau sa se inghesuie pe un drum forestier ingust si apoi pe o carare si mai ingusta, in sus pe deal. Categoric urma sa fie distractiva prima bucla, cel putin.

            Alaturi de Edy am plecat intr-un ritm relaxat, incalzindu-ne treptat. Urma sa alergam 6-7 ore prin noroaie, pe ploaie, asa ca relaxarea e pe primul loc. Dupa vreo 2 kilometri apar primii frenetici care nu mai pot alerga, sint cei care au gonit ca impuscati dupa start. Astia fac la fel la fiecare concurs si se mira de fiecare data de rezultatul obtinut. Dooooh !

            Dupa 3-4 km de forestier trecem un podet de lemn si incepem sa urcam o carare ingusta si abrupta. Foarte greu de depasit, aproape imposibil, asa ca mergem incet, odata cu multimea. Odata ajunsi in virf se largeste poteca si putem alerga mai in voie. Trecem apoi pe un drum forestier care coboara destul de abrupt asa ca o luam la goana in coborire.
            Daaaa, stiu, am alergat prea tare, dar a fost atit de frumos incit a meritat sa chinuim putin muschiul. Cind alerg cu rinjetul de fericire intins pe toata fatza nu ma mai intereseaza nimic, nu imi pare rau nici daca pic lat la. La urma urmei nu conteaza daca pici, important e sa te ridici.

            Peisajul este extrem de frumos, iar ploaia ma facea sa ma simt parca legat de locurile prin care treceam. Ploaia ma facea sa ma simt teoretic asa, iar noroiul din pantofi ma facea sa ma simt si practic :D
 

            Intr-un final platoul se termina si vine vremea sa coborim iar in vale spre punctul de unde am pornit. Coborirea a fost la fel de abrupta, poteci de pamint pline de noroi, asa ca am ajuns in sat relaxat, fericit si innamolit.
            Prima bucla s-a terminat asa ca am scapat si de cei 700 de concurenti la tura scurta. De acum incolo ramin doar maratonistii.

urcare bucla 2

Bucla 2

            Trecem prin mijlocul satului salutati si incurajati de sute de oameni, un sentiment extrem de placut, dupa care ma afund in bucla 2. Ma afund la propriu, pentru ca urcarea e printr-o vaioaga de pamint transformata intr-un mic piriu, cu apa, pietre si noroi.

            Asta avem, cu asta defilam. Bag capul in piept, sandwich-ul in gura si urc constant spre virful dealului, in timp ce ploaia se intetea si incepe sa bata mai tare si vintul. Odata ajuns in platou lucrurile devin mai simple, pot creste viteza, tocmai bine ca sa incalzesc, deja eram leoarca si era cam frig.

            Dupa citiva kilometri poteca coboara brusc, extrem de abrupt, spre cheile Gradistei. Atit de abrupt incit multi alergatori decoleaza in iarba uda si aluneca la vale. Era aproape imposibil sa te opresti daca picai.
 

            Trecem valea si apoi urcam sustinut pe dealurile din partea cealalta pina sus la Fundata. Admir peisajul in timp ce alerg mai departe. Nu prea mai are rost sa ocolesc baltile, contopirea cu natura e completa deja.

            Alergam o vreme pe un pseudo-platou dupa care incepe iar coborirea spre sat, de data asta pe niste carari mai largi dar mult mai pline de noroi. Deja nu mai conta, eram plini de noroi peste tot.

final bucla 1, inceput bucla 2

            Termin bucla doi destul de odihnit, poate prea odihnit, asa ca fac greseala sa nu maninc si plec direct mai departe in bucla trei.

ultima urcare, bucla 3

Bucla 3

            Cu o zi inainte parcursesem inceputul buclei 3 ca sa vad pe unde s-ar putea ocoli noroiul din poteca. Atunci nu banuiam ca in momentul in care voi ajunge aici voi avea noroi si in mitocondrii. In concluzie m-am avintat de-a dreptul prin noroi cu zimbetul pe buze. Cica face bine la articulatii. Noroiul. EcoBalneoMarathon.

            Povestea se repeta, urcam sustinut pina ajungem in platou. Cararea e extrem de ingusta si alunecoasa, cu mare noroc scap fara sa pic. Altii decoleaza necontrolat.

 

           Alergam apoi pe platou dupa care coborim inapoi in vale pina la un forestier bombardat, plin de pietre, prea mari ca sa le ignori, suficient de mari incit sa fie un chin sa alergi.

inainte de ultima coborire spre finish

            Urmeaza ultima urcare din traseu, cea mai abrupta urcare. Nu e ea cine stie ce dar e la kilometrul 33 si te face sa filozofezi putin cu privire la sfinti, univers si mama lui Stefan cel Mare. Partea buna e ca urmeaza vreo 7 kilometri de alergare in platou, numai buna ca sa-ti alungi demonii si sa-ti regasesti zimbetul, inainte de final.

            Iar coborirea din final .... cum ar putea fi, daca nu extrem de abrupta si plina de noroi... Minunat !

alors ... we dance

            Extrem de multa lume la sosire, sute de oameni aplaudind pe marginea drumului. O adevarata incintare sa termini asa un concurs.

happy ending, ofcors !

            Am terminat in 6 ore si 7 minute, dar cel mai important e ca am terminat cu zimbetul pe buze.

A urmat o portie mare de paste si o gogoasa. Si cind te gindesti ca unii cauta raiul in viata de apoi ...

heaven is a place on earth