sâmbătă, 10 mai 2014

EcoMarathon 2014



42km alergare montana


Terminat in 6 ore si 7 minute



           
Prima data la EcoMarathon. Prima data la Moeciu de Sus.

De la Brasov am cotit spre Bran si apoi spre Moeciu de Jos, dupa care am parasit drumul principal si am continuat pe un drum bombardat spre Cheile Gradistei, apoi mai departe spre Moeciu de Sus.

Dupa ce am trecut de chei, peisajul se deschide si apare o lume ca-n povesti, cu dealuri de un verde ireal, extrem de abrupte, presarate cu pilcuri de copaci si casute cocotate antigravitational, ici colo stinci parca aruncate cu furca si cite o vaca ce paste perpendicular pe bunul simt.
 
Si, ca de obicei, vazind pe unde urma sa alergam a doua zi, un rinjet de fericire mi se asterne pe fatza si refuza sa mai plece.

Ma indrept spre centrul satului cautind caminul cultural. Nu e greu de gasit. E locul in care flutura in vint drapelurile multor tari.





Marcela

Ma indrept agale spre intrare cind un zumzet de razboi ma inconjoara :

-          Bunaaaaaaaaa ! Ce mai faaaaci ? Eu as minca o ciorba. Vii cu mine sa mincam o ciorba ? Chiar mi-e foame de o ciorba. Nu trebuie neaparat sa vii daca nu ai chef, dar vii totusi cu mine sa maninc o ciorba ? Taaaaare as minca o ciorba !
-          Buna, Marcela ! Pot sa ma inscriu intii ?

Pun afisele cu Maratonul Apuseni pe masa de la intrare, ma inscriu, imi iau kit-ul de concurs si ma indrept spre iesire. In mijlocul drumului trona Marcela, privindu-ma cu ochi mari.

-          Da, hai sa mincam o ciorba.

Marcelei ii place sa vorbeasca. Mult. Adica mult ii place, asa ca vorbeste mult. Adevarul e ca oamenii ar trebui sa faca ceea ce le place, iar cum ei ii place sa vorbeasca nu vad ce e rau in asta. Ca neuronul meu se izbea cu capul de pereti de la atita vorbarie e fix problema lui, ea era fericita si la urma urmei asta conteaza.

Am incercat sa imi imaginez pe unde urma sa alerg a doua zi dar nu prea am reusit, asa ca, de tristete, am mincat doua gogosi bestiale dupa care am mers sa-mi pregatesc echipamentul pentru a doua zi si sa ma odihnesc.




Mihaita

            Plimbindu-ne prin centrul satului, la un moment dat se lipesc de noi trei sufletele de copii, oferindu-si serviciile de ghizi :
-          stiti cum se numesc casele de pe dealuri ? Odai se numesc. Nu sint pentru oameni, sint pentru animale !

Sint trei frati, pe cel mic il cheama Mihaita si e plin plin pliiiin pe fatza cu zahar, semn ca mincase cu multa pofta gogosi.

-          Ati mincat clatite ? intreaba Marcela
-          Nuuuuuuuu, raspund ei in cor. Clatitele-s 4 lei, sint prea scumpe. Gogosi am mincat, sint numai 2 lei. Avem 4 lei, ne-ar mai trebui inca 2 lei sa luam cite o gogoasa pentru fiecare - recitara ei rapid cu rinjetul intins pe fetzele lor minunate.


Am facut o poza cu ei dupa care au gonit rapid sa se indoape. Spre seara erau tot linga doamnele cu clatite si gogosi, infulecind de zor, semn ca serviciile lor au fost intens apreciate de multime :D




Trifoiul

Se pleaca din mijlocul satului, unde se intilnesc 3 drumuri. Traseul e compus din trei bucle, astfel incit pentru fiecare bucla se pleaca din sat si se revine tot in sat, in punctul de plecare. Ideea e geniala pentru ca astfel suporterii se pot plasa pe cele trei drumuri si tot timpul vad alergatori gonind in toate directiile.

Cei rapizi termina in aproximativ 3 ore si jumatate iar cei lenti in aproximativ 8 ore, asa ca tot timpul ai ce sa vezi in zona startului. Dupa start, fiecare alergator mai trece de 3 ori prin zona centrala, prilej de incurajari si poze din partea suporterilor. Minunat, atit pentru alergatori cit si pentru suporteri.

Dealtfel e primul maraton montan la care am vazut sute de suporteri imprastiati pe marginea drumurilor si pe carari. O atmosfera de vis.



Cum te asiguri ca ai o cursa de neuitat

            Traseul e in intregime pe carari cu iarba si pamint, iar dealurile alea sint teribil de abrupte. Vrei sa ai o cursa de neuitat ? Solutia e simpla : bagi trei cruci si-l rogi pe Ilie sa dea o ploaie zdravana.

            Ei bine, Ilie a fost pe faza de data asta si a plouat toata noaptea inainte de concurs, precum si vreo 2-3 ore in timpul concursului. Rezultatul ? Multa multa mocirla pe traseu si multa multa fericire in sufletele noastre.


start pe forestier


Bucla 1

Stiam ca se va pleca foarte tare asa ca m-am pozitionat cit mai in spate. Erau 600 alergatori la maraton si 700 la tura scurta de 14k (ei urmind sa parcurga numai prima bucla). 1300 de alergatori, care de care mai frenetici, urmau sa se inghesuie pe un drum forestier ingust si apoi pe o carare si mai ingusta, in sus pe deal. Categoric urma sa fie distractiva prima bucla, cel putin.

            Alaturi de Edy am plecat intr-un ritm relaxat, incalzindu-ne treptat. Urma sa alergam 6-7 ore prin noroaie, pe ploaie, asa ca relaxarea e pe primul loc. Dupa vreo 2 kilometri apar primii frenetici care nu mai pot alerga, sint cei care au gonit ca impuscati dupa start. Astia fac la fel la fiecare concurs si se mira de fiecare data de rezultatul obtinut. Dooooh !

            Dupa 3-4 km de forestier trecem un podet de lemn si incepem sa urcam o carare ingusta si abrupta. Foarte greu de depasit, aproape imposibil, asa ca mergem incet, odata cu multimea. Odata ajunsi in virf se largeste poteca si putem alerga mai in voie. Trecem apoi pe un drum forestier care coboara destul de abrupt asa ca o luam la goana in coborire.
            Daaaa, stiu, am alergat prea tare, dar a fost atit de frumos incit a meritat sa chinuim putin muschiul. Cind alerg cu rinjetul de fericire intins pe toata fatza nu ma mai intereseaza nimic, nu imi pare rau nici daca pic lat la. La urma urmei nu conteaza daca pici, important e sa te ridici.

            Peisajul este extrem de frumos, iar ploaia ma facea sa ma simt parca legat de locurile prin care treceam. Ploaia ma facea sa ma simt teoretic asa, iar noroiul din pantofi ma facea sa ma simt si practic :D
 
            Intr-un final platoul se termina si vine vremea sa coborim iar in vale spre punctul de unde am pornit. Coborirea a fost la fel de abrupta, poteci de pamint pline de noroi, asa ca am ajuns in sat relaxat, fericit si innamolit.
            Prima bucla s-a terminat asa ca am scapat si de cei 700 de concurenti la tura scurta. De acum incolo ramin doar maratonistii.


urcare bucla 2


Bucla 2

            Trecem prin mijlocul satului salutati si incurajati de sute de oameni, un sentiment extrem de placut, dupa care ma afund in bucla 2. Ma afund la propriu, pentru ca urcarea e printr-o vaioaga de pamint transformata intr-un mic piriu, cu apa, pietre si noroi.

            Asta avem, cu asta defilam. Bag capul in piept, sandwich-ul in gura si urc constant spre virful dealului, in timp ce ploaia se intetea si incepe sa bata mai tare si vintul. Odata ajuns in platou lucrurile devin mai simple, pot creste viteza, tocmai bine ca sa incalzesc, deja eram leoarca si era cam frig.

            Dupa citiva kilometri poteca coboara brusc, extrem de abrupt, spre cheile Gradistei. Atit de abrupt incit multi alergatori decoleaza in iarba uda si aluneca la vale. Era aproape imposibil sa te opresti daca picai.
 
            Trecem valea si apoi urcam sustinut pe dealurile din partea cealalta pina sus la Fundata. Admir peisajul in timp ce alerg mai departe. Nu prea mai are rost sa ocolesc baltile, contopirea cu natura e completa deja.

            Alergam o vreme pe un pseudo-platou dupa care incepe iar coborirea spre sat, de data asta pe niste carari mai largi dar mult mai pline de noroi. Deja nu mai conta, eram plini de noroi peste tot.


final bucla 1, inceput bucla 2


            Termin bucla doi destul de odihnit, poate prea odihnit, asa ca fac greseala sa nu maninc si plec direct mai departe in bucla trei.

ultima urcare, bucla 3


Bucla 3

            Cu o zi inainte parcursesem inceputul buclei 3 ca sa vad pe unde s-ar putea ocoli noroiul din poteca. Atunci nu banuiam ca in momentul in care voi ajunge aici voi avea noroi si in mitocondrii. In concluzie m-am avintat de-a dreptul prin noroi cu zimbetul pe buze. Cica face bine la articulatii. Noroiul. EcoBalneoMarathon.

            Povestea se repeta, urcam sustinut pina ajungem in platou. Cararea e extrem de ingusta si alunecoasa, cu mare noroc scap fara sa pic. Altii decoleaza necontrolat.
 
           Alergam apoi pe platou dupa care coborim inapoi in vale pina la un forestier bombardat, plin de pietre, prea mari ca sa le ignori, suficient de mari incit sa fie un chin sa alergi.


inainte de ultima coborire spre finish


            Urmeaza ultima urcare din traseu, cea mai abrupta urcare. Nu e ea cine stie ce dar e la kilometrul 33 si te face sa filozofezi putin cu privire la sfinti, univers si mama lui Stefan cel Mare. Partea buna e ca urmeaza vreo 7 kilometri de alergare in platou, numai buna ca sa-ti alungi demonii si sa-ti regasesti zimbetul, inainte de final.

            Iar coborirea din final .... cum ar putea fi, daca nu extrem de abrupta si plina de noroi... Minunat !

alors ... we dance


            Extrem de multa lume la sosire, sute de oameni aplaudind pe marginea drumului. O adevarata incintare sa termini asa un concurs.


happy ending, ofcors !


            Am terminat in 6 ore si 7 minute, dar cel mai important e ca am terminat cu zimbetul pe buze.

A urmat o portie mare de paste si o gogoasa. Si cind te gindesti ca unii cauta raiul in viata de apoi ...

heaven is a place on earth

5 comentarii:

  1. salutare!! Felicitari pentru cursa si multumim frumos pentru feedback, o bucurie sa traiesc cursa din punctual tau de vedere, sa alerg acum citind descrierea ta, super,
    iar fraza de final e de tinut minte!! " Si cind te gindesti ca unii cauta raiul in viata de apoi ..."
    Sa ne vedem cu bine in 2015!! success la cursele urmatoare!!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ne revedem cu siguranta in 2015, e prea frumos sa nu revin. Felicitari pentru minunatia pe care o organizati !

      Ștergere
  2. Bravo! Trebuie sa-mi dai de stire ce esti pe acolo sa-ti strang mana.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Sint sigur ca pasii nostri se vor mai intilni pe poteci de munte.

      Ștergere