sâmbătă, 24 mai 2014

Maraton Apuseni 2014



42km alergare montana

Terminat in 6 ore si 58 minute


chiar inainte de start


Fotomodelu' cintator si dansator

            Mishu alergase in urma cu o luna primul lui maraton pe sosea, iar maratonul de la Apuseni avea sa fie primul lui maraton montan. Dupa indelungi cugetari daca e in stare sau nu sa alerge un maraton, s-a inscris dintr-un foc la ambele, ca sa rezolve chirurgical cazu'.

            Cum pe mine nu ma preocupa timpul obtinut, am decis sa mergem impreuna, ca sa aiba cine sa rida la poantele lui.

            Ne-am umplut rucsacii cu mincare, geluri, banane, pilule, apa, chei de saispe si tubulare de treispe, ca sa fim pregatiti la ce avea sa ne astepte pe traseu.
Ah, sa nu uit, Mishu si-a luat si betele, ca cica-s foarte utile, nimeni nu stie la ce, dar nu te pui cu neuronu' maratonistului. Treishpe kile. Bucata.

            Si ca toate celebritatile, ne asezam frumos in coada plutonului, sa nu deranjam avintul tineresc, dar nu inainte de a face multe poze cu prietenii intilniti la start. Pozele astea-s extrem de utile, niciodata nu stii sigur daca mai ajungi la finish, asa ca e bine sa lasi ceva rudelor :D

            Mai in gluma mai in serios, pentru ca nushce tolomac din nushce sat (in nushce casa sub nushce pat) cazuse rapus de obstescul sfirsit in timpul unei alergari aparent inocente, rudele (si parintii) lui Mishu nu fusesera informati ca el alearga, ca sa nu le dauneze la corason.

            Aflasera pina la urma ca-i dus cu pluta pe pasune, mai precis cu maratonu pe dealuri, asa ca s-a hotarit sa posteze in timp real cursa pe contul lui de FB, ca sa vada aia ca-i viu. De parca daca te intinzi pe calea ferata si pui poza pe FB nu o sa treaca trenul peste tine ...
 
Dar daca lor le face bine la ten, cine-s eu sa dau cu bota-n balta, rait ?

            Concluzia finala e ca Mishu se oprea in anumite vortex-uri energetice ca sa facem poze, dupa care le posta pe FB ca sa nu crape de suparare niste ventriculi in nushce sat. Ba mai mult, a si filmat in timp ce alergam. Am si zis ca la anu' mergem cu 3 cameramani dupa noi, sa postam 3D toata treaba. Muzica o sa o cinte Dumitru Farcas, ofcors. Live, ofcors :D


rezervatia Scarita Belioara


Raiul din Apuseni

            In urma cu doi ani alergasem tura scurta de 24km la Apuseni iar dupa cursa auzeam maratonistii minunindu-se de frumusetea peisajului de pe traseu. Ei bine, am avut ocazia sa-l admir si eu acum si pot spune ca e fabulos. Parca e rupt totul dintr-o poveste. Oricit as incerca sa-l descriu nu as reusi nici pe departe.
            Casute de lemn acoperite cu paie, aruncate brownian pe dealuri, vacutze pascind lasciv pe un deal de un verde ireal, tauri salivind pe altul, iar in rezervatia Scarita Belioara daca zburau si balauri peste stincile alea era fix ca in Avatar.

 
chiarca hoinari in trecut


Sint multe poze facute pe traseu care redau cit de cit atmosfera, dar trebuie sa fii acolo ca sa simti ca faci parte din poveste.


10 minute pina la start


Cursa

            Sintem in coada plutonului si plecam foarte incet, pina se incalzeste motorasul. Primii 5km trec foarte usor, iar odata ajunsi la punctul de hidratare, ati ghicit, facem poze ca sa le posteze Mishu pe FB  :D
 

km 6.9 :D



            Urmeaza o frumoasa coborire prin padure pina la punctul in care se desparte traseul de semi cu cel de maraton. Alergam usor, constant, ne-am intrat in ritm si lucrurile merg bine. Avem si noroi din belsug asa ca nu ezitam sa ne tratam reumatismul. Oricum nu aveam incotro.

 
autostopu' - km 10


Voluntarii de pe traseu sint absolut adorabili, inventeaza toate prostiile pamintului ca sa ne binedispuna, contribuind din plin la buna dispozitie. La asta se adauga si pancartele presarate pe tot traseul cu lozinci care de care mai hazlii.
 



De aici urmeaza o coborire lunga si abrupta pe un forestier pina in satul Sagagea, cu casute de lemn de ambele parti si bunicutze trebaluind prin curte, de parca am fi alergat in urma cu 100 de ani.


urcarea din Sagagea spre dealul Rafailestilor


Si pentru ca tot ce e frumos se termina la un moment dat (si urmeaza ceva si mai frumos, ofcors) urmeaza si momentul sa aflam de ce urcarea totala la acest maraton e de 2400 metri. Deasemenea urma sa aflam si unde e apa strinsa din ploile din ultimele saptamini.

Urcarea pina pe dealul Rafailestilor reuseste sa ne aduca mai aproape de starea zen pe care o cautam, mai ales dupa ce reusim sa ne innamolim complet si definitiv intr-o mocirla imposibil de ocolit.
Incep sa apara prin tufe alergatori loviti de crampe, iar Mishu-i salveaza pe rind cu cite doua pilule, ca doar nu degeaba avea cu el o punga intreaga....


Urma sa aflam ulterior ca in acea mocirla facuse cunostinta si Vio cu crampele, asa ca plutea antigravitational intr-o pozitie indescriptibila, sperind ca fundul nu ii va ateriza si el in mocirla. Si cam asta e tot ce se poate divulga, restul ramine acolo, ingropat in trecut.


reunirea trupei vesele la km 21


Ajungem la kilometrul 21 in stare foarte buna. Aici o intilnim pe Vio, asa ca trupa vesela se reintregeste.

De aici urmeaza o mica "plimbare" de 10km in jurul rezervatiei Scarita Belioara, urmind sa ajungem inapoi exact in acelasi loc, la PA3.
 
Pentru asta coborim pina ne iau foc talpile, dupa care urcam o panta extrem de abrupta (La Lapsor), numai ca sa coborim iar pina in fundul iadului. Noroc cu peisajul care este fantastic si ne mai ajuta sa uitam de picioarele care incep sa doara.

 
Scarita Belioara - km 27


Aici ne oprim, scoatem buletinele si ne amintim cum ne cheama. Or fi grele urcarile, dar coboririle sint cele care iti macina picioarele si te seaca de energie. Ce urmeaza ? Cea mai nasoala urcare din tot traseul : 600m diferenta de nivel pe o distanta de 2km. Cifrele nu spun mare lucru dar poza facuta de Mishu spune multe :


Mishu la km 30


La punctul de control Tamas striga din toti plaminii ca vrea snitele. Deasemenea ne anunta ca poarta prin care urma sa trecem e intrarea in iad. Cred ca stia el ceva. Probabil treci mai usor prin iad daca ai niste snitele la tine.

Cert e ca urcarea a fost ... intensa. Un pasaj stincos de la mijloc a fost de catarare, asa ca erau plasate corzi de sustinere. Si cum ii sta bine oricarei urcari, are citeva false virfuri, cit sa te faca sa crezi ca ai ajuns sus, doar ca sa constati ca mai ai cel putin inca atit. De vis.


 
Ajungem sus dupa vreo 45 minute si incep sa-mi caut ficatii prin iarba. Dupa vreo 3 minute, din liziera padurii apare Mishu, se opreste, scoate telefonul si isi face un selfie pe care-l posteaza pe FB, ofcors, si abia pe urma vine spre punctul de control, spre deliciul domnisoarelor de acolo.

Aici stam vreo 5 minute sa ne revenim, ne odihnim si mincam ceva, dupa care plecam agale cu gindul la bosonul higgs si implicatiile descoperirii lui.



km 32


Mai aveam 11km pina la final si oboseala incepea sa se simta. Mishu daduse drumul la muzica si incepu sa zica poanta aia cu "luati-o voi inainte".

Nici Vio nu-si gasea motivatia, asa ca am mers usor, glumind si bucurindu-ne de peisaj si de poantele lui Mishu, care din cind in cind incepea sa chiuie si sa isi agite betele in aer, semn ca asculta vreo piesa care-i placea mai tare.
 

Vio alearga, eu ma hlizesc, Mishu cinta si danseaza


Usor, usor, ajungem si la ultimul punct de control, de la care mai avem cam 4 km pina la final, pe un drum forestier bombardat. Reusim sa alergam pe bucati drumul asta si ajungem la finish in 6 ore si 58 minute, cu zimbetul pe buze. Dupa citeva minute apare si Mishu, tot un zimbet, extrem de incintat de reusita lui.
 



Un traseu mult mai greu decit ma asteptam. Un peisaj mult mai frumos decit ma asteptam. Voluntari minunati. Organizare deosebita. Atmosfera de vis. O trupa vesela, poante, cintat si dansat, agonie si extaz, masaj cu happy ending.

O zi frumoasa, ceea ce va doresc si voua.
 



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu