90km alergare montana
7500m diferenta de
nivel
timp limita : 40 ore
concurs intrerupt dupa
14 ore din cauza conditiilor meteo, timp in care am reusit sa parcurgem 50km si
4200m diferenta de nivel
Locul 7 la mixt
Viorica a scris citeva cuvinte despre experienta ei legata de acest
concurs, asa ca va invit sa cititi si postarea urmatoare cu relatarea ei.
Ce este Marathon 7500
?
M-am tot gindit cum sa-l caracterizez si cred ca sint cel mai aproape de
adevar daca il numesc un loc de meditatie. Aici ai ocazia sa descoperi cine
esti. Este vorba si despre alergare, dar 90% e vorba despre puterea mentala si
managementul energiei. Nu ajunge sa fii un bun alergator.
Te crezi puternic ? Aici ai ocazia sa afli adevarul. Ai mentalul
puternic precum o stinca ? Fii sigur ca vei avea ocazia sa o dovedesti.
Paradoxal, cel mai usor lucru din toata treaba asta e distanta de 90km. Daca
asta te sperie, mai bine stai acasa.
Diferenta de nivel de peste 7500 metri e absolut brutala, iar cea mai
mare parte din ea se face pe urcari de numai 4-5 km, urcari atit de abrupte
incit aproape peste tot sint puse lanturi. Daca asta te sperie, ai ghicit, mai
bine stai acasa.
Timpul limita pentru parcurgerea traseului e de 40 ore. Startul e la 6
dimineata si apuci sa parcurgi pe lumina cam 50km si 4000m diferenta de nivel.
Restul se parcurge noaptea, pe aceleasi urcari si coboriri abrupte.
 |
| vremea la start |
La toate astea se adauga vremea, extrem de capricioasa in Bucegi, mai
ales sus in platou. Aproape tot timpul e si ceva ploaie, atita doar ca de data
aceasta am avut parte de meniul complet : ploaie, vint, frig (3 grade ziua),
ceata, fulgere, grindina. Mai raminea sa ploua cu broaste si sa fie Chuck
Norris la taiat de slanina in cabana Omu. Da, inca un motiv de stat acasa.
Dar daca toate astea nu te sperie si ai curajul sa te prezinti la start,
ai sansa de a afla cine esti, iar pe mine nu inceteaza sa ma fascineze
explorarea propriilor limite. Iar cum participarea se face pe echipe, lucrurile
devin si mai interesante.
La 7500 se concureaza numai pe echipe. Traseul e foarte dificil asa ca e
foarte util sa vada cineva in ce prapastie ai picat :D
 |
| portiune din urcarea pe Jepii mici |
Povestea cursei
Povestea cursei ... a cam ramas in aer. Adevarul este ca in aceasta
cursa greul incepe dupa kilometrul 50 iar noi am fost opriti fix acolo. Si asta
nu e tot, pina acolo am mers perfect, am ajuns odihniti si cu moralul ridicat,
gata sa continuam cursa, gata sa dam piept cu ce urma sa fie mai greu.
E drept ca eram complet murati si ca ploua cu galeata si ca era frig si
ceata si fulgere pe platou si ca venea noaptea, dar moralul nostru era la 100%.
Pe cuvint ca era la 100%.
Dupa ce ne-am convins ca nu e o poanta si ca intr-adevar au oprit
concursul, primul lucru pe care l-a spus Vio a fost "hai sa continuam si
sa terminam cursa !". Dupa cum frumos a spus Vincent, "masochismul ei
nu a fost satisfacut" :D
Cursa asta a fost ca faza aia din filme cind tipul agata pe una in
metrou, merg la motel, se dezbraca, ea il leaga cu catuse de pat dupa care ea ii
fura portofelul si dispare. Cam asa ne-am simtit si noi, de parca ne-ar fi
furat portofelu' si ne-au lasat in fundul gol acolo.
Da, ne-a plouat de ne-a rupt, ne-a batut vintul si ne-am invirtit prin
ceata de era sa dam cu capul de cabana inainte sa o vedem. Am rabdat frig si am
fost uzi pina la piele. In mod repetat. Ploua asa tare incit nu se mai vedea
poteca, devenise un piriu.
Nimic din toate astea nu ne-a speriat, nu ne-a zdruncinat moralul. Cind
ne-au oprit la Gura Diham, mai mult de jumatate din cei cu care am povestit au
spus ca ar fi abandonat oricum daca nu anulau cursa. Doua ore cit am stat acolo
asteptind o masina sa ne duca inapoi la Pestera tot apareau concurenti de prin
paduri, plini de noroi din cap pina in picioare, ca de la razboi, bucurosi ca
se terminase chinul.
Noi eram cu bateriile 90% pline cu energie, moralul la 100%, pantofii
100% plini cu apa, dar dornici de a merge mai departe. De aceea nu are rost sa
povestesc cursa. Cursa nu s-a terminat asa ca nu am o poveste. Cel putin nu cu
happy ending.
Daca astrele se vor alinia si vom fi la start anul viitor, cu siguranta
o sa avem o poveste nemaipomenita.
Pina atunci, mai jos aveti citeva momente mai colorate din timpul
cursei.
 |
| incepem urcarea spre Omu |
Vaca
Urcam pe poteca spre virful Omu si ajungem din spate o echipa ce mergea
cam incet. Cum poteca era ingusta si nu prea aveam cum depasi, pentru ca
respectivul nu se dadea nicicum la o parte, am inceput sa cint in speranta ca
ne aude si ne face loc sa trecem. Cum minunea nu se intimpla, se apuca si Vio
de cintat, sa-l trezim pe respectivul din visare.
Dupa vreo 5 minute de concert, se intoarce respectivul si tresare, dupa
care spune : "Am crezut ca e o vaca !"
Ca sa vedeti pe ce planeta era respectivul cu neuronul lui ...
In acelasi timp cred ca putem trage concluzia ca avem voci foarte
frumoase :D
 |
| un strop de soare intre ploi |
Asta a fost un pirtz
sau un rigiit ?
Ajungem sus la Piatra Arsa, umplem bidoanele cu apa dupa care decolam
mai departe printre jnepeni. La un moment dat se aude un zgomot ciudat si
puternic dintr-o parte (de parca cineva ar fi aruncat un castron pe scari in
jos), loc in care era oprita o echipa de baieti.
Mai facem citiva pasi dupa care Vio ma intreaba senina : Asta a fost un
pirtz sau un rigiit ?
Va las sa ghiciti.
 |
| pantele erau pline de bujori de munte infloriti |
Frig, dom'le, frig
Aminasem de multa vreme un pishu asa
ca odata ajunsi pe platou inainte de Piatra Arsa hotarim se rezolvam cazu', ca
nu se mai putea. Ochim o tufa mare cu jnepeni, Vio merge intr-o parte si eu in
cealalta.
Dupa citeva minute Vio intreaba :
-
Ai
terminat ?
-
Am
terminat demult, dar o mai tin putin in mina sa ma incalzesc nitel.
 |
| uite cabana, nu e cabana |
Ceata, dom'le, ceata
Urcam spre cabana Omu uitindu-ma
uimit la GPS cum zicea ca am ajuns la ea, iar noi totusi nu o vedeam. Am
inceput sa zarim ceva mare si intunecat cind am ajuns la vreo 6 metri de ea.
Inca un strop si am fi dat cu capul de ea.
 |
| urcind Jepii, hlizindu-ne, cu Cyfer |
Cyfer
Cyfer e un muzician mai
"altfel". Daca ii cititi blog-ul (www.cyfer.ro) o sa vedeti la ce ma
refer.
Stiam ca va participa la 7500 cu un obiectiv extrem de indraznet, de a
termina cursa in 24-27 ore mincind exclusiv curmale, si eram curios sa aflu
daca il va ajuta alimentatia intr-o cursa atit de grea. Ritmul lor a fost
extrem de apropiat de al nostru asa ca ne-am tot intersectat pe traseu si am
avut ocazia sa povestim.
Pe urcarea extrem de abrupta pe Jepii mici am mers impreuna mult timp,
povestind si cintind in ploaie. Mai precis eu cintam si ei ascultau. Cu pietre
nu au dat.
Sus la Babele ei au plecat foarte
rapid si nu i-am mai intilnit dupa aceea. Asta e farmecul vietii: la fel de
brusc cum i-am intilnit, la fel de brusc au disparut. O picatura in oceanul
vietii.
 |
| puteti face asta la orice virsta :D |
Mi-s tinar (si
nelinistit)
A doua zi urcam agale impreuna cu Vio, Ardelenii si alti doi alergatori spre
cabana Babele, exact pe traseul pe care coborau spre finish concurentii de la
proba scurta, asa ca ii aplaudam si incurajam cu frenezie cind treceau pe linga
noi.
La un moment dat, unul dintre concurenti se uita catre mine si spune :
-
De ce nu
incercati si voi ? Puteti face asta la orice virsta !
 |
| echipa 002 - Restul e poezie |
Echipa e totul
Urcind inspre cabana Babele
incurajind concurentii de la proba scurta, la un moment dat coboara o echipa
mixta. Il aplaudam pe baiat si dupa aceea o incurajam din tot sufletul si pe
fata, care alerga cu zimbetul pe buze.
Auzindu-ne, baiatul s-a oprit si s-a intors catre noi, a aratat inspre
ea, iar pe urma a pus mina la inima spunind cu infinita mindrie : "E a mea
!"
Asta inseamna sa fii o echipa !
