Marathon 7500

90km alergare montana

7500m diferenta de nivel

timp limita : 40 ore

concurs intrerupt dupa 14 ore din cauza conditiilor meteo, timp in care am reusit sa parcurgem 50km si 4200m diferenta de nivel

Locul 7 la mixt

Viorica a scris citeva cuvinte despre experienta ei legata de acest concurs, asa ca va invit sa cititi si postarea urmatoare cu relatarea ei.

Ce este Marathon 7500 ?

M-am tot gindit cum sa-l caracterizez si cred ca sint cel mai aproape de adevar daca il numesc un loc de meditatie. Aici ai ocazia sa descoperi cine esti. Este vorba si despre alergare, dar 90% e vorba despre puterea mentala si managementul energiei. Nu ajunge sa fii un bun alergator.

Te crezi puternic ? Aici ai ocazia sa afli adevarul. Ai mentalul puternic precum o stinca ? Fii sigur ca vei avea ocazia sa o dovedesti.

Paradoxal, cel mai usor lucru din toata treaba asta e distanta de 90km. Daca asta te sperie, mai bine stai acasa.

Diferenta de nivel de peste 7500 metri e absolut brutala, iar cea mai mare parte din ea se face pe urcari de numai 4-5 km, urcari atit de abrupte incit aproape peste tot sint puse lanturi. Daca asta te sperie, ai ghicit, mai bine stai acasa.

Timpul limita pentru parcurgerea traseului e de 40 ore. Startul e la 6 dimineata si apuci sa parcurgi pe lumina cam 50km si 4000m diferenta de nivel. Restul se parcurge noaptea, pe aceleasi urcari si coboriri abrupte.

vremea la start

La toate astea se adauga vremea, extrem de capricioasa in Bucegi, mai ales sus in platou. Aproape tot timpul e si ceva ploaie, atita doar ca de data aceasta am avut parte de meniul complet : ploaie, vint, frig (3 grade ziua), ceata, fulgere, grindina. Mai raminea sa ploua cu broaste si sa fie Chuck Norris la taiat de slanina in cabana Omu. Da, inca un motiv de stat acasa.

Dar daca toate astea nu te sperie si ai curajul sa te prezinti la start, ai sansa de a afla cine esti, iar pe mine nu inceteaza sa ma fascineze explorarea propriilor limite. Iar cum participarea se face pe echipe, lucrurile devin si mai interesante.

La 7500 se concureaza numai pe echipe. Traseul e foarte dificil asa ca e foarte util sa vada cineva in ce prapastie ai picat :D

 

portiune din urcarea pe Jepii mici

Povestea cursei

Povestea cursei ... a cam ramas in aer. Adevarul este ca in aceasta cursa greul incepe dupa kilometrul 50 iar noi am fost opriti fix acolo. Si asta nu e tot, pina acolo am mers perfect, am ajuns odihniti si cu moralul ridicat, gata sa continuam cursa, gata sa dam piept cu ce urma sa fie mai greu.

E drept ca eram complet murati si ca ploua cu galeata si ca era frig si ceata si fulgere pe platou si ca venea noaptea, dar moralul nostru era la 100%. Pe cuvint ca era la 100%.

Dupa ce ne-am convins ca nu e o poanta si ca intr-adevar au oprit concursul, primul lucru pe care l-a spus Vio a fost "hai sa continuam si sa terminam cursa !". Dupa cum frumos a spus Vincent, "masochismul ei nu a fost satisfacut" :D

Cursa asta a fost ca faza aia din filme cind tipul agata pe una in metrou, merg la motel, se dezbraca, ea il leaga cu catuse de pat dupa care ea ii fura portofelul si dispare. Cam asa ne-am simtit si noi, de parca ne-ar fi furat portofelu' si ne-au lasat in fundul gol acolo.

Da, ne-a plouat de ne-a rupt, ne-a batut vintul si ne-am invirtit prin ceata de era sa dam cu capul de cabana inainte sa o vedem. Am rabdat frig si am fost uzi pina la piele. In mod repetat. Ploua asa tare incit nu se mai vedea poteca, devenise un piriu.

Nimic din toate astea nu ne-a speriat, nu ne-a zdruncinat moralul. Cind ne-au oprit la Gura Diham, mai mult de jumatate din cei cu care am povestit au spus ca ar fi abandonat oricum daca nu anulau cursa. Doua ore cit am stat acolo asteptind o masina sa ne duca inapoi la Pestera tot apareau concurenti de prin paduri, plini de noroi din cap pina in picioare, ca de la razboi, bucurosi ca se terminase chinul.

Noi eram cu bateriile 90% pline cu energie, moralul la 100%, pantofii 100% plini cu apa, dar dornici de a merge mai departe. De aceea nu are rost sa povestesc cursa. Cursa nu s-a terminat asa ca nu am o poveste. Cel putin nu cu happy ending.

Daca astrele se vor alinia si vom fi la start anul viitor, cu siguranta o sa avem o poveste nemaipomenita.

Pina atunci, mai jos aveti citeva momente mai colorate din timpul cursei.

incepem urcarea spre Omu

Vaca

Urcam pe poteca spre virful Omu si ajungem din spate o echipa ce mergea cam incet. Cum poteca era ingusta si nu prea aveam cum depasi, pentru ca respectivul nu se dadea nicicum la o parte, am inceput sa cint in speranta ca ne aude si ne face loc sa trecem. Cum minunea nu se intimpla, se apuca si Vio de cintat, sa-l trezim pe respectivul din visare.

Dupa vreo 5 minute de concert, se intoarce respectivul si tresare, dupa care spune : "Am crezut ca e o vaca !"

Ca sa vedeti pe ce planeta era respectivul cu neuronul lui ...

In acelasi timp cred ca putem trage concluzia ca avem voci foarte frumoase :D

 

un strop de soare intre ploi

 

Asta a fost un pirtz sau un rigiit ?

Ajungem sus la Piatra Arsa, umplem bidoanele cu apa dupa care decolam mai departe printre jnepeni. La un moment dat se aude un zgomot ciudat si puternic dintr-o parte (de parca cineva ar fi aruncat un castron pe scari in jos), loc in care era oprita o echipa de baieti.

Mai facem citiva pasi dupa care Vio ma intreaba senina : Asta a fost un pirtz sau un rigiit ?

            Va las sa ghiciti.

pantele erau pline de bujori de munte infloriti

Frig, dom'le, frig

            Aminasem de multa vreme un pishu asa ca odata ajunsi pe platou inainte de Piatra Arsa hotarim se rezolvam cazu', ca nu se mai putea. Ochim o tufa mare cu jnepeni, Vio merge intr-o parte si eu in cealalta.

Dupa citeva minute Vio intreaba :

-          Ai terminat ?

-          Am terminat demult, dar o mai tin putin in mina sa ma incalzesc nitel.

uite cabana, nu e cabana

Ceata, dom'le, ceata

            Urcam spre cabana Omu uitindu-ma uimit la GPS cum zicea ca am ajuns la ea, iar noi totusi nu o vedeam. Am inceput sa zarim ceva mare si intunecat cind am ajuns la vreo 6 metri de ea. Inca un strop si am fi dat cu capul de ea.

 

urcind Jepii, hlizindu-ne, cu Cyfer

Cyfer

            Cyfer e un muzician mai "altfel". Daca ii cititi blog-ul (www.cyfer.ro) o sa vedeti la ce ma refer.

Stiam ca va participa la 7500 cu un obiectiv extrem de indraznet, de a termina cursa in 24-27 ore mincind exclusiv curmale, si eram curios sa aflu daca il va ajuta alimentatia intr-o cursa atit de grea. Ritmul lor a fost extrem de apropiat de al nostru asa ca ne-am tot intersectat pe traseu si am avut ocazia sa povestim.

Pe urcarea extrem de abrupta pe Jepii mici am mers impreuna mult timp, povestind si cintind in ploaie. Mai precis eu cintam si ei ascultau. Cu pietre nu au dat.

            Sus la Babele ei au plecat foarte rapid si nu i-am mai intilnit dupa aceea. Asta e farmecul vietii: la fel de brusc cum i-am intilnit, la fel de brusc au disparut. O picatura in oceanul vietii.

puteti face asta la orice virsta  :D

Mi-s tinar (si nelinistit)

A doua zi urcam agale impreuna cu Vio, Ardelenii si alti doi alergatori spre cabana Babele, exact pe traseul pe care coborau spre finish concurentii de la proba scurta, asa ca ii aplaudam si incurajam cu frenezie cind treceau pe linga noi.

La un moment dat, unul dintre concurenti se uita catre mine si spune :

-          De ce nu incercati si voi ? Puteti face asta la orice virsta !

 

echipa 002 - Restul e poezie

Echipa e totul

            Urcind inspre cabana Babele incurajind concurentii de la proba scurta, la un moment dat coboara o echipa mixta. Il aplaudam pe baiat si dupa aceea o incurajam din tot sufletul si pe fata, care alerga cu zimbetul pe buze.

Auzindu-ne, baiatul s-a oprit si s-a intors catre noi, a aratat inspre ea, iar pe urma a pus mina la inima spunind cu infinita mindrie : "E a mea !"

            Asta inseamna sa fii o echipa !