Semimaraton Aiud 2015

21km alergare pe dealuri

300m diferenta de nivel

Teminat in 1:59

 

Simbata e zi de long run si urma sa facem 32km. Cum Aiudul e foarte aproape de Cluj iar concursul e organizat in scopuri caritabile, am decis sa facem 21km in cadrul concursului iar restul de 11k dupa terminarea cursei, sa mai schimbam si noi peisajul.

 

inscriere

Ajungem pe la 8 jumate si constatam cu bucurie ca juma’ de cluj era acolo. Ne inscriem, vizitam toaleta primariei care (inca) nu avea apa, doar sonorizare foarte buna, dupa care ne indreptam spre start. Cum au aminat startul cu jumatate de ora, ma bag in masina sa-mi incalzesc organismul, eram virusat si cu mucii pe piept.

Dupa vreo 20 minute se da si startul si, ca de obicei, se pleaca putin cam tare. Nu am eu treaba cu ceilalti, imi vad de cursa si de mucii mei, las rachetele si freneticii sa o zbugheasca inainte.

  

Traseul a fost nesperat de frumos. Dupa vreo 2km pe asfalt si inca vreo 2km pe un forestier intram in padure, unde incepusera sa apara floricele. Pe urma iesim pe pasune, alergind pe dealuri printre ogoare proaspat arate. Cum plouase bine in zilele dinainte era si un soi de noroi extrem de lipicios, care se lipea permanent de talpile pantofilor facindu-i extrem de grei. Am aplicat cu candoare zicala “when there is nothing to do, do nothing” si am alergat relaxat cu noroaiele pe pantofi.

La un moment dat ajung din urma un frenetic ce mergea la pas. Cind vede ca il ajung, o ia la goana cam 200m dupa care se opreste si se uita inapoi spre mine. Eu alergam constant, ca de obicei, nu am treaba cu freneticii, asa ca il ajung dupa citeva  minute, el mergind la pas. Cind vede ca iar il ajung o ia la goana iarasi, tot vreo 200m, apoi iar se opreste si merge la pas. Sceneta asta se repeta la nesfirsit si ma intrebam cit o sa reziste agitatu’

 

 

La un moment dat o ajung din urma pe Vio si mergem impreuna vreo 7km, admirindu-l pe frenetic cum repeta sceneta la nesfirsit. Intre timp ajungem din spate alt frenetic, ce se cunostea cu freneticul numarul unu, asa ca incep cei doi frenetici sa analizeze cit au parcurs si cit mai au de parcurs.

Acum sceneta era si mai interesanta, pentru ca erau doi si pentru ca acum si urlau cind incepeau sa o ia la goana. Au tinut-o asa pina la primul punct de alimentare unde s-au oprit, iar restul povestii nu il mai stiu, nu i-am mai vazut dupa aceea nici pe traseu si nici la sosire. Cum traseul e in forma de bucla, e posibil ca si acum sa se invirta pe acolo. Daca sinteti vreunul din Aiud, mergeti si duceti-le ceva de mincare.

 

Cu 3km inainte de final Vio o ia la goana si dusa a fost, nu m-am putut tine dupa ea. Am mers constant toata cursa si am terminat in 1:59. Lungimea a fost de vreo 22km dupa ceasul meu.

 

intrecut de un baietel de 5 ani

 

Chiar inainte de final, erau 3 prichindei de vreo 5-6 ani, care alergau ultimii 30m pina la linia de sosire impreuna cu alergatorii ce terminau cursa. Cind am ajuns si eu au alergat si cu mine, cei doi mai mari au renuntat dar cel mic nu s-a lasat si a fost tare fericit ca a terminat inaintea mea. Se pare ca fericirea lui s-a transmis si la mine ...

Terminam cursa, lasam la masina numerele de concurs, schimb tricoul si plecam inapoi pe traseu sa mai facem inca 11km, sa ne iasa totalul de 32km cit era in plan. Admiram in parc o pisica ce se urcase intr-un copac sa vineze o …. suspans … veveritza. Foarte bine s-a distrat veveritza. Si noi. Pisica mai putin, mai ales cind a trebuit sa coboare din copac de la 10m inaltime, dupa ce s-a prins ca veveritza isi batea joc de ea.

Toate bune si frumoase in alergare, doar ca efectiv am uitat sa luam ceva de mincare cu noi. In mod normal nu e mare grozavie sa alergam 32km, dar primii 22k au fost in concurs, deci la o viteza mult mai mare decit la un antrenament obisnuit, asa ca ramasesem fara resurse prin celule. Tot drumul de intoarcere am visat la ciocolate, supe si alte animale moarte si fripte, asa ca odata ajunsi inapoi la masina ne-am pus tovaraseste in fund in portbagaj si am mincat tot ce am prins jumatate de ora.

Tibi Useriu a aparut la un moment dat plin de noroi din cap pina in picioare. Il intreb “esti ok, te-ai lovit cumva ?”, la care el imi raspunde cu un rinjet de satisfactie intins pe toata fatza “nuuuu, am picat intr-o balta, asa misto a fost …. !”  Cum sa nu-l iubesti ?

Dupa care a inceput sa ne povesteasca cum va alerga 175km de la Tihuta pina la Cluj, unde va da startul si va alerga in continuare si Maratonul International Cluj, 215km in total. Un bun antrenament pentru TDG.

Cum tocmai incepea festivitatea de premiere, am mers sa ne luam roabele de medalii si diplome (Vio iar a dat lovitura), am mincat cartofi prajiti fara sare (nu avea sare femeia de la ghereta) dupa care am plecat spre casa.

Un concurs frumos, cu mare probabilitate vom merge si anul viitor la Aiud.

Alba Iulia City Race 2015

21km alergare pe dealuri

700m diferenta de nivel

Teminat in 1:56

 

 

Pregatirea din iarna

            Toata iarna am alergat pe dealuri cu vesta de 10kg in spate. Deja nu o mai simt. In weekend alergam ziua, uneori in echipa, alteori singur. In timpul saptaminii nu am gasit doritori sa vina noaptea pe dealuri, asa ca mergeam singur.

            Pe alocuri zapada era pina la genunchi. Alergarea nu mai era chiar alergare, era mai degraba o lupta cu nametii. Iar cind neuronul se revolta si spunea ca e prea greu, ii aduceam aminte cum e la TDG si imediat se linistea. Inca un pas … si o sa ajungem la finish.

            Nu mai tin minte data, dar intr-o zi au anuntat ca va fi extrem de frig, undeva in jur de -15 grade la Cluj. Si cum fix atunci era programat un antrenament ... m-am bucurat ca voi avea o seara deosebita.

            Ce drac sa iau pe mine cind alerg pe dealuri la minus 15 grade ? Din astea nu mai facusem. Stiam ca e zapada destul de mare si banuiam ca o sa fie si viscol, pe Magura intotdeauna bate vintul noaptea (cel putin atunci cind ma urc eu pe ea).

Am pus pe mine doua perechi de pantaloni de alergare, altceva mai gros nu aveam. Sus am luat un tricou, o bluza cu mineca lunga, inca o bluza mai groasa, vesta de 10 kile (asta tine bine de cald) si inca o geaca impotriva vintului. Un buff pe cap, inca unul pe git si niste manusi. In picioare pantofi de alergare de vara, numai din astia am.

 

 

iarna nu-i ca vara

  

Am plecat spre Magura si in cele 20 minute facute pina acolo masina nu s-a incalzit. Termometrul arata -17 grade iar vintul viscolea zapada. De vis…

Stiam ca cel mai greu lucru urma sa fie sa cobor din masina, dupa aceea era obligatoriu sa alerg, altfel imi era clar ca inghet dracului. A fost mai greu decit am crezut ....

Fuuuuuuuck ! Cam asta s-a auzit in noapte cind am coborit din masina. Pina am pus vesta pe mine, tremuram incontrolabil. Mi-a luat aproape un minut sa pun ceasul pe mina si sa nimeresc butonul de start. Am luat-o la goana in noapte cu frontala in mina, nu am mai putut sta sa o pun pe cap, imi inghetasera ideile in cap. De fapt ideea.

Zapada era pe alocuri pina la genunchi. Picioarele parca erau de sticla, simteam ca se sparg la fiecare pas. Aerul era atit de rece incit simteam ca mi se sparge pieptul la fiecare inspir. Vintul batea cu putere, viscolind zapada. Cerul in schimb era de vis. Nici un nor nu tulbura noaptea. Un miliard de stele se uitau mirate cum horcaiam luptind cu zapezile, iar luna era mare si rosie. De fiecare data cind ajungeam pe Magura admiram stelele. Patru secunde, dupa care o goneam la vale. Era extrem de frig.

Dupa aproximativ o ora am reusit sa ma incalzesc. Asta nu inseamna ca am simtit ca imi e cald, dar picioarele nu mai pareau de sticla si nu mai tremuram, iar cind ajungeam pe virf puteam sta cam un minut sa admir cerul.

Dupa ce am terminat m-am urcat in masina, am dat drumul la caldura si am plecat inapoi la firma. Alergind in pantofi de vara prin zapada era evident ca aveam pantofii plini de zapada. Surpriza a fost cind am observat ca ciorapii nu erau uzi. Fusese atit de frig incit zapada nu s-a topit in pantofi.

Cind am dat geaca jos, am observat ca interiorul ei era alb. Transpiratia inghetase si geaca era alba pe interior, si era atit de multa incit nu se topise in 20 minute stind la caldura in masina.

Bun fost, frumos fost.

 

 

 

Alba Iulia

            Am avut noroc si a fost vreme frumoasa. Cetatea e renovata si arata minunat. Aveam senzatia ca sintem proiectati cu citeva sute de ani in trecut.

Primii 3km sint pe drumuri prin oras, dupa care traseul urca prin padure, pe urma inca o bucata de plat pe o pista de biciclete asfaltata, facuta prin padure, dupa care ultima urcare spre virful Mamut si apoi 8km de coborire pina la sosire. Frumos si simplu.

  

S-a plecat cam tare, mult mai tare ca de obicei, startul fiind pe plat. Dupa aproximativ 1km Vio a disparut inainte iar eu aveam senzatia ca stau pe loc. M-am uitat la ceas si am vazut ca alergam cu un pace de 4:30, asa ca m-am relaxat, nu are rost sa ma pun cu rachetele.

Cum plouase in zilele dinainte, coborirea pe forestier dupa ce am trecut de virful Mamut a fost extrem de palpitanta. Era dificil de alergat cu viteza medie, fie mergeai foarte incet fie iti dadeai drumul la vale, era aproape imposibil sa frinezi pe mocirla aia.

Am mers constant, cu zimbetul pe buze, si am terminat in 1:56. Un timp foarte bun pentru mine, se pare ca nu am alergat degeaba toata iarna.