Alba Iulia City Race 2015

21km alergare pe dealuri

700m diferenta de nivel

Teminat in 1:56

 

 

Pregatirea din iarna

            Toata iarna am alergat pe dealuri cu vesta de 10kg in spate. Deja nu o mai simt. In weekend alergam ziua, uneori in echipa, alteori singur. In timpul saptaminii nu am gasit doritori sa vina noaptea pe dealuri, asa ca mergeam singur.

            Pe alocuri zapada era pina la genunchi. Alergarea nu mai era chiar alergare, era mai degraba o lupta cu nametii. Iar cind neuronul se revolta si spunea ca e prea greu, ii aduceam aminte cum e la TDG si imediat se linistea. Inca un pas … si o sa ajungem la finish.

            Nu mai tin minte data, dar intr-o zi au anuntat ca va fi extrem de frig, undeva in jur de -15 grade la Cluj. Si cum fix atunci era programat un antrenament ... m-am bucurat ca voi avea o seara deosebita.

            Ce drac sa iau pe mine cind alerg pe dealuri la minus 15 grade ? Din astea nu mai facusem. Stiam ca e zapada destul de mare si banuiam ca o sa fie si viscol, pe Magura intotdeauna bate vintul noaptea (cel putin atunci cind ma urc eu pe ea).

Am pus pe mine doua perechi de pantaloni de alergare, altceva mai gros nu aveam. Sus am luat un tricou, o bluza cu mineca lunga, inca o bluza mai groasa, vesta de 10 kile (asta tine bine de cald) si inca o geaca impotriva vintului. Un buff pe cap, inca unul pe git si niste manusi. In picioare pantofi de alergare de vara, numai din astia am.

 

 

iarna nu-i ca vara

  

Am plecat spre Magura si in cele 20 minute facute pina acolo masina nu s-a incalzit. Termometrul arata -17 grade iar vintul viscolea zapada. De vis…

Stiam ca cel mai greu lucru urma sa fie sa cobor din masina, dupa aceea era obligatoriu sa alerg, altfel imi era clar ca inghet dracului. A fost mai greu decit am crezut ....

Fuuuuuuuck ! Cam asta s-a auzit in noapte cind am coborit din masina. Pina am pus vesta pe mine, tremuram incontrolabil. Mi-a luat aproape un minut sa pun ceasul pe mina si sa nimeresc butonul de start. Am luat-o la goana in noapte cu frontala in mina, nu am mai putut sta sa o pun pe cap, imi inghetasera ideile in cap. De fapt ideea.

Zapada era pe alocuri pina la genunchi. Picioarele parca erau de sticla, simteam ca se sparg la fiecare pas. Aerul era atit de rece incit simteam ca mi se sparge pieptul la fiecare inspir. Vintul batea cu putere, viscolind zapada. Cerul in schimb era de vis. Nici un nor nu tulbura noaptea. Un miliard de stele se uitau mirate cum horcaiam luptind cu zapezile, iar luna era mare si rosie. De fiecare data cind ajungeam pe Magura admiram stelele. Patru secunde, dupa care o goneam la vale. Era extrem de frig.

Dupa aproximativ o ora am reusit sa ma incalzesc. Asta nu inseamna ca am simtit ca imi e cald, dar picioarele nu mai pareau de sticla si nu mai tremuram, iar cind ajungeam pe virf puteam sta cam un minut sa admir cerul.

Dupa ce am terminat m-am urcat in masina, am dat drumul la caldura si am plecat inapoi la firma. Alergind in pantofi de vara prin zapada era evident ca aveam pantofii plini de zapada. Surpriza a fost cind am observat ca ciorapii nu erau uzi. Fusese atit de frig incit zapada nu s-a topit in pantofi.

Cind am dat geaca jos, am observat ca interiorul ei era alb. Transpiratia inghetase si geaca era alba pe interior, si era atit de multa incit nu se topise in 20 minute stind la caldura in masina.

Bun fost, frumos fost.

 

 

 

Alba Iulia

            Am avut noroc si a fost vreme frumoasa. Cetatea e renovata si arata minunat. Aveam senzatia ca sintem proiectati cu citeva sute de ani in trecut.

Primii 3km sint pe drumuri prin oras, dupa care traseul urca prin padure, pe urma inca o bucata de plat pe o pista de biciclete asfaltata, facuta prin padure, dupa care ultima urcare spre virful Mamut si apoi 8km de coborire pina la sosire. Frumos si simplu.

  

S-a plecat cam tare, mult mai tare ca de obicei, startul fiind pe plat. Dupa aproximativ 1km Vio a disparut inainte iar eu aveam senzatia ca stau pe loc. M-am uitat la ceas si am vazut ca alergam cu un pace de 4:30, asa ca m-am relaxat, nu are rost sa ma pun cu rachetele.

Cum plouase in zilele dinainte, coborirea pe forestier dupa ce am trecut de virful Mamut a fost extrem de palpitanta. Era dificil de alergat cu viteza medie, fie mergeai foarte incet fie iti dadeai drumul la vale, era aproape imposibil sa frinezi pe mocirla aia.

Am mers constant, cu zimbetul pe buze, si am terminat in 1:56. Un timp foarte bun pentru mine, se pare ca nu am alergat degeaba toata iarna.