Triathlon Brasov 2013

Triathlon Brasov – 1.3km swim, 47km road bike, 10km run

Poze de la competitie

In sfirsit a crescut (iar) temperatura peste 35 grade asa ca am putut merge linistit la triatlonul de la Brasov. Pina acum am prins la concursuri fie gheata la mal fie peste 35 grade asa ca a fost linistitor sa stiu ca o sa am (iar) neuronii in coma profunda pe parcursul concursului.

Triatlonul de la Brasov trebuia sa fie compus dintr-o proba de inot de 1.5km in lacul Codlea, urmat de 47km cu bicicleta pe sosea (urcind pina in Poiana Brasov si apoi coborind in Brasov) iar la sfirsit o alergare de 10km prin oras. Cam plictisitor, nu ? Noroc cu autoritatile care ….. au golit lacul cu o zi inainte de concurs. Nu incercati sa gasiti explicatie logica. Va irositi clipe din viata. Logica nu are nimic de-a face cu ce se intimpla in tara asta. Cum poti sa nu-i indragesti ? Cum poti sa nu te miri ca nu uita sa respire ?

Vestea buna – mai este inca un lac.

Vestea proasta 1 – lacul e la 1km distanta de zona de tranzitie in care sint bicicletele.

Vestea proasta 2 – aflam toate astea seara dinainte de concurs, la sedinta tehnica.

Faptul ca dupa ce ies din apa trebuie sa alerg 1km nu e chiar o drama din punct de vedere al efortului, nu de alta dar treaba asta cu alergatul nu e chiar o premiera pentru mine. Atita doar ca acel kilometru e pe o poteca prin padure, poteca pe care se plimba bizonul urban in drumul sau saptaminal catre mici si bere, asa ca pe linga pietre, crengi, ghinde, jir si gropi sint si sticle, dopuri, mucuri de tigara, amoebe si bacili koch.

Solutie este, evident, si anume sa-ti duci o pereche de pantofi de alergare la iesirea din lac, astfel incit sa poti alerga incaltat pina la zona de tranzitie. Dar pentru asta trebuie sa ii si ai, iar eu predasem deja pantofii de alergare pentru tranzitia 2 si altii nu mai aveam.

Daca as fi stiut din timp fie imi aduceam inca o pereche fie nu ii predam, alergam cu ei de la inot la tranzitie si apoi ii luam cu mine pe bicicleta pina la T2 ca sa alerg cu ei in final.

Nu ma pling, e o simpla relatare, apreciez intotdeauna lucrurile care condimenteaza viata si o fac mai interesanta. La urma urmei cu pantofi stie alerga oricine … asa ca am decis sa nu ma mai agit si sa alerg descult, codru-i frate cu romanu si piatra cu fasciita plantara. Amin !

In dimineata concursului ni se spune ca apa are 20 grade. Nu prea stiu eu ce inseamna asta, dar ceilalti imi spun ca in bazin apa are intre 28 si 32 grade, deci parea sa fie a dracului de rece. Daca as fi luat wetsuit-ul pe mine pentru proba de inot ar fi insemnat sa alerg acel kilometru ca un pinguin, adica descult si … imbracat cu costumul de neopren. Un buchet de flori mai trebuia sa am in mina si eram bun de circ. Sau as fi putut da jos costumul de neopren la iesirea din lac si apoi sa alerg cu el in mina,  precum un chelner. De vis.

Neeeeah. Ca sa fiu consecvent, am luat aceeasi decizie : cu neopren stie oricine sa inoate asa ca …. am renuntat la el. Logica e simpla : frig fiind (paduri cutreieram) urma sa dau mai repede din miini ca sa scap mai repede de acolo, asa ca numai bine putea sa fie, ca si chuck norris urma sa ies din lac inotind mai departe prin uscat.

Noroc ca se apropia startul si mi-a fost intrerupt firul logic al rationamentelor pentru ca altfel urma sa ajung in brasov fara bicicleta, ca doar cu bicicleta stie ajunge oricine, nu ?

Megind spre zona de start am parcurs cel mai lung kilometru din lume. Nasol sa calci pe pietrele alea ascutite. Cind am ajuns la lac ma dureau deja talpile.

In zona de iesire din lac unii isi ascundeau pantofii. Care pe unde apuca. Unul si i-a ascuns in urzici in speranta ca nu o sa-i imprumute cineva. Frumoasa-i disperarea.

Ca o paranteza, duminica seara postase cineva pe FB ceva de genul “imi cer iertare celui caruia i-am luat pantofii la iesirea din lac. Sper sa nu se supere foarte tare …”. Daca te poti relaxa astfel incit sa privesti lucrurile de la distanta, viata e chiar frumoasa si interesanta. Totul e sa nu te cramponezi in lucruri marunte, materiale, cum ar fi o pereche de pantofi, in cazul de fata.

Proba de inot nu a avut nimic special. Ca de obicei o turma de disperati incearca sa ajunga vii la finish. Cei care nu au vazut niciodata cum arata proba de inot la un triatlon pot sa faca un mic exercitiu si sa-si imagineze ca ar inota intr-o masina de spalat. Se lasa cu o gramada de pumni in cap si picioare in coa….ste (sau cum ti-o fi norocul).

Aveti mai jos un link de la o filmare facuta la proba de inot. Acum ar trebui sa fie mai clar de ce se lasa cu cafteala. Cei pe care ii vedeti dau cu pumnii. Cei pe care nu ii vedeti o incaseaza. Darwin, frate.

https://www.facebook.com/photo.php?v=10201749063955039

De data asta eu am scapat destul de usor. Doar doi pumni in cap, corect executati, in zona urechii. Acolo e cel mai eficient sa lovesti, doare ca dracu si ametesti pentru ca iti bulverseaza urechea interna care, dupa cum bine stim, are rol in pastrarea echilibrului.

M-am impacat in timp cu ideea, loviturile nu imi mai provoaca nici macar o fractiune de emotie, atita vreme cit nu mi-au zburat ochelarii de pe ochi e totul ok, inot mai departe fara sa tresar.

Al doilea pumn insa a fost destul de zdravan asa ca m-am oprit sa ma autoevaluez si sa vad daca soarele e in continuare pe cer. Surprinzator, oprise si boxerul, iar cind m-a vazut a inceput sa-si tot ceara scuze peste scuze, ca-i pare rau, ca nu a vrut, alea alea. Chiar foarte frumos din partea lui, e primul care face gestul asta.

Nu e minunat cind vezi semne de iubire in jurul tau ? Ce poti sa-ti doresti mai mult ? Toate bune si frumoase, love is all around, un singur lucru nu am inteles insa – de ce oare se tinea cu ambele miini de gitul meu in timp ce-si cerea scuze ? Era barbat, epilat nu era, la ce fatza avea nici epilat nu avea sanse, asa ca am bagat capul in apa si am plecat mai departe.

Daca ar fi sa analizez nebunia de fiecare data cind ma intilnesc cu ea nu as mai avea vreme sa-mi traiesc viata. Parerea mea e ca diferenta dintre iubire si nebunie e doar unghiul sub care privesti problema asa ca va las pe voi sa-l incadrati.

Sper ca e bine sanatos si ca a scapat cu viata, la urma urmei mai veneau concurenti  dupa mine asa ca isi putea manifesta iubirea si fata de altii, eu imi facusem datoria.

Deci da, exista prostituate si pe traseu la triatlon.

Am invatat sa fac sighting (privitul inainte in timp ce inoti) mult mai bine asa ca m-am orientat foarte des si am ocolit brasistii din timp, asa ca am scapat de data asta fara nici un picior in zone vitale si dureroase. Aleluia.

Ceasul a aratat la final o distanta de 1.3km pe care i-am parcurs in 29 minute, complet odihnit si relaxat, ca un inot de relaxare, asa ca am iesit foarte bine dispus din apa.

A urmat alergarea prin padure spre zona de tranzitie. Din fericire nu m-am taiat, cind mi se lipea de talpa cite o piatra mai ascutita ma opream sa o scot. Cei care au avut incaltari au cistigat timp serios pe bucata asta. E de tinut minte pentru anul viitor.

Ajuns in zona de tranzitie m-am echipat de bicicleta, am luat doua geluri cu mine si un bidon cu apa si am decolat.

Proba de bicicleta incepe cu o coborire frumoasa prin padure pina la drumul national, pe urma localitatile Codlea, Vulcan, Cristian, Risnov si apoi urcare pina in Poiana Brasov urmata de o coborire abrupta spre Brasov.

Organizatorii ne-au anuntat ca drumul de la lac pina la drumul national a fost asfaltat pentru concurs asa ca eram cu totii fericiti ca vom putea merge pe un drum perfect. Suna bine, nu ? Parca prea bine, asa ca hai sa revenim la realitate : cu 4 zile inainte de concurs autoritatile au montat pe drum bumpere (denivelari pentru incetinirea traficului). Repet, nu incercati sa analizati logic gestul. Ar fi o pierdere de timp. Luam lucrurile asa cum sint si ne vedem de ale noastre. In orice lucru este si o farima de fericire. Pe drum drept oricine stie sa mearga cu viteza, nu ? Adaugam bumpere si sint sanse sa iasa ceva foarte hazliu. Negativistii ar spune ca poti ramine fara dinti. E corect, dar tot hazliu e sa mergi pe bicicleta fara dinti, atita doar ca e hazliu pentru ceilalti. QED.

Stiam ca se poate sari cu bicicleta peste gropi sau obstacole dar nu exersasem niciodata. Adevarul e ca nu este prilej mai bun sa inveti ceva nou decit in timpul unui concurs. Relaxare maxima, viteza maxima, cruce cu limba in cerul gurii si o galeata cu noroc. Ar fi fost culmea sa frinez, ca doar d-aia ii zice concurs, ca sa mergi cit de tare poti, nu ?

            Odata ajuns viu la drumul national aveam toate semnele ajutorului divin asa ca am continuat sa pedalez cu zimbetul pe buze ….  aproape 5 minute, pina cind mi-a explodat in mina un tub cu gel. Gelul ala il primisem la half ironman in Oradea. L-am pastrat cu gindul de a-l folosi la vreun concurs.

Prima data l-am luat cu mine la triatlonul de la Bezid cu intentia sa-l halesc la alergare. Am plecat cu el in mina si cind sa-l maninc constat ca nu curge nimic din el. Ma uit in timp ce alerg la el si vad ca e astupata gaura. Buna ideea au avut astia. Poate trebuie sa iau si tirbuson cu mine la triatloane. Incerc sa-i dau jos capacul dar nu merge. E cu filet. Hai ca nu e mare lucru sa desurubezi un capac in timp ce alergi. Zis si facut, desurubez capacul si cind il dau jos …. fratele meu … gaura e sigilata cu folie de aluminiu. Parca era un set de Matrioska, scapi de una si apare alta.

Proba de alergare era de numai 5km si era pe teren accidentat asa ca am renuntat, atita mai trebuia sa pic dracului in vreo groapa incercind sa desfac gelul, asa ca am renuntat.

L-am luat iar la Brasov pentru proba de bicicleta. Drum lung, neted, indiferent cite capcane ar fi ascuns acel tub cu gel ar fi fost timp destul sa-i dau de cap. Am desurubat capacul, am indepartat cu dintii folia de aluminiu si dracovenia a explodat in mina mea improscind totul cu gel. Greu se lasa gelurile astea …

Nu e o mare tragedie sa fii lipicios dar zeama aia atrage toate viespile din zona si risti sa fii muscat, asa cum am patit si la half IM la Oradea. E neplacut sa pedalezi intepat de viespe, doare ca dracu si-ti tot vine sa te scarpini, asa ca mi-am lins rapid degetele si am mincat ce mai ramasese. Numai chef de muscaturi de viespe nu aveam.

Traseul de bicicleta e relativ plat pina la Risnov, unde incepe urcarea spre Poiana Brasov. Nu stiu citi kilometri are dar am crezut ca nu se mai termina. Era si foarte cald, unii prajeau mici si fumul nu prea ajuta la efort iar apa mi se terminase. Diferenta de nivel a fost de 650m, destul de mult mai ales ca e chiar pe finalul traseului.

Pe la jumatatea urcarii, cind incepeam sa imi pun intrebari filozofice si sa parcurg in ordine alfabetica sfintii cei mai cunoscuti, mi-am adus aminte ca exact in acel moment Voicu Oprean facea acelasi lucru, la ironman Zurich, iar el avea de pedalat 180km, dupa ce inotase 3.8km, iar dupa bicicleta il asteptau 42km de alergare. E un simplu gind, dar a fost suficient ca sa uit ca imi e greu. Ce aveam eu de facut era chiar o nimica toata.

Intr-un final s-a terminat urcarea si a inceput mult asteptata coborire. Drumul din Poiana pina in Brasov era complet inchis circulatiei asa ca am putut goni cu viteza maxima. Oooooooooooooooo daaaaaaaa, si ce am mai gonit! Adrenalina pura! Cei 47km i-am terminat in aproximativ 1:40 cu o viteza medie de 27km/h si cu un rinjet de fericire intepenit pe moaca. Ce bine ar fi daca toate cursele de bicicleta s-ar termina cu o coborire luuuuunga cu 65km/ora !

Ajuns in tranzitie m-am schimbat rapid pentru alergare si am zbughit-o pe deal in sus. Da, nu s-au putut abtine si ne-au pus sa alergam la deal. Si da, era foarte cald deja, in jur de 35 grade. 46 minute a durat alergarea deci a iesit un pace mediu de 5:07, nesperat de bun dupa o proba grea de bicicleta. Cu siguranta a ajutat adrenalina acumulata in timpul coboririi nebune cu bicicleta. Timpul total a fost 3:03:12, locul 50 la general si 12 la categorie.

            Un concurs greu dar frumos. Concursurile de triatlon in care proba de bicicleta e cu MTB prin paduri sint spectaculoase, dificile, te umpli si de fericire si de noroi iar in final esti bucuros ca esti in viata. Concursurile in care proba de bicicleta e pe sosea sint elegante. Sint mult mai aproape de concursurile din strainatate, mai aproape de ironman, au un farmec aparte. Astept cu drag sa vin si anul viitor.

Ar mai fi de spus ceva in final - colegii triatlonisti din Cluj s-au clasat extrem de bine :

locul 15 – Daniel Szatmari

locul 16 - Radu vadan

locul 18 – Zsolt Langviser

locul 20 - Rober Sicoie

locul 36 - Tonk Sandor

locul 53 – Simon Andras

PS : Stiati ca Balanescu are slip Arena ? Normal ca nu stiti. Nici el nu stie. Si totusi colega mea de la birou (Moni) a descoperit lucrul asta. Cum singura sursa de informare a fost o poza postata de el pe FB, va las pe voi sa deduceti de cite ori a dat zoom pe slip-ul lui ca sa descopere lucrul asta. Dar sa nu spuneti nimanui, ca e secret.

Drumul catre primul ironman

Organizatorii au anuntat azi ca se deschid inscrierile pentru concursul ironman Oradea 2014. M-am inscris imediat ce am vazut anuntul. De ce ? Am incercat sa rezolv rational problema asta si nu am reusit.

Dupa primul half ironman, imediat dupa terminarea cursei am incercat sa-mi imaginez cum ar fi sa mai fac inca o data toata cursa. Nici o imagine nu a prins contur. Imposibil - a spus neuronul.

Dupa al doilea half ironman, cel de la Oradea, am incercat acelasi exercitiu de imaginatie. De data asta neuronul se prapadea de ris - eram complet epuizat dupa aproape 7 ore de cursa la 38 grade. Imposibil – a spus neuronul.

La un concurs de tip ironman trebuie sa inoti 3.8km, apoi sa pedalezi 180km iar in final sa alergi 42km.

Imi e foarte clar ca pot inota 3.8km si sa ies destul de odihnit din apa.

Imi e foarte clar ca pot pedala 180km. Deocamdata mi se pare extrem de greu, dar categoric posibil. As termina foarte obosit proba de bicicleta.

Maratoane am mai alergat. Am fost epuizat la sfirsitul fiecaruia. E greu, dar l-as putea alerga oricind.

Concluzia e ca pot face fiecare proba in parte, dar imi e imposibil sa-mi imaginez ca ma dau jos de pe bicicleta dupa 180km de pedalat si pornesc la un maraton.

Rational e imposibil (deocamdata). Ramine doar irationalul. Asa ca m-am inscris pur si simplu. Stiu ca voi cobori de pe bicicleta si voi porni la alergare. Nu pot vizualiza acum, dar stiu ca voi reusi. Si il voi termina. Neuronul are 340 zile la dispozitie sa se obisnuiasca cu ideea si sa gaseasca solutii.

Timpul limita este de 16 ore. Sa termini in 14 ore sau in 16 ore nu pare sa fie mare diferenta, dar altfel privite lucrurile inseamna sa faci efort cu 2 ore mai putin, ceea ce nu e putin lucru.

Probleme de rezolvat

Trebuie sa inot peste 3.8km - asa ca m-am inscris la Traversarea Tarnitei la proba de 6.5km.

Trebuie sa pedalez 180km – o rezolv cumva in vara asta. Probabil un drum pina la Zalau si inapoi.

Mai ramine sa imi cresc capacitatea de a face efort. Pina acum durata maxima a fost de  6 ore si jumatate. Va trebui sa gasesc curse mai lungi.

Scop am.

Plan am.

Vointa am.

Ar trebui sa functioneze.

Triathlon Bezid 2013

Triathlon Bezid – 1.3km inot, 23km mountain bike, 5km alergare

Poze de la competitie 

micul fotograf japonez la datorie

Cind ai o problema e foarte util sa o prezinti public, cu mare probabilitate cei care pot sa te ajute o vor face. Dupa ce am scris articolul despre participarea la Kings Land Triathlon am fost imediat asaltat cu sfaturi : Florin mi-a sugerat sa inot cu casca de motociclist pe cap iar un amic mi-a recomandat o firma buna de ochelari. Am primit si alte sfaturi dar din egoism le tin pentru mine (deocamdata).

Dar sa revenim in prezent, si anume la Triathlon Bezid.

asa e la inot

Proba de inot s-a desfasurat in lacul Bezid, situat la vreo 30km de Tg Mures, o singura bucla de 1.3km. E un lucru bun ca a fost o singura tura de inot, traseul s-a aerisit treptat si au fost mai putine interactiuni cu freneticii practicanti ai stilului bras.

La Kings Land imi tabacisera capul si coastele asa ca acum speram sa scap folosind cea mai inteligenta metoda : fuga. Ideea lui Florin cu casca de motociclist e in asteptare, astept sa vad ce parere au organizatorii.

Si sta baiatu cu toti muschii incordati, pregatit sa sprinteze dupa start. Cum aud ca s-a dat startul o zbughesc cu toata energia inainte, incercind sa scap de buluceala.

Dau rapid din miini precum soldatul sovietic cind ramine fara votca si cind mi se termina rezervele de glicogen si oxigen scot si eu capul din apa, mindru de mine, sperind sa constat cit de singur sint in mijlocul lacului.

E pe dracu. Constat ca-s tot in mijlocul bulucelii. Practic fugisem unii de altii si ne-am trezit toti ingramaditi mai incolo. Cum pe parcursului vitejescului sprint receptasem si un picior in cap, am decis sa nu-mi mai fortez norocul mai departe asa ca m-am indreptat cuminte spre marginea plutonului unde-i liniste si pace.

Am inotat cuminte pe exterior restul traseului asa ca nu am mai avut probleme mari.

Iesirea din apa era extrem de alunecoasa asa ca am iesit din apa ca un mare erou : in patru labe. Presupun ca organizatorii intentionat nu pun covor la iesire, un simplu mecanism al selectiei naturale, sa separe plebea de eroi.

Inteligent fiind recunosc rapid momentele inaltatoare iar iesitul din apa in patru labe categoric intra in aceasta categorie, asa ca m-am distrat bine imaginindu-mi cum fotografii vor asista la o peregrinare de sportivi iesind in patru labe. Nu oricind il vezi pe Balanescu in patru labe, rait ?

 

Mi-a luat cam 27 minute proba de inot deci in grafic, cam asa inot eu de obicei cind nu sint batut (tare).

greu sa te imbraci cu pielea uda

Proba de bicicleta s-a desfasurat in jurul lacului. Un traseu relativ plat cu o mica denivelare la mijloc. Cel putin asa credea neuronul meu cind s-a uitat la graficul cu profilul traseului. Ce-I drept scria 16.9% desupra denivelarii dar nu i-am acordat mare atentie.

La 2km de la start concurentul din fata mea se opreste si se da jos de pe bicicleta. Eu, inteligent fiind, accelerez pentru a-l depasi. Vazusem o balta putin mai incolo dar nu parea sa fie mare.

Oamenii de stiinta inca se intreaba cum si unde a aparut viata pe pamint. O sa le mai ia ceva vreme pentru ca balta aia e destul de ascunsa.

Nu stiu cum sa va descriu mai bine senzatia pe care am avut-o cind am trecut prin ea. Mai corect ar fi sa spun ca a trecut ea prin mine. Am simtit ca ma scufund intr-un bazin cu muci maro extrem de urit mirositori. Iar la intrebarea “s-a murdarit oare si tzimburushul prin care trebuia eu sa sug apa din sticla ?” raspunsul e un maroniu DA.

Ca sa va dati seama cit de mare era balta, cel mai simplu e sa va uitati la pozele de la concurs (este un link chiar la inceputul articolului) si o sa vedeti ca aproape toti concurentii sint cu noroi din cap pina in picioare si pe fatza si pe spate si pe laterale si in cap si in nari si pe bicicleta si pe bidon si pe numar si pe ochelari si pe sfintul duh si pe sora-sa iar dupa ce am trecut toti 150 prin ea, balta e tot plina si tot puturoasa. Amin !

Lucrurile stateau cum nu se poate mai bine : dupa numai 2 km de la start eram muci (la propriu de data asta), intrase noroi la lant si la schimbatoare, frinele nu prea mai prindeau, noroc ca puteam schimba vitezele, dar treceau citeva secunde pina se intimpla minunea.

Sticla de apa era murdara iar o ora de pedalat pe dealuri, la 29 grade, fara apa, ar fi fost sinucidere curata. In picioare aveam pantofii de alergare transformati dintr-o data  in pantofi de patinaj. Era atit de alunecos mucilagiul ala incit efectiv nu puteam sta cu picioarele pe pedale. Categoric trebuie sa-mi iau si eu SPD-uri. Si casca de motociclist. Si ochelari. Costisitor sportul asta.

In timp ce pedalam mai departe am curatat cit am putut bidonul si in final am hotarit sa beau din el. Nu aveam alta solutie. La o ora dupa cursa am baut o jumatate de litru de cola ca sa omor bacteriile ingerate si nu am avut probleme (cola are un pH extrem de acid, contine acid fosforic si omoara tot ce misca. V-am spus ca-s inteligent, ce mama dracu).

Terenul era ingrozitor de denivelat. Probabil circulasera oi pe potecile alea si acum pamintul era foarte uscat. Imposibil sa stai in sa. Trece timpul si ma apropii de denivelarea de la mijlocul traseului. Ei bine 16.9% nu reprezenta concentratia de singe in alcool a presedintelui ci panta …. Cit de mare e ? Pai atit de mare incit daca te aplecai prea tare dadeai cu dintii de roata din spate a celui dinaintea ta.

Categoric sint un luptator, nu ma las usor. Ce ne-am face daca am renunta de fiecare data cind ne lovim de un obstacol ? Am tras tare. Foarte tare. Asa am reusit sa parcurg 24 metri si sa depasesc 2 concurenti. Apoi m-am dat jos de pe bicicleta pentru ca sint si inteligent (asta e blogul narcisist, se pare). Am continuat pina in virful dealului impingind bicicleta, lucru destul de greu se pare atita vreme cit am depasit concurenti.

Au fost unii care au urcat pe bicicleta (legenda spune, eu nu i-am vazut). Poate as fi reusit si eu daca tineam neaparat, dar scopul meu acolo nu era sa arat inca o modalitate de a intra in coma ci de a termina cit mai repede cursa.

Evident orice urcare se termina la un moment dat. Mai neplacut e ca dupa o urcare de 16.9% sa urmeze o coborire de 16.9%. Viteza mare, adrenalina multa, vorba lui Bonzo “frumos tare, tare frumos”. Am depasit citiva concurenti cu instinct de supravietuire mai pronuntat.

La un moment dat trece unul pe linga mine ca Migu’ (avionu ala ce zace in lanurile de porumb). Dupa cum stiti deja, mi-s inteligent, asa ca ma gindesc ca daca el poate nu vad de ce nu as putea si eu … asa ca ma tin de el. Ce a urmat e poezie pura. Iar diferenta dintre poezie pura si moarte clinica e o movila de pamint, dar nu stiam asta inca. Vorba aia, nu mergeam tare ci zburam prea jos. Totul fain si frumos, zburam si ma hlizeam, eram numai un rinjet de fericire pina s-a deschis in fata un sant adinc sapat de ape. Nimic nou pina aici, au fost si altele inainte, dar asta era mai adinc si fix in mijlocul lui, fara o explicatie anume, era o movila mare de pamint pe care apa nu o erodase.

Evident aeroplanul din fata mea a reusit sa ocoleasca movila, presupun ca el nu era la al 2-lea concurs pe MTB din viata lui. In clipele astea timpul se dilata si ai senzatia ca dureaza multe secunde pina se intimpla totul. Viteza era foarte mare si stiam ca daca incerc sa ocolesc movila risc sa zbor peste marginea santului si habar nu aveam ce e incolo, iar daca dadeam peste movila zburam in sus, dar macar ramineam deasupra santului iar dupa aterizare erau sanse mai mari sa-mi gaseasca toate oasele. Asa ca am decis sa merge drept si sa sar peste movila.

finish bicicleta

Ce nu am gindit – dar am avut inexplicabila sansa sa o fac reflex – a fost sa prind scaunul bicicletei intre genunchi cind am decolat de pe bicicleta. Nu mi-am dat seama ca fara SPD-uri nu eram legat cu picioarele de bicicleta iar in consecinta aveam sa decolez de pe ea. Nu am nici cea mai mica idee de unde acel reflex. Categoric avem inca un simt care ne ajuta in asemenea momente. Reflex am strins intre genunchi saua bicicletei astfel incit atunci cind bicicleta a atins iar pamintul am aterizat cu fundul pe scaun. A fost noroc chior. Am frinat cu toate extremitatile dupa aterizare si am scapat.

Cum intotdeauna trebuie sa dai ceva ca sa primesti ceva, pe margine erau ceva tufe cu spini prin care am trecut cu mare viteza si m-am zgiriat zdravan, aducindu-mi astfel sacrificiul de singe, obligatoriu dupa un noroc asa chior.

Din punctul meu de vedere cursa se cam incheiase aici. Eram viu deci cistigator. Indiferent ce urma nu mai conta. Ca sa nu ma dezmint am reusit sa gresesc drumul la o intersectie dar m-am intors rapid, am pierdut numai vreo 30 secunde. Sint pe drumul cel bun. Sau nu.

La intoarcere, cind am ajuns la balta aceea adinca m-am oprit si am ocolit-o pe margine. Sa mai spuna cineva ca nu evoluez …

Dupa o ora si 15 minute terminam proba de bicicleta cu zimbetul si singele pe brat, ca orice erou intors de la lupta.

Alergarea s-a facut pe dalurile din jur si a fost urcare destul de multa. Era si foarte cald deja. Am mers constant, fara sa fortez, stiam ca a doua oara nu mai scap daca fac prostii. A iesit un pace mediu de 5:10 si un timp de 26 minute, decent pentru mine. Balanescu a terminat in 19 minute dar numai pentru ca fugea de mine. Il prind eu data viitoare.

Timpul total a fost de 2 ore si 12 minute, locul 13 la categorie si 45 la general. In prima jumatate a clasamentului, foarte bine din punctul meu de vedere. Oricum, un progres fata de triathlonul de saptamina trecuta cind vizitasem si Oradea in cursa de bicicleta.

Ca sa va dati seama cam despre ce e vorba la concursurile astea scurte, ginditi-va ca Balanescu a inotat cu 10 minute mai rapid, a pedalat cu 15 minute mai rapid si a alergat cu 6 minute mai rapid. Pe minutele astea se bat toti.

Nu e mai distractiv sa te bucuri de cursa si … ca esti in viata ?

iar am scapat