Triathlon Bezid 2013

Triathlon Bezid – 1.3km inot, 23km mountain bike, 5km alergare

Poze de la competitie 

micul fotograf japonez la datorie

Cind ai o problema e foarte util sa o prezinti public, cu mare probabilitate cei care pot sa te ajute o vor face. Dupa ce am scris articolul despre participarea la Kings Land Triathlon am fost imediat asaltat cu sfaturi : Florin mi-a sugerat sa inot cu casca de motociclist pe cap iar un amic mi-a recomandat o firma buna de ochelari. Am primit si alte sfaturi dar din egoism le tin pentru mine (deocamdata).

Dar sa revenim in prezent, si anume la Triathlon Bezid.

asa e la inot

Proba de inot s-a desfasurat in lacul Bezid, situat la vreo 30km de Tg Mures, o singura bucla de 1.3km. E un lucru bun ca a fost o singura tura de inot, traseul s-a aerisit treptat si au fost mai putine interactiuni cu freneticii practicanti ai stilului bras.

La Kings Land imi tabacisera capul si coastele asa ca acum speram sa scap folosind cea mai inteligenta metoda : fuga. Ideea lui Florin cu casca de motociclist e in asteptare, astept sa vad ce parere au organizatorii.

Si sta baiatu cu toti muschii incordati, pregatit sa sprinteze dupa start. Cum aud ca s-a dat startul o zbughesc cu toata energia inainte, incercind sa scap de buluceala.

Dau rapid din miini precum soldatul sovietic cind ramine fara votca si cind mi se termina rezervele de glicogen si oxigen scot si eu capul din apa, mindru de mine, sperind sa constat cit de singur sint in mijlocul lacului.

E pe dracu. Constat ca-s tot in mijlocul bulucelii. Practic fugisem unii de altii si ne-am trezit toti ingramaditi mai incolo. Cum pe parcursului vitejescului sprint receptasem si un picior in cap, am decis sa nu-mi mai fortez norocul mai departe asa ca m-am indreptat cuminte spre marginea plutonului unde-i liniste si pace.

Am inotat cuminte pe exterior restul traseului asa ca nu am mai avut probleme mari.

Iesirea din apa era extrem de alunecoasa asa ca am iesit din apa ca un mare erou : in patru labe. Presupun ca organizatorii intentionat nu pun covor la iesire, un simplu mecanism al selectiei naturale, sa separe plebea de eroi.

Inteligent fiind recunosc rapid momentele inaltatoare iar iesitul din apa in patru labe categoric intra in aceasta categorie, asa ca m-am distrat bine imaginindu-mi cum fotografii vor asista la o peregrinare de sportivi iesind in patru labe. Nu oricind il vezi pe Balanescu in patru labe, rait ?

 

Mi-a luat cam 27 minute proba de inot deci in grafic, cam asa inot eu de obicei cind nu sint batut (tare).

greu sa te imbraci cu pielea uda

Proba de bicicleta s-a desfasurat in jurul lacului. Un traseu relativ plat cu o mica denivelare la mijloc. Cel putin asa credea neuronul meu cind s-a uitat la graficul cu profilul traseului. Ce-I drept scria 16.9% desupra denivelarii dar nu i-am acordat mare atentie.

La 2km de la start concurentul din fata mea se opreste si se da jos de pe bicicleta. Eu, inteligent fiind, accelerez pentru a-l depasi. Vazusem o balta putin mai incolo dar nu parea sa fie mare.

Oamenii de stiinta inca se intreaba cum si unde a aparut viata pe pamint. O sa le mai ia ceva vreme pentru ca balta aia e destul de ascunsa.

Nu stiu cum sa va descriu mai bine senzatia pe care am avut-o cind am trecut prin ea. Mai corect ar fi sa spun ca a trecut ea prin mine. Am simtit ca ma scufund intr-un bazin cu muci maro extrem de urit mirositori. Iar la intrebarea “s-a murdarit oare si tzimburushul prin care trebuia eu sa sug apa din sticla ?” raspunsul e un maroniu DA.

Ca sa va dati seama cit de mare era balta, cel mai simplu e sa va uitati la pozele de la concurs (este un link chiar la inceputul articolului) si o sa vedeti ca aproape toti concurentii sint cu noroi din cap pina in picioare si pe fatza si pe spate si pe laterale si in cap si in nari si pe bicicleta si pe bidon si pe numar si pe ochelari si pe sfintul duh si pe sora-sa iar dupa ce am trecut toti 150 prin ea, balta e tot plina si tot puturoasa. Amin !

Lucrurile stateau cum nu se poate mai bine : dupa numai 2 km de la start eram muci (la propriu de data asta), intrase noroi la lant si la schimbatoare, frinele nu prea mai prindeau, noroc ca puteam schimba vitezele, dar treceau citeva secunde pina se intimpla minunea.

Sticla de apa era murdara iar o ora de pedalat pe dealuri, la 29 grade, fara apa, ar fi fost sinucidere curata. In picioare aveam pantofii de alergare transformati dintr-o data  in pantofi de patinaj. Era atit de alunecos mucilagiul ala incit efectiv nu puteam sta cu picioarele pe pedale. Categoric trebuie sa-mi iau si eu SPD-uri. Si casca de motociclist. Si ochelari. Costisitor sportul asta.

In timp ce pedalam mai departe am curatat cit am putut bidonul si in final am hotarit sa beau din el. Nu aveam alta solutie. La o ora dupa cursa am baut o jumatate de litru de cola ca sa omor bacteriile ingerate si nu am avut probleme (cola are un pH extrem de acid, contine acid fosforic si omoara tot ce misca. V-am spus ca-s inteligent, ce mama dracu).

Terenul era ingrozitor de denivelat. Probabil circulasera oi pe potecile alea si acum pamintul era foarte uscat. Imposibil sa stai in sa. Trece timpul si ma apropii de denivelarea de la mijlocul traseului. Ei bine 16.9% nu reprezenta concentratia de singe in alcool a presedintelui ci panta …. Cit de mare e ? Pai atit de mare incit daca te aplecai prea tare dadeai cu dintii de roata din spate a celui dinaintea ta.

Categoric sint un luptator, nu ma las usor. Ce ne-am face daca am renunta de fiecare data cind ne lovim de un obstacol ? Am tras tare. Foarte tare. Asa am reusit sa parcurg 24 metri si sa depasesc 2 concurenti. Apoi m-am dat jos de pe bicicleta pentru ca sint si inteligent (asta e blogul narcisist, se pare). Am continuat pina in virful dealului impingind bicicleta, lucru destul de greu se pare atita vreme cit am depasit concurenti.

Au fost unii care au urcat pe bicicleta (legenda spune, eu nu i-am vazut). Poate as fi reusit si eu daca tineam neaparat, dar scopul meu acolo nu era sa arat inca o modalitate de a intra in coma ci de a termina cit mai repede cursa.

Evident orice urcare se termina la un moment dat. Mai neplacut e ca dupa o urcare de 16.9% sa urmeze o coborire de 16.9%. Viteza mare, adrenalina multa, vorba lui Bonzo “frumos tare, tare frumos”. Am depasit citiva concurenti cu instinct de supravietuire mai pronuntat.

La un moment dat trece unul pe linga mine ca Migu’ (avionu ala ce zace in lanurile de porumb). Dupa cum stiti deja, mi-s inteligent, asa ca ma gindesc ca daca el poate nu vad de ce nu as putea si eu … asa ca ma tin de el. Ce a urmat e poezie pura. Iar diferenta dintre poezie pura si moarte clinica e o movila de pamint, dar nu stiam asta inca. Vorba aia, nu mergeam tare ci zburam prea jos. Totul fain si frumos, zburam si ma hlizeam, eram numai un rinjet de fericire pina s-a deschis in fata un sant adinc sapat de ape. Nimic nou pina aici, au fost si altele inainte, dar asta era mai adinc si fix in mijlocul lui, fara o explicatie anume, era o movila mare de pamint pe care apa nu o erodase.

Evident aeroplanul din fata mea a reusit sa ocoleasca movila, presupun ca el nu era la al 2-lea concurs pe MTB din viata lui. In clipele astea timpul se dilata si ai senzatia ca dureaza multe secunde pina se intimpla totul. Viteza era foarte mare si stiam ca daca incerc sa ocolesc movila risc sa zbor peste marginea santului si habar nu aveam ce e incolo, iar daca dadeam peste movila zburam in sus, dar macar ramineam deasupra santului iar dupa aterizare erau sanse mai mari sa-mi gaseasca toate oasele. Asa ca am decis sa merge drept si sa sar peste movila.

finish bicicleta

Ce nu am gindit – dar am avut inexplicabila sansa sa o fac reflex – a fost sa prind scaunul bicicletei intre genunchi cind am decolat de pe bicicleta. Nu mi-am dat seama ca fara SPD-uri nu eram legat cu picioarele de bicicleta iar in consecinta aveam sa decolez de pe ea. Nu am nici cea mai mica idee de unde acel reflex. Categoric avem inca un simt care ne ajuta in asemenea momente. Reflex am strins intre genunchi saua bicicletei astfel incit atunci cind bicicleta a atins iar pamintul am aterizat cu fundul pe scaun. A fost noroc chior. Am frinat cu toate extremitatile dupa aterizare si am scapat.

Cum intotdeauna trebuie sa dai ceva ca sa primesti ceva, pe margine erau ceva tufe cu spini prin care am trecut cu mare viteza si m-am zgiriat zdravan, aducindu-mi astfel sacrificiul de singe, obligatoriu dupa un noroc asa chior.

Din punctul meu de vedere cursa se cam incheiase aici. Eram viu deci cistigator. Indiferent ce urma nu mai conta. Ca sa nu ma dezmint am reusit sa gresesc drumul la o intersectie dar m-am intors rapid, am pierdut numai vreo 30 secunde. Sint pe drumul cel bun. Sau nu.

La intoarcere, cind am ajuns la balta aceea adinca m-am oprit si am ocolit-o pe margine. Sa mai spuna cineva ca nu evoluez …

Dupa o ora si 15 minute terminam proba de bicicleta cu zimbetul si singele pe brat, ca orice erou intors de la lupta.

Alergarea s-a facut pe dalurile din jur si a fost urcare destul de multa. Era si foarte cald deja. Am mers constant, fara sa fortez, stiam ca a doua oara nu mai scap daca fac prostii. A iesit un pace mediu de 5:10 si un timp de 26 minute, decent pentru mine. Balanescu a terminat in 19 minute dar numai pentru ca fugea de mine. Il prind eu data viitoare.

Timpul total a fost de 2 ore si 12 minute, locul 13 la categorie si 45 la general. In prima jumatate a clasamentului, foarte bine din punctul meu de vedere. Oricum, un progres fata de triathlonul de saptamina trecuta cind vizitasem si Oradea in cursa de bicicleta.

Ca sa va dati seama cam despre ce e vorba la concursurile astea scurte, ginditi-va ca Balanescu a inotat cu 10 minute mai rapid, a pedalat cu 15 minute mai rapid si a alergat cu 6 minute mai rapid. Pe minutele astea se bat toti.

Nu e mai distractiv sa te bucuri de cursa si … ca esti in viata ?

iar am scapat