Runsilvania Wild Race 2013

Runsilvania Wild Race – 20km de alergare montana + citeva ghidusii

Poze de la competitie

As fi vrut sa merg la 2x2 Race in weekendul asta, dar acolo se poate participa doar in echipa, si cum nu am reusit sa pacalesc pe nimeni sa vina a trebuit sa aleg altceva. Lacul Rosu e prea departe ca sa merg acolo la triatlon asa ca am ales Runsilvania Wild Race de la Rachitele, e cea mai apropiata cursa de Cluj.

Tura lunga e de 20km si in afara de alergarea montana mai sint citeva ghidusii pe traseu, cum ar fi urcare pe coarda, urcari pe lanturi, treceri prin grote si chiar si o portiune de tirit pe burta prin noroi la iesirea dintr-o grota. Astea erau cele anuntate. Eu as mai adauga si o portiune de traseu de alergare prin zmeuris si urzici, cit sa fie si un strop de singe linga noroiul de pe noi.

Si se trezeste fratili vostru la ora 5 si ceva cu ochii in X (atit a mai ramas din 2x2 Race). Nici soarele nu se trezise inca. Strig dupa neuron sa se trezeasca si el dar m-a ignorat cu desavirsire.

-          Hai bai sa plecam sa alergam, ca ce fain ii!

-          Cit, cum, unde ? zise el fara sa deschida ochii

-          20km la Rachitele, Wild Race, cica. Noroaie si puroi.

-          Cit maaaaaa ?

-          20km. Dar e noroi.

-          Hai sictir. Te descurci fara mine.

Asa ca am ramas doar eu si ochii-n X. Fara neuron. Fara soare. Halal prieteni.

Pina ma-nvirt si ma rasucesc se face suficient de tirziu ca sa nu ajung la timp. Pina la ora 8 se pot ridica numerele de concurs si clar nu ajung daca nu o freaca aia. Dar ceva-mi spune ca nu se vor putea abtine.

Ajung cind sedinta tehnica incepuse, imi iau kitul de participare si ma echipez rapid. Cind termin cu echipatul sedinta tehnica era gata. Misto. Iar nu stiu nimic despre cursa.

In citeva minute se da startul. Ma duc ca de obicei in spate si las freneticii sa sprinteze pina pica in coma. Gamba stinga o simteam crispata asa ca am plecat mai incet ca de obicei, sa-i las timp sa se incalzeasca.

Pina la capatul forestierului s-a facut liniste in jur, cei de la tura scurta au luat-o pe traseul lor, cei care au sprintat isi cautau ficatii prin tufisuri, asa ca de aici incolo am trecut la vinatoare - ocheam pe cel dinaintea mea si incet incet ma apropiam de el. Daca el crestea ritmul stateam cuminte si ma alegeam cu o viteza buna, daca ceda il depaseam si treceam la urmatorul.

Dupa vreo 4km ajungem la primul perete abrupt de stinca pe care montasera cordeline pentru catarare. Nici macar nu am oprit sa ma uit pe unde au pus cordelinele – am trecut direct la urcat in patru labe, asa cum ii sta bine voinicului. Dupa ce exersasem atita amar de vreme mersul in patru labe la maratonul din Retezat ar fi fost pacat sa nu-mi etalez talentele aici.

Tulai ce rapid am fost. Ceilalti inca erau la calculul cotangentei cind eu ajunsesem sus. Aici am vazut pentru prima data o mare ciudatenie : un cosas care putea sa zboare si avea ceva aripi rosii din care clampanea in timp ce zbura. Deci pe sol era cosas si in aer parea sa fie fluture. Va dati voi seama ca acu citeva mii de ani un cosas pervers a facut sex cu o fluturoaica rosie-n obraji ? Pentru cei care nu cred in Darwin ramine varianta Cernobil. Unora le-au crescut aripi, altora timusul. Multi ma intreaba la ce ma gindesc in timp ce alerg atitea ore. Asta ar fi un bun exemplu. Da, stiu, sint medicamente si-mi trece.

Am tot urcat pina la kilometrul 9, fara strop de plat. Unul se minuna ca-i e greu desi urcase 3500 de trepte la antrenament cu o zi inainte fara sa-i fi fost greu. Sa-l ajute cineva, ca asta nu stie ce face.

Pe drumul care urca prin golul alpin era si primul refreshing point. Ma simteam bine, cei dinaintea mea oprisera si faceau conversatie cu domnisoara cu paharele, asa ca, normal, alerg mai departe. Apelez la strategia care duce sigur la distractie pe final : punctele de hidratare sint pentru copii, batrini si femei insarcinate.

Trec ca marfarul si pe linga refreshing point-ul din virf (aici aveau si ceva de mincare) ocazie cu care mai depasesc doi infometati si ma avint pe marginea prapastiei. Bucata asta a fost minunata, am parcurs-o toata cu un rinjet de fericire pe fatza.

Traseul continua pe marginea unei prapastii enorme. In dreapta era un hau de sute de metri si o priveliste incredibila (daca pici, ai o ultima imagine de vis) iar in stinga o padure de brazi, abrupt terenul si extrem de denivelat, iar pe jos pietre, iarba, jnepeni, afinis si ace de brad. Pe linga asta cararea mergea in zigzag aproape dupa fiecare 5 metri parcursi. Trebuia sa sari de pe o piatra pe alta, sa sari peste copaci rasturnati, peste jnepeni si urzici, brazii batrini aveau crengi uscate orizontale, erau urcari si coboriri abrupte, iar pe linga toate astea trebuia sa te uiti permanent dupa marcaj ca sa nu gresesti drumul care era extrem extrem de intortocheat.

Am avut aici si o coborire in cap urmata de o urcare extrem de abrupta dotata cu corzi. Atit de abrupta era incit practic stateam in picioare in timp ce urcam. Evident ca nu m-am atins de cordelinele lor, asa cum Voichita inoata spate eu urc in patru labe. Amprenta personala, deh.

Trecem in final de virful virfului si incepe coborirea. Aici erau o gramada de brazi vechi doboriti asa ca a fost o cursa cu obstacole minunata. Panta era destul de mare, alergam cu viteza si trebuia in permanenta sa sarim peste trunchiurile copacilor cazuti. Pe bucata asta am ajuns din urma inca doi concurenti si am alergat cu ei o vreme.

cu Istvan

La iesirea din padure era un alt punct de hidratare. Ajunsesem la kilometrul 10 si ma simteam minunat. Aici traseul o cotea brusc la dreapta dar drumul mergea inainte. Niste salvamontisti ne-au spus sa o cotim la dreapta si oricum aveam si un concurent inaintea mea dupa care sa ma iau, asa ca eu am stiut incotro sa o zbughesc, dar din cite am inteles Istvan (organizatorul ironman oradea) nu a stiut, nu era nimeni sa-l indrume si s-a ratacit aici.
E mai complicat pentru cei foarte rapizi, ei sint primii care pargurg traseul, nu au concurenti in jur si daca nu cunosc traseul sau daca nu e bine marcat se ratacesc cu usurinta. Era pe locul 5 aici si a picat pe 8 dupa zbenguiala asta.

In continuare traseul a fost mai putin interesant, 5km de drum forestier pe care l-am alergat in totalitate. Nu mai aveam pe nimeni in jur dar traseul era extrem de bine marcat asa ca nu am avut probleme.

Trec in fuga pe linga ultimul punct de hidratare si patrund iar in padure pe un drum forestier. Mai erau doar 5km pina la sosire si ma tot intrebam unde or fi grotele prin care trebuia sa alergam si sa ne tirim. Am tot alergat cu gindul la ele si intr-un final am ajuns la drumul pe care plecasem de la start asa ca am fost convins ca le-au scos de pe traseu.

La kilometrul 18 s-a intimplat minunea. Era un individ in mijlocul drumului care ne indica sa iesim de pe drum si sa intram in padure. Fiind convins ca e gata concursul am tras tare pe final, aveam in fatza un iepuras care alerga tare bine asa ca am fortat si eu si eram cu avariile aprinse aici.

Am injurat in gind si am zis clasicul “cit de greu poate fi ?” dupa care ... m-am infundat intr-o mocirla pina la glezne. “Aveti un izvor acolo, puteti bea apa !” zicea ala din drum. Avem namol ca la Techirghiol, putem face bai de namol, mortii ma-tii - ziceam eu (in gind, ca-s un delicat) enumerind 7 sfinti celebri in ordine descrescatoare.

Ce a urmat ? Traseu vertical. Si nu e poanta. Nu ca nu se putea alerga, nu se putea merge in patru labe ! (cred ca da dependenta chestia asta, asa ca incercati cu prudenta. De alea patru zic).
Pe alocuri erau montate lanturi pe stinci. Poteca serpuia in zigzag si era amenajata cu copaci cazuti si pamint. Practic ma trageam in sus de copaci. Multa urcare. Ajungem si la prima grota pe linga care doar trecem catarindu-ne peste niste stinci mari, apoi iar urcare.

Intr-un final ajungem si la grota cea mare prin care urma sa trecem. Am crezut sincer ca e mai mult o sperietura povestea cu grota asta, dar nu i se vedea capatul. La intrarea in grota era un punct de control, doua domnisoare notau numerele celor care mai erau vii. Cel din spatele meu le intreaba “este iluminata grota ?”. Oooooo da, frate, stai linistit, ai si fast food la mijloc. Disperare, dulce disperare.

Destul de lunga a fost grota, bezna totala, mai nasol era (din punctul meu de vedere) ca nu stiam la ce nivel e tavanul, asa ca decit sa risc sa-mi sparg capul acolo inaintam (ati ghicit) in patru labe, pipaind terenul inainte si lateral inainte de a face inca un pas.

Odata ajuns in capat vad o gaura de iesire mica mica cit o putza de furnica. Zau ca era mica. Pe jos un soi de noroi. Pusesera organizatorii o folie de plastic pe jos dar era noroi si pe ea. Singura solutie era sa te pui pe burta inainte de gaura si sa te tirasti prin noroiul ala. M-am admirat la iesire, eram plin de pamint de sus pina jos. Pictura era aproape completa acum. Un strop de singe mai trebuia, rosul merge la fix cu negrul. Vine si ala imediat.

De aici coborim fix in cap. In timp ce urcam si gambele mele urlau dupa oxigen eu fix la asta ma gindeam - stiam ca sintem fix linga sosire, asta inseamna ca daca am urcat direct la cer o sa coborim fix in cap in partea cealalta. Si fix asa a fost. Aici gambele au protestat pentru prima data. Am inceput sa fac crampe asa ca a trebuit sa merg mai incet o vreme. Nu este alta solutie la treaba asta daca vrei sa ajungi cu dinti in gura la sosire. Noroc ca era atit de abrupt traseul incit de multe ori nu era alta solutie decit sa te tii de cite o creanga si sa te lasi in jos ca pe o liana.

In partea de jos, dupa ce s-a rarit padurea, am alergat printr-o zona de zmeuris asa ca am avut parte si de putin singe pe picioare. Am trecut si prin urzici, dar alea chiar nu au mai contat, nu mai simteam nimic la nivelul picioarelor.

A mai urmat cam 1 km pe drum si am ajuns la sosire. Pe bucata asta erau mai multi care-si tirau picioarele. Se pare ca erau la moda crampele aici. Presupun ca nici ei nu au stiu ca e pe final ghidusia asta.

Parcursesem cei 18km in 2 ore si mi-au trebuit 35 minute sa parcurg tzacaneala de pe final cu urcat si coborit in cap. Deci 2:35 in total.
Daca bine am inteles am terminat pe locul 27 din aproximativ 100 inscrisi.

Ar fi fost bine sa fi stiut ca e pe final treaba cu grotele, as fi ajuns aici cu picioarele mai odihnite si cu moralul pregatit. Fiind extrem de grea bucata asta, aici s-au adunat multi concurenti, depasirea era imposibila. Probabil de aceea multi au ajuns la sosire in grupuri. Dupa ce stai jumatate de ora cu capul infipt in fundul celui dinaintea ta, pro-funde prietenii se leaga :D

M-am asteptat la un concurs usor si am avut surpriza sa ma solicite la maximum, ajungind pina la crampe. Totul e sa nu mergi la sedinta tehnica si sa nu opresti deloc la refreshing point-uri.

Traseul foarte foarte frumos atit pentru alergat cit si pentru o drumetie. Organizarea surprinzator de buna, baietii astia chiar si-au dat silinta sa fie totul perfect.

La sosire ne asteptau cu pepene rosu. De vis! Asta da rehidratare.

Dupa aceea am trecut la carbo-loading. Se invirtea pe acolo o cucoana cu o tava cu niste gogosi enooooooorme. Doamne ce bine aratau !

 Doua la baiatu' !

 

Pentru cei care vor sa mearga in zona, sa fiti atenti deoarece am observat multe fenomene paranormale.

Sint multe zone fara gravitatie,  au fost copii care au disparut, fiind atrasi in niste nave extraterestre, iar pe drum era un copil care atirna de o fringhie invizibila !

 

Grija mare sa aveti ! Mincati gogosi altfel nu scapati vii de acolo !