Maraton Retezat 2013

Maraton Retezat – aproximativ 40km alergare montana cu diferenta de nivel de 3400m

B.R.U.T.A.L.

Cindva prin primavara vad pe FB o postare, unii organizeaza un maraton in Retezat iar cei care se inscriu in acea zi nu trebuie sa plateasca taxa de participare. In 7 secunde eram inscris. Nici macar nu m–am uitat pe site-ul lor sa vad cum arata traseul. Cam asta e rezumatul atentei alegeri a cursei.

Am ales in timpul inscrierii cel mai greu traseu (au fost 3 trasee) si asta a fost tot. Maratoane montane am mai alergat asa ca in capul meu era liniste si pace.

Antrenamente specifice nu era cind sa fac, aproape in fiecare weekend aveam concursuri de triatlon, dar vorba aia …. cit de greu poate fi ? Iar odata pornit oricum nu ma opresc asa ca nu aveam de ce sa-mi fac griji.

Cu vreo luna inainte de concurs primesc un mail de la organizatori prin care sint rugat sa confirm participarea, daca sint sigur ca vreau sa particip. Ciudat ! Asa ceva nu s-a mai intimplat la nici un alt concurs.

Cu 2 saptamini inainte de concurs primesc un alt mail, in care sint informat ca traseul e greu, ca ei estimeaza terminarea lui in … 10-12 ore si … sa confirm daca tot mai vreau sa ma duc.

Acu sa nu credeti ca eram intr-o relatie speciala cu organizatorii. Aceste mailuri au fost trimise tuturor inscrisilor. Al doilea mail mi-a captat atentia, nu de alta dar sa te intrebe de doua ori daca chiar vrei sa participi nu putea fi o simpla ciudatenie, iar estimarea terminarii in 10-12 ore, chiar daca ar fi fost o exagerare sugera ceva extrem de interesant. Asa ca am decis sa arunc o privire pe site-ul lor ca sa vad in ce m-am bagat.

Am gasit la ei pe site graficul cu profilul cursei (un grafic ce indica diferenta de nivel pe parcursul desfasurarii cursei, mai exact cit ai de urcat si de coborit pe parcursul alergarii). Daca ar fi fost greu m-as fi ingrijorat, dar profilul asta era chiar de circ. Cu siguranta au facut traseul dupa o lunga noapte de betie. Cu ocazia asta am vazut ca aveam de urcat pe parcursul cursei aproximativ 3400m.

Pina in acel moment cel mai greu maraton montan din Romania era considerat cel din Piatra Craiului cu o diferenta de nivel de aproximativ 2200m. Tzacanitii astia incropisera un traseu cu 50% mai multa urcare in conditiile in care traseul e si mai lung. MPC il facusem anul trecut, mi-au trebuit 6 ore si 40 minute sa-l termin si a fost epuizant.

Optiuni : ma duc la cursa si o termin sau …. ma duc la cursa si ma termina ea pe mine. Quitting is not an option.

Daca as fi avut norocul sa merg foarte bine, ma gindeam eu, urma sa termin cursa in aproximativ 8 ore, cu 2 ore mai mult decit cea mai lunga cursa de pina acum. Problema e ca dupa 5-6 ore de concurs in care maninci geluri stomacul e praf. Nu mai poti baga in tine nici macar apa, iti vine sa o vomiti instant. Imi era clar ca nu pot scoate la capat cursa asta cu geluri. Optiunea era una singura : sa am mincare solida la mine, sa maninc din ea cit pot si abia dupa aceea sa trec pe geluri.

La ce noroc am avut pina acum, banuiam ca va fi extrem de cald si cu ocazia asta, asa ca trebuia sa gasesc un aliment care sa reziste la caldura de vineri la prinz pina simbata dupamasa. Stiu ca e de risul curcilor, dar alta idee in afara de cirnati uscati si piine nu am avut.

Am mai luat si o punga mare cu alune, migdale, smochine si curmale si chiar inainte de start am aruncat in rucsac si doua banane, luate vineri pentru drum si pe care nu apucasem sa le maninc.

Asa ca pleaca fratili vostru la concurs cu desaga in spate plina cu cirnati, piine, tot felul de seminte si banane, aparat foto (sa fac poze pe traseu, cica) pelerina de ploaie, ciorapi de schimb, geluri, prafuri precum si bidonul cu apa.

Bonzo cind a auzit ca merg la concurs cu rucsac in spate si car si mincare a zis sa-mi iau si cortul cu mine ca poate e frumos pe acolo si mai si campez din cind in cind. Mona imi sugera sa iau pe mine si vesta de 10kg, daca tot ma bag la kestii suicidale macar sa traiesc la maximum experienta. Dupa cum vedeti, prietenii la nevoie se cunosc.

Harnic fiind, ma duc seara la 21:30 la sedinta tehnica sa aflu tot ce se poate despre traseu, ar fi fost culmea sa ma si ratacesc, mai ales ca am antecedente.

Initial am fost putin iritat de faptul ca incepusera inainte de ora anuntata, iritarea a disparut insa extrem de rapid cind am auzit ce spuneau acolo. Prezentatorul era ferm convins ca e momentul sa ne arate cit e el de spiritual. A spus bancuri, poante, citate din biblie, ecuatii diferentiale si axiome existentiale, orice in afara de ceea ce ar fi trebuit sa ne spuna.

La un moment dat a vorbit atit de mult si confuz despre o intersectie incit, desi era evident uitindu-te pe harta ca trebuia sa o luam la dreapta, in final nu stiam nici macar daca trebuie sa urcam sau sa coborim pe acolo. Delirant. O concurenta, vizibil ingrijorata pentru viata ei, il intreaba daca e marcata sau nu intersectia respectiva. Urmeaza 5 minute de delir necontrolat. Toate cuvintele rostite exista in dictionar dar impreuna nu aveau sens. Cel putin nu pentru noi.

In final zice fata “atunci ma bazez pe jandarmi ca or sa ma gaseasca si or sa ma aduca inapoi la start”, iar el, simpatic fiind, ii raspunde “poti sa te bazezi linistita pe ei, pentru ca ei nu vor fi pe traseu si oricum nu e treaba lor sa va ajute”.

Atunci am decis sa plec de la sedinta tehnica, daca mai ascultam mult ce debita ala erau sanse sa nu ma mai intorc niciodata de pe traseu.

Ma duc sa-mi iau kit-ul de start din cabana, iar tipul dinaintea mea intreaba ingrijorat : “nu va suparati, dar prezentarea de la sedinta tehnica mi s-a parut cel putin confuza, imi promiteti ca harta e suficient de clara ca sa nu ma ratacesc si sa ajung inapoi ?”. Disperare, dulce disperare.

Daca ne gindim putin mai profund, a avut sens toata treaba cu sedinta tehnica : ca sa duci la capat o cursa atit de grea era esential sa o abordezi ca o lupta pentru supravietuire. Poate ca e totusi destept tipul ala. In lumea lui.

Enough talk, let’s fight !

Din cei aproape 500 concurenti inscrisi pe site au avut curajul sa ia startul 236 persoane la cele 3 probe (14km, 24km si 40km). La proba de maraton s-au gasit 75 decerebrati sa ia startul.

Cer perfect senin, soare puternic, era clar ca o sa-mi coc iar neuronul. Imi iau rucsacul in spate si ma plasez cit mai in spate. Intotdeauna la start fug toti ca dementii de parca am fi la proba de 100m sprint. Pot eu sa stau in calea fericii lor ? Nicidecum. Asa ca intotdeauna ma plasez in spate si ii las sa-si traiasca visul.

Stiam ca va fi o zi extrem de lunga asa ca plec foarte incet. Din punctul de start si pina pe virful Retezat e urcare continua, nici un strop de plat. Cind ajung la panta un strop mai mare merg (grabit)  la pas. Sa-ti dozezi energia pentru a rezista la 8 ore de efort intens e un lucru vital si extrem de delicat.

Inceputul e pe un drum forestier. Pina la finalul lui, mergind la pas, am depasit deja citiva concurenti care horcaiau incontrolabil. Erau cei ce sprintasera la start. Astia mai mult ca sigur nu vor mai termina cursa.

Dupa forestier incepe urcarea si e extrem de abrupta. La un moment dat imi erau aprinse toate beculetele de avarie, simteam ca sint la limita. Ma uit la gps si parcursesem …. 3km. Pe fatza mi-a aparut imediat un rinjet : oooooo daaaaa ! Sa fii rupt in gura dupa 3km intr-o cursa de 40km …. Nepretuit …… ce zi spectaculoasa urma sa fie ! Epic !

Cursele de anduranta sint de fapt o lupta cu mentalul. Fizicul cedeaza rapid, mai repede sau mai tirziu functie de cit esti de antrenat, dar in final tot mentalul ramine.

Creierul urla sa te opresti iar tu-i zici senin - hai sictir ! Cam asta e tot.

De obicei la mine dureaza cam o ora preludiul. Creierul tot striga ca-s nebun, sa ma opresc dracului ca o sa murim, ca ce bine ar fi pe o canapea cu ceva rece pe gitlej (si nu poti spune ca nu are dreptate), sa ne oprim “ca ce fain ii” (asta e o vorba veche de-a lui Bonzo). E nasol rau in ora asta, simt ca ma dor toate, ca nu am aer, totul e impotriva mea. Neuronul incearca sa ma opreasca.

Secretul e sa tin in ora asta ritmul dorit. Dupa vreo ora neuronul se plictiseste sa nu fie bagat in seama si tace. Atunci se face liniste in cap, dispar toate durerile si nelinistile si simt ca pot merge oricit. De aici incolo esential e sa ma hidratez si sa ma alimentez constant ca sa am energie pentru efortul ce urmeaza.

Pe final muschii obosesc, stomacul are o limita la asimilarea de energie si apa, se ajunge pe avarie generala si iar se ajunge la lupta surda cu neuronul.

Pe urcarea spre virful Retezat ajung in spatele unora care mergeau fix in ritmul meu asa ca nu a trebuit sa-i depasesc, stau cuminte in spatele lor. Tot povesteau diverse si la un moment dat cel din frunte spune ca a terminat MPC in 5:30, deci cu mai mult de o ora inaintea mea. Categoric era mult mai bun ca mine asa ca am luat decizia sa incerc sa ma tin de el cit pot. Am aflat ulterior ca il cheama Dan. Era clar ca o sa mearga mult mai tare decit ritmul meu obisnuit si ca nu o sa ma pot tine de el pina la final, dar mizam pe faptul ca imi cunosc organismul si urma sa simt cind sa ma opresc, inainte de a ceda fizic.

Zis si facut, stau cuminte in spate si pedalez. Eram pe urcarea spre vf. Retezat, o urcare foarte abrupta, tzopaind de pe o lespede de piatra pe alta.

Dupa o ora si 47minute ajungem pe virful Retezat. Parcursesem doar 7km dar urcasem 1200m ! Aici ar fi trebuit sa fie apa si punct de control. Vedem ca individul sta cuminte si nu zice nimic asa ca mergem noi la el.

-          Ai apa ?

-          Nu am apa, nu a ajuns inca, ati venit prea repede.

-          Nu ne notezi numerele ?

-          Ei vi le notez daca vreti, dar nu le-am notat nici pe ale celor dinainte ca au venit prea repede, asa ca nu stiu daca are rost.

-          Eu am numarul 7. Daca il tii minte noteaza-l mai incolo, daca nu, noteaza orice numar vrei, pentru mine e indiferent.

Dan zice “daca nu ai apa eu am plecat”, apoi catre mine “vii ?”

Planul meu de nutritie pentru cursa asta era urmatorul : la fiecare punct de control ma opresc 5 minute si maninc un strop de piine si niste cirnati ca sa am energie. Nu conteaza daca imi e foame sau nu, trebuie sa maninc din timp. Atunci cind ajung la senzatia foame e mult prea tirziu. Era esential sa maninc cit mai mult timp mincare solida ca sa ajung cit mai tirziu la mincat de geluri.

Asa ca … ii raspund in subosecunda “vin !”. Cum el decolase deja, apuc in timp ce alerg o banana din rucsac, il inchid din mers, il iau in spate si decolez si eu. Decolez nu e un simplu cuvint, coborirea era extrem extrem de abrupta si el … alerga.

Strategia mea in cursele montane este urmatoarea : pe plat si pe urcari usoare alerg, pe panta mare si pe coborire merg cu pas grabit, atit cit se poate. La coborire toata greutatea corpului e sustinuta de cvadricepsi, muschi care nu sint antrenati oricit ai alerga pe plat. Morala ? Daca nu gestionezi bine coboririle cedeaza cvadricepsii si simti ca ti se taie picioarele de la genunchi. Degeaba ai mai putea fugi, numai esti in stare sa-ti sustii greutatea corpului.

Ca sa rezisti la coboriri este un singur lucru pe care il poti face : sa te antrenezi pe coboriri (adinca rau cugetarea asta, nu ?). Iar asta numai la munte se poate face sau, eventual, pe scari.

De aceea in mod normal sint grijuliu pe coboriri, stiu ca nu sint antrenat pentru asa ceva iar daca imi cedeaza cvadricepsii e game over.

Rezultat : in subosecunda ma decid sa o iau si eu la fuga in jos. De ce ? Habar nu am. Decizie de moment. Tocmai incepuse o cursa cu final necunoscut. Intr-o clipa renuntasem atit la planul de nutritie cit si la principiile mele, urma sa aflu cit de mult avea sa ma coste treaba asta.

Din cind in cind mi-l arata pe Razvan - un prieten de-al lui ce era cu mult inaintea noastra - si imi zicea ca-l ajungem pina la final.

In mai putin de o ora ajungem la punctul de control de linga lacul Bucura unde oprim doar cit sa luam apa. Pe cai ca se filmeaza.

            In stinga trona virful Peleaga, parca gata sa ne pice in cap de la cei 2509m ai sai. Da, urma sa ne urcam si pe el. Rar ai ocazia sa alergi pina la 2509metri altitudine.

Urcarea catre virf a fost extrem de abrupta. Dan estimase ca o sa ne ia 45 minute, iar dupa fix 45 minute eram pe virf unde …  nu am oprit deloc. Am luat-o direct la goana la vale.        Virful era plin de turisti. Cred ca a fost extrem de haios sa vada doi dementi venind in fuga catre virf si gonind mai departe fara sa opreasca, mai ales ca ei erau latiti pe jos cu perfuzii in cap de la efortul urcarii.

Am trecut apoi prin Valea Rea. Aici a fost o portiune de urcare asa ca am avut timp sa-mi dau jos rucsacul (din mers, normal), sa scot si sa maninc a doua banana.

Am coborit apoi o eternitate, trecind pe linga lacul Galesu pina jos spre cabana Pietrele. La intrarea in padure ne-a ajuns din urma Razvan, se ratacise pe undeva si ajunsese in spatele nostru. Am continuat sa alergam toti trei mai departe, dar nu pentru mult timp, pentru ca viteza a crescut foarte mult si nu am mai reusit sa ma tin de ei.

Alergind dupa Razvan aveam o viteza buna, dar se pare ca impreuna cu Razvan viteza a devenit nebuna. Am simtit ca ma apropii periculos de mult de limitele mele asa ca am incetinit. Parcursesem cam 20km pina in acel moment si mai era mult drum inainte, asa ca nu puteam risca sa fortez acolo.

Ajung singur la postul de control de linga cabana Pietrele iar cel de acolo imi umple bidonul cu apa dupa care zice “stai foarte bine, esti al 12-lea !”.

Am crezut ca-i poanta, asa ca raspund ca femeia gravida :

-          Ceeeeeeeeeeeeeee ?

-          Pai ….. dar pe ce loc credeai ca esti ?

-          Pe 50, raspund eu scurt.

-          La viteza asta nu ai cum sa fii pe 50, ca-s numai 75 de toti !

Am bulbucat ochii de uimire. Speram doar sa fiu pe la jumatatea clasamentului, ca de obicei. Am luat doua mere, am intrebat incotro trebuie sa o iau si am decolat.

Eram fix la jumatatea traseului. Pina acum ne urcasera pe virful Retezat (2482m), apoi ne-au coborit la lacul Bucura, apoi ne-au urcat pe virful Peleaga (2509m) si in final ne-au coborit pina jos de tot la cabana Pietrele (1480m).

Ce urma ? Sa urcam inapoi pe vale pina linga lacul Pietrele, sa trecem culmea Stanisoara, si sa coborim pina linga cabana Pietrele, adica fix de unde plecasem cu maru-n gura.

Urcarea a fost lunga si grea, era deja extrem de cald. Stiti cit de rece e apa in riurile si lacurile de munte. Ei bine, in toate riurile si lacurile intilnite (si au fost o gramada) mi-am bagat capul in apa, sau daca era mica apa imi turnam apa in cap cu miinile de 5-6 ori, imi udam miinile pina la umar iar la final imi umpleam basca cu apa dupa care o puneam asa in cap. Degeaba. Dupa 5 minute eram iarasi incins. Nici o farima de nor pe cer. Ucigator a fost.

Surpriza nasoala a fost sus de tot, cind am vazut cit de abrupta e culmea Stanisoara, pe care trebuia sa o trecem ca sa ajungem in cealalta vale : jumatate din ea a trebuit sa o urc in patru labe. Poteca nu era, iarba mare, pietre, jnepeni, soare, soare, soare … Noroc ca nu a fost nimeni in jur, ce s-a auzit din gura mea ….  Poezie, frate.

Odata trecuta culmea am constatat ca nu puteam tine drumul drept, se cam balanganea muntele sub mine. Poate mersul in patru labe dauneaza, naiba stie. Mi se terminase si apa.

Exact cit urcasem aveam acum de coborit pe o carare plina de bolovani, printre jnepeni. Si pentru ca voiam sa scap cit mai repede de soare am luat-o la fuga cit am putut. La fiecare saritura ma gindeam la un singru lucru : sa nu pic cumva. Daca picam, sigur nu ma mai ridicam.

Reusesc sa ajung linga cabana Pietrele cu toti dintii-n gura. Parcursesem deja in jur de 30km si eram cu toate becurile rosii aprinse.

Urma ultima bucata de traseu : trebuia sa urcam o culme si apoi sa tot coborim pina la sosire. Bucata asta m-a terminat psihic. Nu pentru ca ar fi fost grea - dimpotriva, a fost cea mai usoara bucata din tot traseul – ci pentru ca estimasem ca ar avea in jur de 2km si in realitate a avut peste 6km. Ei bine, asta ar fi fost un lucru util de aflat la sedinta tehnica, si anume sa stim macar aproximativ cit de lunga e fiecare bucata din traseu.

Am parcurs bucata asta repetind de un miliard de ori “orice ar fi, nu ma opresc !”. Eram deshidratat, imi era cumplit de foame, dar cel mai mult imi doream sa se termine odata.

Am terminat in 8 ore si 13 minute (dupa ceasul meu) pe locul 12 la general.

Din cei 75 participanti inscrisi la maraton doar 50 au reusit sa termine.

Am mincat doar 2 banane si am baut 3 bidoane de apa de 750ml. Nici macar un gel nu am mincat, desi le aveam la mine. Nu am idee cum am reusit sa o scot la capat cu atit de putin. Poate daca as fi mincat mai mult as fi fost mai fresh pe final. Prima jumatate din cursa am alergat ca dementul si nu am avut timp sa maninc iar pe final stiam ca daca maninc ceva o sa vomez instant. Bun plan de nutritie si hidratare a avut.

A fost cel mai greu concurs la care am participat pina acum. Cum se explica faptul ca am reusit sa il termin si sa ma clasez atit de bine ?  Nu m-am oprit. Au fost bucati lungi in care ma tiram efectiv. Tin minte ca am ajuns la un moment dat la un bolovan putin mai inalt si am preferat sa fac un ocol de vreo 10m decit sa pasesc peste el. Atit de rupt in gura eram. Dar nu m-am oprit.

Dan si Razvan au terminat impreuna pe locurile 9-10. La sosire Dan mi-a multumit ca i-am ajutat sa scoata un timp bun, se tot uitau in spate dupa mine si cind ma vedeau o luau si mai tare la fuga. Tzacanitul de Razvan isi aruncase apa din bidon ca sa poata fugi mai tare. Baieti faini. Sa tot fugi cu ei.

Dan avea crampe de cind am coborit Peleaga. Se tot impiedeca de pietre si am crezut ca e obosit. Cind i-am sugerat sa mergem mai incet a zis “ah, dar nu e de la oboseala, am crampe !”. Crampele-s mai nasoale decit oboseala, cind te apuca o crampa nu mai poti misca deloc piciorul, iar daca te prinde pe coborire …. esti paaaaaaaaaaaaaa !

La un moment dat cind alergam prin padure am avut senzatia ca cineva ii secerase picioarele lui Dan. A picat ca un sac de cartofi si s-a dat peste cap. Eram convins ca si-a rupt ceva, asa nasol a picat. S-a ridicat rapid, s-a scuturat de praf si a zis “nasoala rau a fost crampa asta !” ….  dupa care a luat-o iar la fuga. Epic !

Am aflat ca pot rezista la 8 ore de efort intens. Am mai facut un pas catre ironman-ul de anul viitor.